RO EN
Košík je prázdný

GUVERN: Garantii ce permit dinamizarea pietei constructiilor

In cadrul sedintei de guvern din 7 ianuarie 2014, oficialii Executivului au aprobat o serie de hotarari prin care s-a stabilit plafonul de garantii de stat ce vor fi emise in 2014 pentru programul „Prima Casa”, pentru reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie guvernamentala, pentru cresterea calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor si pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare pentru economia romaneasca, finantate din instrumentele structurale ale UE, dupa cum informeaza un comunicat al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP). Astfel, in cazul programului „Prima Casa”, la nivelul anului in curs, plafonul suplimentar a fost stabilit la 1.200 milioane de lei, concomitent cu utilizarea prioritara a diferentei nealocate din plafonul anului 2013 (circa 22 milioane de lei si 196 milioane de lei pentru Agentia Nationala de Locuinte - ANL) si a sumei alocate la data actualei hotarari de guvern finantatorilor care au solicitat plafon, din plafonul anului 2013, dar care nu a fost consumat integral pana la data de 31 decembrie 2013 (aproape 158 milioane de lei si 301 milioane de lei pentru ANL). Specialistii ministerului de resort sustin ca, prin masura respectiva, „se creeaza conditii propice pentru cresterea gradului de utilizare a plafonului de garantii ce pot fi acordate in cadrul programului pentru achizitia si constructia de locuinte, cu consecinte directe asupra dezvoltarii pietei imobiliare si a sectoarelor adiacente acestui domeniu de activitate”.
Se doreste impulsionarea procesului de reabilitare termica
O alta hotarare guvernamentala vizeaza modificarea art. 2 din normele de aplicare ale OUG nr. 69/2010, in asa fel incat programul de reabilitare termica a cladirilor de locuit (cu finantare prin credite bancare ce beneficiaza de garantie guvernamentala) sa poata continua si in acest an, in limita unor imprumuturi garantate cu maximum 50 de milioane de lei. „In consecinta, sunt create conditii definitorii pentru dezvoltarea pietei constructiilor, prin deblocarea activitatilor componente, prin stimularea persoanelor juridice care au ca obiect de activitate lucrari de constructii si a celor din industriile orizontale legate de acest sector, respectiv prin crearea de noi locuri de munca. Astfel, vor fi atenuate efectele crizei economice in domeniile vizate, prin deblocarea mecanismelor de finantare, productie si consum, precum si prin stimularea pietei materialelor de constructii si a celei de antrepriza si executie a lucrarilor”, se mai arata in comunicatul MDRAP. Creditele privind reabilitarea termica cu garantie guvernamentala pot fi accesate atat de asociatiile de proprietari din imobilele multietajate, cat si de detinatorii cladirilor individuale de locuit, insa expertii guvernamentali recunosc faptul ca acest program nu s-a bucurat de succes, deoarece, din momentul lansarii sale (in 2010) si pana in prezent, s-au acordat numai 22 de garantii (pentru tot atatea imprumuturi), cu un cuantum total de 6,2 milioane de lei. De asemenea, prin completarea art. 2 din HG nr. 945/2011 Guvernul a avut in vedere demararea efectiva a programului privind aplicarea unor masuri de crestere a calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor si asigurarea conditiilor propice derularii acestuia, in contextul unui plafon de garantii stabilit la 100 de milioane de lei. Si acest program, desfasurat la nivelul MDRAP, este finantat prin credite garantate si subventionate de stat si se adreseaza asociatiilor de proprietari sau persoanelor fizice care executa lucrari de reabilitare structural-arhitecturala a anvelopei cladirilor de locuit. In acest caz, se doreste „impulsionarea pietei constructiilor, prin deblocarea tuturor activitatilor componente ale procesului investitional in domeniu, stimularea indirecta a operatorilor economici din industriile orizontale legate de domeniul constructiilor, mentinerea si crearea de locuri de munca, asigurarea continuitatii platii obligatiilor bugetare de catre contribuabilii din acest domeniu de activitate etc.”. In fine, in cazul programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare din economia romaneasca, finantate prin instrumentele structurale ale Uniunii Europene, autoritatile centrale au stabilit ca pentru 2014 sa fixeze un plafon al garantiilor de 100 de milioane de euro, ceea ce va permite inclusiv „finalizarea acordurilor de principiu care nu s-au materializat pana la finele anului 2013 in contracte de garantare, facilitand accesarea finantarilor bancare pentru investitii de catre unitatile administrativ-teritoriale din intreaga tara”. Specialistii Guvernului mai explica faptul ca, prin acordarea acestor masuri de sprijin, „se urmareste dezvoltarea mediului de afaceri, concomitent cu deblocarea mecanismelor de finantare, dinamizarea pietei constructiilor si a activitatii firmelor din industriile orizontale legate de aceasta piata, precum si mentinerea si crearea de locuri de munca”. Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter