Compania multinationala Globe Trade Center (GTC), dezvoltator imobiliar cu sediul in Varsovia (Polonia), are in vedere investitii in valoare de pana la 300 milioane de euro in 2010, fondurile urmand a fi directionate, printre altele, spre constructia unei cladiri de birouri in Bucuresti si definitivarea lucrarilor aflate in executie. Astfel, societatea intentioneaza sa inceapa, in acest an, edificarea a doua centre de afaceri in Varsovia si Bucuresti, precum si a unor ansambluri comerciale in Osijek (Croatia) si Burgas (Bulgaria). Volumul investitiilor se va mentine la un nivel similar celui de anul trecut (cand acestea au insumat 322 milioane de euro). GTC a consemnat, in 2009, venituri operationale de 156,4 milioane de euro, in crestere cu 36,5% fata de 2008. "Recesiunea a creat oportunitati pentru GTC, in vederea consolidarii afacerilor si realizarii de noi investitii. Astfel, anul trecut am achizitionat noi participatii in cadrul proiectelor City Gate Bucuresti (59%) si Galleria Burgas (100%), din Bulgaria, in urma unor investitii ce au insumat 12 milioane de euro", a declarat Erez Boniel, director financiar al grupului. In prezent, compania are in executie cladiri in cadrul carora vor functiona centre comerciale ce vor insuma o suprafata de 240.000 mp si care au o valoare de piata de 245 milioane de euro, termenele de finalizare fiind stabilite pentru intervalul 2010-2011.
GTC SA este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori din Europa Centrala si de Est, desfasurand operatiuni in Polonia, Ungaria, Cehia, Romania, Serbia, Croatia, Slovacia, Bulgaria, Federatia Rusa si Ucraina. Societatea dispune de un portofoliu important de proiecte aflate in diferite stadii de implementare, care vor facilita construirea unor centre comerciale si de afaceri pe o suprafata totala de 1,8 milioane mp. Informatii suplimentare, la www.gtc.com.pl