RO EN
Košík je prázdný

EXIM Bank: Romania poate gestiona constructia de proiecte complexe de energie

Romania are un cadru de reglementare bine pus la punct si are capacitatea institutionala de a gestiona si reglementa designul, constructia si operarea unor proiecte complexe de energie nucleara, a declarat, intr-un interviu acordat AGERPRES, Reta Jo Lewis, presedinta EXIM Bank SUA.
"Romania are un cadru de reglementare bine pus la punct si are capacitatea institutionala de a gestiona si reglementa designul, constructia si operarea unor proiecte complexe de energie nucleare. Vedem acest lucru in functionarea sigura a Unitatilor 1 si 2 de la Cernavoda in ultimele doua decenii si jumatate. Credem ca Romania are un interes geopolitic in a mentine in functiune un parc sigur de centrale nucleare, in special avand in vedere ca evolutiile recente din Rusia par sa aiba implicatii pe termen lung asupra livrarilor de energie ale Romaniei in regiune. Romania este membra si semnatara a mai multor conventii nucleare, inclusiv Conventia de la Viena si Conventia privind compensatiile suplimentare pentru daune nucleare. EXIM considera ca factorii de mai sus sunt de o importanta critica in orice finantare nucleara pe care o subscrie", a explicat Reta Jo Lewis.
Aceasta a subliniat ca, in noiembrie 2022, Export-Import Bank of the United States (EXIM) a emis doua scrisori de intentie cu o valoare totala de trei miliarde de dolari pentru exporturi americane ce vor fi utilizate pentru proiectul centralei nucleare de la Cernavoda si, in data de 16 mai, a emis o noua scrisoare de intentie pentru Fluor si NuScale, in valoare totala de trei miliarde de dolari, pentru proiectul reactorului modular mic de la Doicesti, Romania.
"Scrisorile de intentie indica disponibilitatea de a considera finantarea unei anumite tranzactii de export, insa finantarea pentru aceste potentiale tranzactii nu a fost aprobata de Consiliul Director de la EXIM. Suntem nerabdatori sa continuam sa avansam cu aceste potentiale oportunitati de finantare", a precizat oficialul EXIM.
Ea a mai mentionat ca institutia pe care o conduce recunoaste rolul central pe care energia nucleara il va avea nu doar pentru tranzitia energetica globala, dar, mai larg, pentru securitatea energetica si ca, in acest context, EXIM ramane angajata sa isi aduca contributia la acoperirea golurilor de finantare pentru a se asigura ca aceste proiecte sunt finalizate.
"Suntem nerabdatori sa colaboram cu companii care sunt in spatele unor tehnologii nucleare inovatoare, inclusiv noua generatie de reactoare conventionale mari, cat si reactoare modulare mici. In cadrul oricarei finantari, EXIM efectueaza o procedura de due diligence amanuntita asupra aspectelor tehnice, juridice si financiare pentru a evalua siguranta, impactul asupra mediului, avantajele tehnice si fezabilitatea financiara a oricarui proiect pe care il finantam", a spus Reta Jo Lewis.
Aceasta a semnalat ca EXIM are o indelungata istorie cu Romania, iar proiectele propuse vor permite agentiei sa continue eforturile in sectorul vital al energiei.
"Suntem incantati sa vedem cum aceste potentiale tranzactii in domeniul energiei nucleare avanseaza. Romania are un organism de reglementare in domeniul nuclear cu o experienta de decenii in reglementarea proiectelor din domeniul energiei nucleare, cum sunt cele doua reactoare existente la Cernavoda. EXIM a lucrat cu compania romaneasca de utilitati SNN in trecut si, in urma cu doua decenii, a furnizat finantare pentru reactorul 2 de la Cernavoda. Suntem, de asemenea, incantati sa continuam cooperarea strategica dintre SUA si Romania demarata de presedintele Bill Clinton in urma cu peste 25 de ani", a punctat presedinta EXIM.
Reta Jo Lewis a mai afirmat ca a venit la Bucuresti ca parte a unei delegatii americane, condusa de trimisul special al presedintelui SUA pentru clima, John Kerry, si asistentul secretarului de stat al SUA pentru resurse energetice, Geoffrey Pyatt, pentru a continua consolidarea relatiilor comerciale dintre SUA si Romania, dar si pentru a avansa eforturile in sectorul crucial al energiei.
"In ultimii 50 de ani, EXIM si-a folosit instrumentele financiare pentru a sustine locurile de munca din SUA si a facilita exportul de reactoare nucleare, componente si tehnologii avansate catre tari din intreaga lume. Agentia este nerabdatoare sa fie implicata in eforturile de relansare a acestei industrii si de creare de noi locuri de munca, nu doar in SUA, ci si in tarile partenere", a precizat oficialul american.
Potrivit acesteia, EXIM are o istorie indelungata cu Romania si cauta in mod activ noi tranzactii prin care sa poata sprijini exportatorii americani si sa promoveze oportunitati economice comune intre SUA si Romania, fiind interesata de afaceri in aproape toate sectoarele. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter