RO EN
Košík je prázdný

COFACE: Una din trei companii ar intra in insolventa in cazul unei crize

Una din trei companii din Romania ar fi expusa riscului de a intra in insolventa in cazul unei crize similare celei din 2009, in contextul in care mediul de afaceri din tara noastra prezinta o imunitate mult mai slaba comparativ cu nivelul anterior recesiunii, conform datelor Coface Romania, subsidiara liderului mondial in asigurarile de credit. "Mediul de afaceri local a trecut printr-un proces de regenerare foarte dureros. In ultimii cinci ani, am pierdut cel putin 100.000 de companii si 15% din randul firmelor cu venituri peste un milion de euro. Doar cei mai puternici au supravietuit, dar majoritatea au iesit mai «sifonati» din turbulentele ultimilor 6-8 ani. Prin comparatie cu anul 2008, in prezent firmele romanesti sunt mai indatorate, inregistreaza un capital de lucru negativ, expuneri comerciale de doua ori mai mari si au o capacitate de autofinantare mult mai fragila. In urma aplicarii unor socuri similare precum cele resimtite pe durata anului 2009, atat pe canalul financiar, cat si comercial, firmele romanesti prezinta o imunitate mult mai slaba: practic, una din trei companii vor intra in incapacitate de plata, comparativ cu media de 20% inregistrata in 2009. In acest context, companiile trebuie sa ramana mai flexibile, prin externalizarea serviciilor/ functiilor care nu tin de activitatea de baza a acestora. De asemenea, riscul fundamental este dublat de unul sistemic in crestere, deoarece companiile sunt mult mai interconectate prin dublarea creditului comercial", a declarat Iancu Guda, Services Director in cadrul Coface Romania.
Companiile se confrunta cu o serie de riscuri interne, precum deteriorarea rapida a increderii investitorilor in tarile emergente; tensionarea echilibrelor macroeconomice in contextul unei cresteri bazate pe consum si masuri fiscale prociclice care alimenteaza presiuni inflationiste si deficite externe in crestere; mentinerea creditarii modeste a companiilor; legislatie incerta si impredictibila; accelerarea preturilor activelor imobiliare.
La acestea se adauga si provocari globale care vor afecta indirect activitatea mediului de afaceri, precum: tensiunile geopolitice; cresterea frecventei mesajelor si politicilor protectioniste, care duc la plafonarea comertului international; alegerile politice din Germania, din luna septembrie 2017; amplificarea incertitudinilor privind proiectul UE in contextul procesului de iesire a Marii Britanii din blocul comunitar; accelerarea problemelor financiare intampinate de o serie de grupuri bancare europene.
 
Implicatiile riscului creditului comercial in Romania au devenit foarte serioase, avand in vedere mai multe aspecte:
  • 7 din 10 companii isi platesc mai tarziu furnizorii comparativ cu durata medie de colectare a creantelor si rotatie a stocurilor. Dintre acestea, 60% isi finanteaza investitiile pe termen lung, 30% isi ramburseaza creditele bancare contractate pe termen lung (soldul creditului bancar acordat companiilor scade cu aproximativ 5% de la un an la altul) si/ sau plata unor dividende (in conditii fiscale avantajoase de impozit diminuat la 5%), in timp ce 10% isi finanteaza companii din grup.
  • Soldul creditului furnizor s-a dublat de la momentul impactului crizei financiare pana in prezent, crescand de la 168 miliarde lei (in 2007) la aproape 340 miliarde lei (in 2016), in timp ce soldul creditului bancar s-a majorat doar cu aproximativ 30 miliarde lei.
  • Durata medie de colectare a creantelor a crescut de la 60 de zile (in 2007) la aproape 114 zile (in 2015), iar estimarile Coface indica un nivel de 118 zile pentru 2016. Practic, insolventa unei companii romanesti in anul 2017 va genera pierderi financiare de doua ori mai mari partenerilor de afaceri. Nu intamplator, primul trimestru al anului curent a debutat cu un cuplu unic: minimul istoric al insolventelor nou-deschise si maximul impactului financiar (pierderi cauzate creditorilor) propagat in mediul de afaceri.
  • Prin acordarea termenelor de plata, furnizorii sunt cei mai mari creditori ai companiilor, creditul comercial reprezentand 42% in totalul datoriilor (comparativ cu 29% in 2008), in timp ce creditul bancar are o pondere de doar 21% (comparativ cu 24% in 2008).
 
Ce ar trebui sa faca companiile?
Pentru diminuarea impactului cauzat de expunerea la riscurile actuale, companiile au la indemana cateva solutii:
  • Flexibilizarea structurii de cheltuieli prin reducerea/ eliminarea cheltuielilor fixe care nu au legatura cu activitatea de baza (subcontractarea serviciilor conexe). Aceasta poate contribui la o valoare adaugata mai mare, la cresterea marjei de ajustare intr-un context de restructurare si o mai buna concentrare asupra activitatii de baza;
  • Diversificarea portofoliului de clienti, a canalelor de vanzare si a pietelor de desfacere, inclusiv diversificarea produselor (sau adaugarea de optiuni suplimentare celor existente, pentru diferentiere);
  • Temperare in ceea ce priveste apelul la creditul comercial. In acest sens, durata medie de plata a furnizorilor nu ar trebui sa depaseasca durata cumulata de rotatie a stocurilor si de colectare a creantelor. Intr-adevar, pe de o parte, un termen de plata extins catre furnizori permite conservarea situatiei de lichiditate pe termen scurt. Totusi, pe de alta parte, acelasi termen extins de plata a furnizorilor se poate intoarce impotriva firmei contractante intr-un context de scadere a veniturilor, din cauza facturilor istorice (aprovizionari efectuate in timpul cresterii veniturilor) care ajung la scadenta cand compania are presiuni asupra lichiditatii din cauza scaderii veniturilor;
  • Mai buna intelegere a riscului sistemic - atunci cand o companie vinde cu plata la termen catre:
                         o   un client mai riscant, dar care, la randul sau, vinde catre un client mai putin riscant, atunci furnizorul initial                                  poate solicita o cesiune de creanta (in esenta, sa fie platit direct de catre clientul clientului sau);
                         o   un client mai putin riscant, dar care, la randul sau, vinde catre un portofoliu de clienti ce comporta un risc                                    peste medie, sunt recomandate garantii suplimentare de la furnizorul initial. 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter