RO EN
Košík je prázdný

CNIPMMR: Abordarea reformei fiscale trebuie sa inceapa cu reforma statului

Introducerea unor conditionalitati privind impozitarea IMM-urilor, dar si masura de crestere a TVA in sectorul HoReCa, de la 9 la 19%, au fost printre "liniile rosii" semnalate marti de Florin Jianu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), in ceea ce priveste modificarea Codului fiscal.
El a precizat ca abordarea reformei fiscale ar trebui sa fie pe principiul "de la mare la mic", incepand cu statul, companiile mari si apoi microintreprinderile.
"Din cate am inteles, maine o sa fie deja o intalnire de Consiliul National Tripartit. Deci, astazi, in sedinta noastra de Colegiu National, va trebui sa reiteram masurile, sa vedem in ce pozitie vom merge maine la Guvern cu privire la modificarile Codului fiscal. As trece in revista cateva linii rosii si modificari pe care, de altfel, noi le-am mai spus in aceasta perioada, pe care le-am transmis si domnului prim-ministru si pe care le vom sustine si maine din nou la Consiliul National Tripartit. In primul rand, o abordare pe care noi o consideram ca fiind prima linie rosie, aceea a principiului "de la mare la mic", adica intai sa inceapa reforma statului, asta am cerut noi, a cerut Comisia Europeana - si de altfel cred ca asa este normal, dupa care sa vedem si multinationale si companii mari ca platesc taxe si impozite adecvate in aceasta tara si sa sfarsim cu microintreprinderile - pentru ca de fiecare data discutiile publice au plecat de la cum impozitam profiturile extraordinare si au sfarsit prin impozitarea microintreprinderilor", a subliniat Florin Jianu, in cadrul unei conferinte de presa.
Potrivit acestuia, nimic din ceea ce s-a discutat in legatura cu impozitarea nu se poate aplica de la 1 octombrie sau 1 noiembrie, la sfarsit de an.
"Am discutat cu contabilii, am discutat cu antreprenorii. Cred ca pur si simplu aruncam in aer mediul de afaceri daca facem modificari la sfarsitul anului. Toate modificarile trebuie sa intre in vigoare de la 1 ianuarie, sa-ti faci un planning, sa ai un an intreg fiscal, sa stii pe ce anume te bazezi si felul in care vei aborda anul fiscal viitor. Si daca vorbim de anul fiscal viitor, vedeti ca incepem deja sa vorbim pe termene din ce in ce mai scurte, ceea ce pentru mediul de afaceri iarasi este un lucru de neacceptat. Haide, o data, sa stabilim un sistem de impozitare in tara asta care sa dureze 10 ani, 20 de ani, 30 de ani", a adaugat presedintele CNIPMMR.
"O alta linie rosie" mentionata de Florin Jianu a fost cea legata de HoReCa.
"Colegii nostri din HoReCa au spus: daca vrem sa omoram acest domeniu, hai sa crestem TVA la 19%, in conditiile in care Bulgaria, tara vecina, are 9%. Germania are patru cote de TVA, s.a.m.d. (...) Voucherele de vacanta, tichetele de masa, daca sunt transformate in cash am terminat cu totul cu acest domeniu - si sper sa nu se intample chestiunea asta, pentru ca toata lumea are de de pierdut", a adaugat Jianu.
Ministerul Finantelor a publicat marti Proiectul de lege privind unele masuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financiare a Romaniei pe termen lung.
Actul normativ introduce, incepand de anul viitor, un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro si care determina un impozit pe profit mai mic decat impozitul minim pe cifra de afaceri.
Se introduce, de asemenea, un impozit suplimentar pentru banci, care va fi calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra cifrei de afaceri.
Totodata, va scadea de la 500.000 de euro la 60.000 de euro pragul de incadrare in categoria microintreprinderilor. Pentru microintreprinderi proiectul de lege prevede doua cote de impozitare, de 1% si 3%, in functie de veniturile realizate si natura activitatilor desfasurate.
Astfel, un impozit de 1% vor plati microintreprinderile care realizeaza venituri care nu depasesc 60.000 euro inclusiv si care nu desfasoara activitati precum editare a jocurilor pe calculator sau a altor produse software, facilitati de cazare, restaurante etc.
Pe de alta parte, un impozit de 3% va fi aplicat pentru microintreprinderile care realizeaza venituri peste 60.000 euro sau desfasoara activitati, principale sau secundare, corespunzatoare codurilor CAEN: 5821 - Activitati de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activitati de editare a altor
produse software, 6201 - Activitati de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client), 6209 - Alte activitati de servicii privind tehnologia informatiei, 5510 - Hoteluri si alte facilitati de cazare similare, 5520 - Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentatie n.c.a., 5630 - Baruri si alte activitati de servire a bauturilor, 6910 - Activitati juridice - numai pentru societatile profesionale cu personalitate juridica, constituite de avocati potrivit legii, 8621 - Activitati de asistenta medicala generala, 8622 - Activitati de asistenta medicala specializata, 8623 - Activitati de asistenta stomatologica, 8690 - Alte activitati referitoare la sanatatea umana. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter