RO EN
Košík je prázdný

CCR amana din nou decizia privind trecerea terenului Romexpo in proprietatea CCIR

Curtea Constitutionala din Romania (CCR) a amanat din nou, de aceasta data pentru 28 ianuarie 2021, decizia privind transferul gratuit al celor 46 de hectare de la Romexpo din proprietatea statului catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), in vederea dezvoltarii mega-proiectului imobiliar pregatit de CCIR si grupul Iulius.
In luna septembrie 2020, Camera Deputatilor a adoptat proiectul de lege prin care CCIR primeste gratuit de la stat terenul pe care se afla Complexul Expozitional Romexpo. Actul normativ ce modifica Legea camerelor de comert din Romania a fost contestat de reprezentanti ai USR si UDMR, printr-o sesizare de neconstitutionalitate a acestei propuneri legislative.
Potrivit USR, legea incalca principiul bicameralismului. "In Camera decizionala, Camera Deputatilor, propunerea legislativa a fost modificata substantial, ceea ce a condus la o configuratie diferita fata de textul adoptat de Senat si de finalitatea urmarita de initiator", declara deputatul Cristina Pruna, membra in Comisia pentru industrii si servicii.
Pe terenul Romexpo, care a generat propunerea de modificare si completare a Legii nr. 335/2007, CCIR si compania Iulius au in vedere o investitie de 2,87 miliarde euro in transformarea centrului expozitional intr-un complex imobiliar mixt, ce va include constructia a 20 de cladiri, cu regimuri diferite de inaltime, cu pana la 41 de etaje. Acesta ar urma sa includa cel mai mare business district din Romania, unde vor lucra peste 30.000 de persoane, 12.000 de locuri pentru parcare, facilitati pentru antreprenorii locali, muzee si o sala multifunctionala de evenimente, un nou parc si conexiuni urbane verzi, solutii de fluidizare a traficului, precum si zone de retail si petrecere a timpului. Conform documentatiilor, constructiile vor avea o suprafata totala de 1,3 milioane mp.
Terenul vizat, cu o arie de 330.000 mp, situat pe Bd. Expozitiei nr. 4 si nr. 22-30, B-dul Marasti nr. 65-67, se afla in proprietatea statului roman, dar a fost trecut in administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" si dat in folosinta gratuita a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, pentru o perioada de 49 de ani.
Potrivit CCIR, lucrarile de constructii ar putea incepe in a doua jumatate a acestui an, daca proiectul nu va fi intarziat foarte mult de autoritati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter