RO EN
Košík je prázdný

BT: Modificari structurale in comertul international cu bunuri, dupa aderarea la UE

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a avut impact pozitiv la nivelul fluxurilor comerciale internationale cu bunuri, prin prisma integrarii in circuitele economice european si mondial, prin fructificarea avantajelor comparative si competitive din economia nationala. Romania nu a reusit insa sa adreseze provocarea ajustarii deficitului comercial cu bunuri, evolutie determinata, in principal, de discontinuitatea reformelor structurale si de implementarea unui mix indeosebi pro-ciclic de politici economice, arata o analiza publicata de Banca Transilvania (BT).
Se evidentiaza cresterea exporturilor de bunuri cu un ritm mediu anual de 7,3% in perioada 2006-2021, la nivelul record de 74,7 miliarde euro. Categoriile de bunuri cu cele mai ridicate dinamici medii anuale in intervalul 2006-2021 au fost: materiale crude (6%, la 3,5 miliarde euro), chimice (6,3% la 3,8 miliarde euro), bunuri prelucrate (6,4% la 13,3 miliarde euro), masini & echipamente (10,3%, la 33,6 miliarde euro) si agro-alimentare (17,3% la 6,2 miliarde euro).
Astfel, intre 2006 si 2021 se noteaza cresterea ponderii exporturilor de bunuri agro-alimentare in total exporturi de bunuri cu 6,1 puncte procentuale la 8,2%. De asemenea, ponderea exporturilor de masini/ echipamente in total exporturi de bunuri a urcat cu 15 puncte procentuale la 45% intre 2006 si 2021, in contextul investitiilor derulate pe plan intern de companiile multinationale.
Pe de alta parte, se evidentiaza diminuarea ponderilor exporturilor de produse chimice, bunuri prelucrate, combustibili si articole manufacturate diverse in total exporturi de bunuri intre 2006 si 2021, cu ritmuri de 0,8 puncte procentuale la 5,1%, 2,5 puncte procentuale la 17,8%, 6,4 puncte procentuale la 3,7% si 12,7 puncte procentuale la 12,8%.
Totodata, potrivit BT, importurile de bunuri au consemnat un avans mediu anual de doar 6,1% intre 2006 si 2021, la 98,4 miliarde euro (maxim istoric). Se noteaza majorarea importurilor de bunuri agro-alimentare, cu o rata medie anuala de 10,4% intre 2006 si 2021, la 8 miliarde euro, in pofida potentialului din agricultura interna. Se poate spune ca agricultura romaneasca s-a izbit de fortele concurentiale puternice dupa aderarea la Uniunea Europeana.
De asemenea, importurile de produse chimice au crescut cu un ritm mediu anual de 8,1% intre 2006 si 2021 la 14,7 miliarde euro, in contextul restrangerii ofertei interne in aceasta ramura traditionala a economiei nationale. Totodata, importurile de bunuri prelucrate si importurile de masini/echipamente au crescut cu rate medii anuale de 4,5% (la 18,3 miliarde euro), respectiv 6,1% (la 34,7 miliarde euro) in perioada 2006-2021.
Astfel, ponderea importurilor de produse agro-alimentare in total importuri a urcat cu 3,7 puncte procentuale la 8,2% intre 2006 si 2021. De asemenea, ponderile importurilor de produse chimice si importurilor de articole manufacturate diverse in total importuri au crescut cu dinamici de 3,7 puncte procentuale (la 15%), respectiv 2,7 puncte procentuale (la 11,2%).
Drept urmare, deficitul comercial cu bunuri s-a intensificat cu o rata medie anuala de 3,1% intre 2006 si 2021, la nivelul record de 23,7 miliarde euro. "Cele mai semnificative intensificari ale deficitului comercial in intervalul 2006-2021 au fost inregistrate de ramurile agro-alimentar (2,7% la 1,9 miliarde euro), combustibili (3,2% la 4,7 miliarde euro) si chimice (8,9% la 10,9 miliarde euro)", se mai precizeaza in analiza BT, semnata de dr. Andrei Radulescu, Director Analiza Macroeconomica, Banca Transilvania.
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter