RO EN
Košík je prázdný

BT estimeaza o crestere de 11,1% a preturilor de consum din Romania, in 2022

Analistii de la Banca Transilvania au revizuit prognozele pentru evolutia indicatorilor din sfera financiara a economiei nationale, prin incorporarea celor mai recente evolutii ale indicatorilor macrofinanciari, internationali si interni. Au fost actualizate prognozele pentru evolutia preturilor de consum (pe indicele armonizat UE), inclusiv prin incorporarea estimarilor finale ale Eurostat pentru a sasea luna a anului curent.
Astfel, in scenariul macroeconomic central actualizat, preturile de consum din Romania (pe indicele armonizat EU) ar putea creste cu o dinamica medie anuala de 11,1% in 2022, in accelerare de la 4,1% in 2021, evolutie determinata de suprapunerea socurilor din sfera ofertei si de consecintele evenimentelor din Ucraina.
Pe de alta parte, BT previzioneaza majorarea preturilor de consum cu ritmuri medii anuale in decelerare la 6,4% in 2023 si 3,7% in 2024, pe fondul disiparii impactului socurilor din sfera ofertei si acumularii de semnale de ajustare la nivelul economiei reale (inclusiv in contextul recesiunii tehnice din SUA si perspectivelor de recesiune din Zona Euro, principalul partener economic al Romaniei).
"Date fiind perspectivele pentru dinamica preturilor de consum si pentru ritmul anual al PIB-ului pe termen scurt ne asteptam ca banca centrala sa continue ciclul monetar post-pandemie in aceasta vara, cu perspectiva ca rata de dobanda de referinta sa se situeze la 6% la finalul anului curent. Cu toate acestea, perspectivele de decelerare pronuntata pentru dinamica anuala a preturilor de consum in 2023 si 2024 si de evolutie a economiei reale la un ritm apropiat de potential exprima premise ca banca centrala sa initieze un proces de reducere a ratei de dobanda de referinta anul viitor", arata analiza BT.
In ceea ce priveste rata de dobanda la obligatiunile suverane pe scadenta 10 ani (barometru pentru costul de finantare in economie) previziunile actualizate indica valori medii anuale de 7,6% in 2022, 5,8% in 2023, respectiv 5,2% in 2024.
"Cu alte cuvinte, previzionam schimbarea tendintei pentru dinamica ratei de dobanda la titlurile de stat pe scadenta 10 ani din Romania (de la una ascendenta la una descrescatoare) in perioada urmatoare, scenariu sustinut si de perspectivele de convergenta a inflatiei spre intervalul tinta pana la finalul anului 2024, precum si de programele non-standard ale Bancii Nationale a Romaniei si Bancii Centrale Europene", explica analistii.
La nivelul pietei valutare, previziunile actualizate indica niveluri medii anuale pentru cursul EUR/RON de 4,96 in 2022, 5 in 2023 si 5,05 in 2024.
Printre factorii de risc la adresa evolutiei dimensiunii financiare a economiei interne in perioada urmatoare, analiza BT mentioneaza: climatul macro-financiar international (posibilitatea unor ajustari de amploare), tensiunile geopolitice din regiune si deciziile de politica economica din Romania (inclusiv ritmul reformelor structurale).
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter