RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Lucrarile de constructii imobiliare raman cele mai profitabile

Odata cu finalizarea publicarii, la Ministerul Finantelor, a cifrelor de afaceri din 2016 ale companiilor active in economia nationala, s-au elaborat o serie de analize care au luat in considerare atat acest indicator, cat si alte detalii disponibile in bilanturile simplificate. Astfel, potrivit celui mai recent studiu realizat de Creditinfo Romania (subsidiara a Creditinfo Islanda, firma specializata in colectarea de informatii despre companii si consumatori, pentru a intocmi rapoarte de credit, creditare si istoricul creditelor), dat publicitatii la 6 iulie a.c., „numarul salariatilor din companiile care au depus situatiile financiare aferente anului 2016 a scazut cu 90.000 la finalul anului 2016, fata de precedentele 12 luni, de la 4 milioane de angajati in 2015 la 3,91 milioane de persoane anul trecut. Majoritatea covarsitoare a companiilor din Romania (91,5%) o reprezinta micro-intreprinderile, adica agentii economici care au cel mult 9 angajati, iar din analiza datelor mai rezulta ca 8,19% dintre acestia au intre 10 si 49 de angajati, 1,49% au intre 50 si 249 de angajati, iar 0,29% (putin peste 1.600 de companii) lucreaza cu peste 250 de angajati”. Insa, in mod oarecum paradoxal, numarul de angajati s-a diminuat in contextul in care „numarul companiilor inregistrate in Romania care au desfasurat activitate anul trecut a crescut cu 19.000 de entitati fata de 2015, ajungand la 556.000 de agenti economici, comparativ cu 537.000 in precedentele 12 luni. In schimb, cifra de afaceri insumata a operatorilor economici activi s-a diminuat, de la 1,2 mii de miliarde lei in anul 2015 la 1,195 mii de miliarde lei in 2016”.
 „Profitabilitatea companiilor din Romania inregistreaza un trend pozitiv, atat in cazul in care se ia in calcul doar profitul obtinut de acestea, cat si atunci cand in ecuatie este introdusa si pierderea inregistrata la nivel national. Scaderea pierderilor inregistrate de companiile din Romania, coroborata cu cresterea profitului si cu o relativa stagnare a cifrei de afaceri, a facut ca profitabilitatea acestora sa se dubleze in anul 2016 (5,15%), comparat cu anul 2014 (2,55%)”, a declarat Aurimas Kačinskas, CEO al Creditinfo Romania.
La acest capitol, analistii societatii au explicat ca „topul celor mai profitabile domenii din Romania ramane neschimbat in ultimii trei ani. Pe primul loc se afla lucrarile de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale, unde profiturile au depasit valoarea de 3,4 miliarde lei, indicatorul respectiv fiind insa in scadere comparativ cu valoarea inregistrata in anul 2015 (3,6 miliarde lei). Al doilea domeniu profitabil este cel al inchirierii si subinchirierii bunurilor imobiliare, cu profituri de aproape 2,8 miliarde lei in 2016, inregistrand o crestere semnificativa fata de anul precedent, cand ocupa locul al patrulea, cu profituri de 2 miliarde lei”.
„In anul 2016 nu se observa modificari semnificative in topul celor mai profitabile domenii de activitate. Chiar daca profitul sectorului a scazut, lucrarile de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale continua sa fie de departe cel mai profitabil domeniu de activitate”, a mai precizat Aurimas Kačinskas.
Datele ultimilor trei ani plaseaza constructiile de cladiri pe locul al treilea in top
Publicarea indicatorilor financiari pentru 2016 a permis si efectuarea unui top in functie de rulajele inregistrate in ultimii trei ani. Astfel, conform studiului, „la capitolul cifra de afaceri, sectorul de comert cu amanuntul in magazine nespecializate este cel care genereaza cea mai mare cifra de afaceri in fiecare din ultimii trei ani. Trendul este crescator: de la 48 miliarde lei in 2014, la 54,8 miliarde lei in 2015 si 59,6 miliarde lei in anul 2016. Urmeaza transporturile rutiere de marfuri (cu 34,8 miliarde lei), lucrarile de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale (29 miliarde lei) si comertul cu ridicata al produselor farmaceutice (25,6 miliarde lei)”. Tot pe domenii de activitate, in Romania, „cei mai multi salariati lucreaza in companii care activeaza in sectoarele de comert cu amanuntul in magazine nespecializate (peste 183.000 de salariati, cu 2.000 mai multi decat in anul 2015), lucrari de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale (peste 161.000 de salariati, in scadere cu 5.000 de persoane comparativ cu 2015), transporturi rutiere de marfuri (127.000 de persoane, cu 6.000 mai multe decat in 2015) si activitati de protectie si garda (106.000 salariati, cu 2.000 mai putini decat in anul precedent)”.
Recuperarea creantelor si plata datoriilor - dificile in constructii
Un alt aspect analizat de specialistii Creditinfo Romania a constat in situatia particulara a vitezei de recuperare a creantelor si de plata a datoriilor, constatandu-se unele imbunatatiri doar in domeniul comercial, in timp ce in sectorul constructiilor de imobile se constata o accentuare a acestui gen de probleme. „In cadrul comertului cu amanuntul in magazine nespecializate, viteza de recuperare a creantelor este in scadere, de la 27 de zile in anul 2014, la 17 zile in 2016. Trendul este similar si pentru plata datoriilor, care in anul 2014 avea o durata de 152 zile, pe cand in 2016 a scazut la 122 zile. Lucrarile de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale inregistreaza valori ridicate atat pentru recuperarea creantelor (171 zile, de la 155 in anul 2015), cat mai ales la plata datoriilor, unde dupa o scadere de la 470 zile (2014) la 369 zile (2015), s-a ajuns la 428 de zile in 2016”, se mai arata in studiul citat.
***
Ca metodologie, la elaborarea cercetarii, Creditinfo Romania a luat in calcul toate companiile existente in tara noastra, cu cateva exceptii: persoanele fizice autorizate (PFA), Intreprinderile Familiale (IF) si cele Individuale (II), care nu raporteaza indicatorii financiari sub forma bilanturilor contabile, companiile din domeniul institutiilor financiare bancare, non-bancare si al asigurarilor, companiile de orice fel care nu au inregistrat activitate financiara (nu au inregistrat profit sau pierdere si au 0 angajati), respectiv companiile care, din diverse motive, nu au depus situatiile financiare. Studiul este ilustrat cu diagrame relevante, care permit o analiza aprofundata a situatiei pe judete si pe domenii de activitate, dar trebuie specificat ca la elaborarea acestora, din motive metodologice, s-a exclus municipiul Bucuresti unde sunt active firme ce au o cifra de afaceri insumata de peste 422 miliarde lei, cu profituri de peste 34 miliarde lei si care lucreaza cu mai mult de un milion de angajati. Pentru a vizualiza sinteza completa a cercetarii, cu diagramele aferente, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter