RO EN
Košík je prázdný

NOU! A aparut revista Agenda Constructiilor - editia martie-aprilie 2016

A aparut editia martie-aprilie a revistei Agenda Constructiilor, care cuprinde date si informatii referitoare la situatia actuala si perspectivele pietei nationale de constructii si instalatii, avand ca tema centrala analiza segmentului de echipamente pentru incalzire, ventilare si conditionare a aerului (HVAC). De asemenea, la aceeasi rubrica sunt reflectate informatii care contureaza perspectivele unor sectoare specifice pe termen scurt, mediu si lung, fiind prezentate date ce contureaza situatia actuala si estimari cu privire la diverse domenii, precum: centrale termice, aparatura de aer conditionat, pompe de caldura, tubulatura si tevi pentru retele de alimentare cu apa si canalizare etc., cuprinzand inclusiv cele mai recente date referitoare la investitiile de interes public sau la cele private, din aceste sectoare de activitate. Toate acestea sunt sustinute de opiniile a 18 manageri ai firmelor specializate in domeniile analizate – si nu numai. De asemenea, in cadrul unui articol distinct, la rubrica de actualitate, echipa editoriala a revistei se refera la o serie de aspecte ce guverneaza piata de constructii, in ansamblul sau, cu accent asupra impactului pe care bugetele anuntate (cel central si cele locale) vor sustine cele mai importante proiecte de infrastructura din tara noastra, programate sa se deruleze in 2016. In acelasi timp, subiectul proiectelor derulate pe plan national este analizat in paginile publicatiei, cu accent asupra dinamicii lucrarilor, noi obiective fiind propuse de investitorii publici si privati. Sumarul revistei – conceputa intr-o structura bilingva (romana si engleza) si integrata cu publicatia Fereastra – abordeaza, printre altele, diverse teme de real interes. Astfel, la sectiunea de actualitate, se reflecta cele mai recente informatii care aduc clarificari cu privire la portofoliul de proiecte preidentificate (publicat de Ministerul Finantelor Publice), la obiectivele declarate prioritare (cu o valoare ce depaseste suma de 2,2 miliarde euro), la noile investitii in cuantum de un miliard de euro, propuse prin programul Connecting Europe Facility etc.
Segmentul HVAC, cel al tubulaturii si utilajele inovatoare de la Bauma, in paginile publicatiei
Rubrica de analiza abordeaza, prin prisma mai multor indicatori macroeconomici relevanti, perspectivele pe termen scurt, mediu si lung ale segmentelor specifice domeniului HVAC, cum ar fi cel de centrale termice, impulsionat de o anumita orientare a clientilor catre achizitia de produse cu un grad tehnologic ridicat, ce asigura randament sporit si economii la consumul de gaz metan. Sunt reliefate, de asemenea si implicatiile pe care le exercita asupra firmelor din bransa diverse aspecte, precum: programul „Casa Verde”, intrarea in vigoare a directivei europene ErP, fenomenul debransarii locuintelor de la sistemul centralizat de incalzire etc. Pe segmentul tubulaturii pentru infrastructura de apa si canalizare, ca urmare a stadiului incipient in care se afla proiectele finantate prin POIM, managerii celor mai multe companii din domeniu estimeaza, in cel mai optimist scenariu, o stabilizare a sectorului la nivelul anului anterior. La rubrica de produse si tehnologii se reliefeaza cele mai semnificative inovatii care vor fi prezentate de peste 3.400 de furnizori de echipamente la targul de utilaje Bauma, ce va avea loc in aprilie, la München – Germania, precum si eforturile de cercetare-dezvoltare, incununate de succes, ale unor companii precum Lamar, Elmas, Austrotherm, Grundfos etc. Sectiunea permanenta, dedicata firmelor implicate in productia si furnizarea de sisteme pentru constructii, abordeaza in primul rand aspecte legate de activitatea asociatiilor ROMEPS si CIROM, iar in al doilea rand evidentiaza cu precadere evolutia domeniului in ansamblul sau, din perspectiva activitatii unor societati precum CRH, Bilka, Elis Pavaje, Cemacon, Proinvest Group, Siemens, Bosch, Arabesque si altele. Totodata, rubrica de antreprenori si dezvoltatori indica, in patru pagini, ce lucrari de constructii vor fi realizate in intervalul urmator, respectiv modul in care companiile din bransa isi accelereaza planurile de investitii in tara noastra. La randul sau, rubrica Info-Santiere include cele mai noi aspecte legate de proiectele importante lansate recent de investitorii publici sau privati. Articolul reflecta, cu precadere, diverse aspecte legate de faptul ca investitiile in economia nationala, ce s-au majorat cu peste 8% anul trecut, permit derularea unor proiecte ample in Bucuresti, unde se vor afla in executie diverse obiective de interes public, insa nu sunt neglijate nici obiectivele derulate, pe plan national, din fonduri private, astfel incat, in cadrul a sase pagini, sunt prezentate principalele contracte specifice, precum si lucrarile actuale si cele ce vor fi derulate pe termen scurt si mediu pentru dezvoltarea unor proiecte din toata tara. La rubrica de consultanta sunt prezentate diverse aspecte, teoretice si practice, referitoare la refrigerantii folositi in domeniul HVAC, respectiv la evolutia tehnologica a echipamentelor de conditionare a aerului, precum si la strategia „blue ocean”, prin care concurenta devine nerelevanta. In fine, dar nu in ultimul rand, sectiunea de corporatii, dedicata marilor grupuri multinationale din industria de constructii, descrie modul in care piata din estul Europei se va revigora incepand cu anul 2017, dupa un eventual regres usor in 2016, potrivit previziunilor EECFA, ce indica totusi un trend ascendent continuu pentru Romania. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter