RO EN
Košík je prázdný

ESI: Evaluare pesimista referitoare la noile comenzi din industria de constructii

In editia pentru luna august 2019 a rezultatelor cercetarii privind indicatorul increderii in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI), luat in considerare atat in general, cat si pe domenii de activitate (ESI in industrie, servicii, la nivelul consumatorilor – persoane fizice, in comertul de retail, in ramura de constructii si, separat, in servicii financiare), inclusiv pe baza unor date de la Eurostat, oficialii Directoratului-General pentru Afaceri Economice si Financiare (DGEFA) din cadrul Comisiei Europene (CE) au aratat ca, la nivelul zonei euro, ESI a crescut usor cu 0,4 puncte, la 103,1 puncte. Pentru intreaga Uniune Europeana, indicele ESI a continuat insa sa se diminueze, la 101,4 puncte, in scadere cu 0,6 puncte, mai ales pentru ca problemele legate de fenomenul Brexit au deteriorat sentimentul increderii in economia britanica.
„In zona euro, majorarea ESI din august 2019 s-a datorat aprecierii increderii in industrie si in sectorul de comert de retail (cu amanuntul), trend contrabalansat partial de diminuarea puternica a increderii in servicii, in constructii si, intr-o masura mai mica, in randul consumatorilor. ESI s-a apreciat, astfel, pentru majoritatea economiilor importante ale tarilor din UE-19, mai precis in Spania (+1,9 puncte) si Germania (+0,4 puncte), a ramas aproape neschimbat in Franta (+0,1 puncte), respectiv in Olanda (+0,2 puncte) si a scazut doar in Italia (-0,9 puncte). In zona euro, indicele de incredere in piata constructiilor (ESI in constructii sau CCI – Construction Confidence Indicator) s-a depreciat, insa, destul de puternic in luna august 2019, cu -1,3 puncte (dupa ce in luna iulie s-a constatat tot o scadere), ca urmare a rectificarii in sens pronuntat descendent a perspectivei managerilor in ceea ce priveste dinamica portofoliului de contracte si comenzi, dar mai ales pe fondul unei modificari negative a estimarilor privind numarul de salariati (reflectand o situatie extrem de precara in ceea ce priveste forta de munca angajata in constructii). Totusi, planurile de angajare a fortei de munca s-au modificat relativ major in sens pozitiv, cu precadere, mai semnificativ in industrie, inrautatindu-se in servicii, in comertul cu amanuntul si in constructii. Expectativele din august 2019 privind preturile de vanzare indica o crestere in industrie si, intr-o masura mai mica, in constructii, respectiv o depreciere in comertul de retail si o stabilizare in servicii, nemaifiind in linie cu cele exprimate de consumatori, care intrevad o mentinere a acestora, pentru toate componentele. Astfel, asteptarile consumatorilor privind pretul reflecta o stabilizare a acestuia pe toate palierele, de vreme ce optiunile, fata de cercetarea anterioara, s-au modificat”, se arata in studiul citat. In consecinta, pentru zona euro, indicii ESI din perioada septembrie 2018-august 2019 se plaseaza la 110,4 puncte, 109,7 puncte, 109,4 puncte, 107,4 puncte, 106,3 puncte, 106,2 puncte, 105,6 puncte, 103,9 puncte, 105,2 puncte, 103,3 puncte, 102,7 puncte si 103,1 puncte, iar ESI sau CCI in constructii a fluctuat astfel: +8,3 puncte, +8 puncte, +8,3 puncte, +7,3 puncte, +8,4 puncte, +6,6 puncte, +7,5 puncte, +6,5 puncte, +4,1 puncte, +7,6 puncte, +5 puncte si +3,7 puncte (deci, cu un prag maxim in ianuarie a.c., dupa care au urmat diverse fluctuatii, o revenire puternica in iunie 2019 si cea mai puternica depreciere in august), indicii fiind insa pozitivi si, evident, net superiori mediei de -16,6 puncte din sector, stabilita pentru perioada cuprinsa intre ianuarie 1990 si pana in august 2019. De asemenea, datele istorice indica un prag minim al ESI in constructii, la nivelul UE-19, de -45,3 puncte (in septembrie 1993) si unul maxim de +8,4 puncte (in ianuarie 2019).
ESI in constructii a scazut puternic, in cazul Romaniei
In acelasi interval de referinta (august 2019), pentru Uniunea Europeana (UE-28), expertii DGEFA subliniaza ca actuala diminuare usoara si marginala a ESI (-0,6 puncte), ajungandu-se insa la un nivel mai scazut decat cel din UE-19 (adica 101,4 puncte), a avut loc pe fondul unei deprecieri semnificative a sentimentului increderii in economie la nivelul celei mai importante tari europene (care nu utilizeaza moneda unica), respectiv in Marea Britanie (-1,8%), ca urmare a tensiunilor referitoare la fenomenul Brexit, iar in Polonia, a doua economie ca dimensiune din afara zonei euro, indicatorul s-a stabilizat (0 puncte). „In UE-28, premisele referitoare la dinamica sectoriala sunt, in linii mari, asemanatoare celor pentru zona euro. Totusi, in contrast cu zona euro, increderea s-a majorat si mai puternic in industrie, s-a deteriorat in servicii si, ceva mai puternic, in comertul cu amanuntul si nu s-a modificat in constructii. O alta deosebire fata de UE-19 este aceea ca sentimentul increderii in randul consumatorilor s-a deteriorat cu o intensitate ceva mai pronuntata decat in zona euro. Dar, pentru forta de munca din constructii, expectativele indica o stabilizare a situatiei, in timp ce in comertul de retail si, mai ponderat, in servicii se asteapta scaderi ponderate, ca de altfel si in industrie. In tot spatiul comunitar, estimarile managerilor privind dinamica fortei de munca sunt, astfel, usor diferite in raport cu cele din zona euro. Expectativele privind pretul indica, totodata, o situatie diferita de zona euro, mai ales pentru industrie si comertul cu amanuntul, unde se asteapta scaderi relativ puternice, dar reflecta stabilizari in servicii si cresteri abrupte in constructii, toate acestea fiind semnalate destul de ferm atat de consumatori, cat si de manageri”, se mai arata in raportul elaborat de DGEFA.
Astfel, datele curente, prezentate de DGEFA, reflecta faptul ca indicele ESI din UE-28 a evoluat intre lunile septembrie 2018 si august 2019 astfel: 110,7 puncte, 110,1 puncte, 109,3 puncte, 107,5 puncte, 106,1 puncte, 105,3 puncte, 105,1 puncte, 103,6 puncte, 103,8 puncte, 102,3 puncte, 102 puncte si 101,4 puncte (seria fiind partial revizuita). Aceasta reflecta cu destula acuratete situatia de ansamblu a economiei UE, care se inscrie pe un trend ascendent, de recuperare graduala a pierderilor din perioada recesiunii, dar care se mai confrunta cu unele probleme sistemice, precum si cu aspecte exogene, cum ar fi tensiunile socio-politice si cele ce vizeaza comertul exterior, vizibile cu precadere in ultima parte a anului trecut si, de asemenea, in primele opt luni ale celui in curs. In particular, pentru sectorul de constructii din UE-28, cu o medie istorica de -17,4 puncte, un nivel minim al increderii de -44,1 puncte, conturat in iunie 1993 si unul maxim de +6,6 puncte, inregistrat in noiembrie 2018), ESI sau CCI s-a plasat la +5,3 puncte, +5,7 puncte, +6,6 puncte, +5,1 puncte, +5,4 puncte, +4,5 puncte, +3,7 puncte, +2,4 puncte, +2,3 puncte, +3,2 puncte, 2,6 puncte si +2,6 puncte in fiecare luna din intervalul septembrie 2018-august 2019.
In cadrul unui tabel distinct, unde sunt prezentati toti indicatorii de incredere si de sentiment economic (ca serie ajustata), specialistii DGEFA cuantifica si informatiile pentru Romania. Se iau initial in considerare ESI general si pe ramuri ale economiei, ca punct minim si maxim de inflexiune, respectiv ca medie din ianuarie 1990 pana in august 2019, dupa care seria datelor continua cu perioada septembrie 2018-august 2019. In consecinta, pentru tara noastra, potrivit datelor istorice, ESI minim s-a constatat in septembrie 1992 (cu 68,2 puncte), iar cel maxim in iunie 1996 (respectiv, 125,8 puncte). Totodata, pentru ca nivelurile minime si maxime sa poata fi comparate, media istorica si actuala a ESI in Romania si in toate celelalte tari este stabilita la 100 de puncte. In fine, dar nu in ultimul rand, seria datelor ESI din Romania in perioada septembrie 2018-august 2019 ramane in linii mari pozitiva (ba chiar in urcare in ultimul timp), cu fluctuatii de 101,9 puncte, 101,8 puncte, 101 puncte, 101,3 puncte, 101,5 puncte, 102,2 puncte, 102,3 puncte, 101,2 puncte, 101,8 puncte, 102,5 puncte, 103,3 puncte si 102,4 puncte pentru fiecare luna a intervalului analizat.
Cu o medie istorica si actualizata de -14 puncte, ESI in constructii (sau CCI) pentru Romania reflecta in general o lipsa de incredere fata de ramura economica respectiva, dar mai putin accentuata ca in alte state membre ale UE (de exemplu, in Polonia, media este de -30,6 puncte, in Marea Britanie se consemneaza -19,5 puncte, in Italia media este de -21,9 puncte, in Cehia media totalizeaza -19,6 puncte, in Germania aceasta este de -23,3 puncte etc., multe date fiind usor rectificate). In orice caz, ESI in constructii nu este pozitiv, ca medie, in aproape niciun stat membru UE (cu exceptia Republicii Irlanda, cuprinsa in premiera in cadrul cercetarii, dupa mai bine de zece ani, unde o actualizare l-a adus la +2,6 puncte), acest indicator fiind cel mai bun doar in Estonia (-1,1 puncte), Olanda (-3 puncte) sau Slovenia (-8,3 puncte), respectiv Danemarca (-9,3 puncte). Revenind, astfel, la situatia din tara noastra, nivelul de incredere minima in constructii s-a inregistrat in septembrie 1999 (respectiv, -60,4 puncte), iar cel maxim a fost consemnat in iunie 1996 (si anume +34,6 puncte). Totodata, intre septembrie 2018 si august 2019, ESI in constructii, la nivelul Romaniei, a fost de -8,4 puncte, -8 puncte, -6,7 puncte, -6,6 puncte, -7,9 puncte, -6,5 puncte, -6,2 puncte, -6,1 puncte, -4,5 puncte, -4,4 puncte, -4,4 puncte si -6,7 puncte, astfel incat, actualmente, desi s-a depreciat in august a.c., se plaseaza peste media de -14,1 puncte, ceea ce denota o crestere cu 7,4 puncte a increderii, pentru aceasta baza de comparare, iar la un calcul pe baze secventiale, increderea in constructii a scazut in Romania, in august a.c. (comparativ cu iulie 2019).
***
In consecinta, indicatorul de sentiment economic ESI este format din indicele increderii in industrie (cu o pondere de 40%), cel al increderii in servicii (30%), din indicatorul increderii consumatorilor (20%), respectiv din indicatorii de incredere in constructii si servicii (cu 5% fiecare), astfel incat media pe termen lung (1990-2018) echivaleaza cu 100 de puncte. De asemenea, ponderea fiecarei tari in parte a fost actualizata in ianuarie 2019. Pentru mai multe informatii, click aici, iar pentru a descarca raportul integral referitor la ESI si la ceilalti indicatori ai increderii (rezultate care includ si Romania), click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter