RO EN
السلة فارغة

STIHL: Majorare a cifrei de afaceri din primul semestru 2019, pana la un prag record

In intervalul ianuarie-august 2019, producatorul german de scule electrice Stihl a reusit sa consemneze o crestere de +6,1% a rezultatelor financiare, cu toate ca activitatea s-a desfasurat intr-o conjunctura mai degraba negativa, fiind invocate in acest sens provocarile legate de conditiile meteo nefavorabile din prima parte a intervalului de referinta, precum si pe parcurs, instabilitatea politico-economica globala si cerintele in permanenta schimbare ale clientilor. Daca se exclud fluctuatiile cursului de schimb dintre diversele monede si euro, avansul ar fi fost de +4,8%. Astfel, cifra de afaceri a ajuns la 2,8 miliarde euro, reprezentand un prag record pentru aceasta perioada a anului. Referindu-se la acest indicator, conducerea grupului a afirmat ca, in exercitiul financiar in curs, s-a constatat o cerere mai mult decat satisfacatoare pentru produsele din gamele cu preturi medii si mari. De asemenea, devalorizarea euro a generat o anumita accelerare a cifrei de afaceri din acest an. In ceea ce priveste portofoliul, managementul grupului sustine ca va dezvolta atat uneltele din categoria „power”, bazate pe motoare cu ardere interna, cat si echipamentele fara fir pentru gradina. De asemenea, adaptandu-se trendului actual de digitalitare, compania a deschis si un magazin virtual, pe care il extinde in continuare.
Revenind la structura vanzarilor, dr. Bertram Kandziora, presedintele comitetului managerial, a anuntat in cadrul unei conferinte ca rezultatele raman totusi eterogene, cu fluctuatii pe fiecare piata in parte. „In Europa de Vest si de Est, cu exceptia Rusiei, cresterea a fost deosebita. La aceasta situatie pozitiva au contribuit in special vanzarile de unitati pentru gradinarit, fara fir, precum si cele de unelte cu motoare pe benzina. Vanzarile mai mici din Federatia Rusa s-au datorat in principal existentei unor niveluri ridicate de produse in stocul clientilor, achizitionate precaut inca din anul precedent, ca urmare a secetei din 2018. De asemenea, precaritatea puterii de cumparare din Rusia reprezinta si in continuare un factor negativ. Vanzarile de unitati pe piata din America de Nord au depasit usor nivelul anului precedent. Africa reprezinta o piata aflata in crestere, cu un potential deosebit pe termen lung pentru hrupul Stihl, dar in prezent se plaseaza la un nivel foarte scazut in termeni absoluti. In America Latina, compania noastra intentioneaza sa-si extinda in continuare activitatile de vanzare. Stihl va deschide, astfel, propria reprezentanta de vanzari in Peru, in anul 2020. In linii mari, recordul absolut al vanzarilor ne-a permis sa recurgem la extinderea personalului. Astfel, la 31 august 2019, forta de munca la nivel mondial a Stihl s-a bazat pe aportul a 16.823 de angajati”, a precizat dr. Bertram Kandziora.
In ceea ce priveste activitatea din tara noastra, Stihl Romania a anuntat pentru anul trecut o cifra de afaceri de 172,4 milioane de lei, cu 3,3% mai mare fata de 2017.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter