RO EN
السلة فارغة

KOMATSU face progrese importante in dezvoltarea noilor tehnologii de motorizare

Furnizorul nipon de utilaje pentru constructii Komatsu a anuntat pentru anul fiscal incheiat la 31 martie 2023 o cifra de afaceri de 3.543 miliarde yeni (circa 24,96 miliarde USD), reprezentand o crestere de 26,4% fata de rezultatele raportate in precedentul exercitiu financiar. Veniturile operationale ale perioadei au cumulat 490,68 miliarde yeni (+54,8%), iar cele nete 326,39 miliarde yeni (+45,1%). Datele privitoare la Europa arata ca, pe fondul cresterii preturilor la energie, vanzarile de echipamente de constructii s-au majorat in special in Germania, Marea Britanie si Franta, inclusiv ca urmare a imbunatatirii conditiilor de pe lantul de aprovizionare. Rezultatele au crescut fata de anul fiscal precedent, sustinute in principal de cresterea preturilor. In schimb, in zona CSI, incasarile au scazut brusc fiind afectate de conditiile financiare si economice rezultate din situatia din Ucraina. Pentru urmatoarele 12 luni, expertii japonezi estimeaza incasari de 3.382 miliarde yeni si un profit brut de 491 miliarde yeni. In ultimul an, Komatsu s-a concentrat pe consolidarea lantului de aprovizionare, pentru a-l face mai rezistent la schimbarile din exterior, in special prin valorificarea surselor incrucisate si fortificarea celor multiple. In ceea ce priveste strategia „Accelerare a cresterii prin inovare”, una dintre politicile de dezvoltare pe termen mediu, au fost inregistrate avansuri prin implementarea sistemului de transport autonom (AHS). De asemenea, Komatsu depune eforturi concertate pentru a avansa in domeniul controlului de la distanta al echipamentelor de constructii, propunand un nou sistem pentru excavatoarele hidraulice de nivel mediu. Grupul nipon a continuat, de asemenea, eforturile de cercetare si dezvoltare pentru identificarea de noi motorizari, cum ar fi de exemplu cele pe baza de hidrogen. In Romania, utilajele Komatsu sunt disponibile prin intermediul companiei Kuhn Romania, care a realizat, in 2021, o cifra de afaceri de 204,14 milioane de lei, cu 23% mai mare fata de cea anuntata in exercitiul financiar anterior.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter