RO EN
السلة فارغة

Radu Craciun: Recesiunea este parte a evolutiei economice, ciclurile sunt normale

Recesiunea este parte a evolutiei economice. Pana la criza din 2008, ciclurile economice erau o normalitate: crestere urmata de recesiune, din nou crestere si asa mai departe. Asa se primenesc economiile, prin acest proces distructiv-constructiv, prin care mediul de afaceri se reinventeaza in asa fel incat sa fie mai productiv si mai eficient. Datele arata ca o recesiune este posibila in perioada urmatoare, dar ea nu va arata la fel pe toate coordonatele geografice, unele tari poate nici nu vor intra in recesiune, a declarat Radu Craciun, presedintele BCR Pensii, presedintele Asociatiei Managerilor de Pensii Private si profesor asociat la Asebuss, in cadrul unui podcast realizat de jurnalista Andreea Rosca. 
"O recesiune este de preferat unei inflatii ridicate si persistente. Hiperinflatia are un impact cu mult mai devastator asupra avutiei personale decat o recesiune. Cercetarile arata ca marii perdanti ai unui mediu inflationist sunt tot cei cu venituri mai degraba scazute, pentru ca inflatia erodeaza nu doar economiile, ci si valoarea reala a salariilor. Nu ar trebui tolerata o inflatie ridicata doar de dragul de a nu provoca o recesiune", a declarat Radu Craciun.
 
Vestea buna si vestea rea
Economistul considera o veste buna faptul ca, probabil, Romania va fi una dintre putinele tari care nu vor avea scadere economica in 2023. Totusi, el are si o veste rea, respectiv accea ca vom avea cu certitudine o incetinire semnificativa a cresterii economiei, de la 4-5% in 2022 la 1-2% in 2023, ceea ce va avea un impact semnificativ asupra marimii bugetului si asupra cheltuielilor bugetare pe care Romania si le va putea permite.
"Statul trebuie sa-si aleaga bataliile. In momentul in care nu exista foarte multi bani la dispozitie in buget, statul trebuie sa aleaga acele zone strategice, de viitor, pe care sa intervina, nu sa acorde subventii nediscriminatoriu. La nivel mondial, competitia este teribila pentru ceea ce se va intampla in secolul 21. Statul nu-si poate permite sa stea deoparte ca spectator pasiv, sa nu faca nimic si sa lase mediul de afaceri sa se descurce pe cont propriu", a mai spus Radu Craciun.
 
Statul, marele beneficiar al inflatiei
Pe cat de daunatoare a fost pentru populatie, inflatia a adus venituri spectaculoase la bugetul de stat. "Pe masura ce inflatia va scadea, constrangerile bugetare vor creste. Nevoia de scadere a deficitelor bugetare va ramane insa extrem de prezenta in continuare. Ramane de vazut daca va avea la baza reducerea evaziunii fiscale sau o crestere a taxelor si impozitelor", a subliniat economistul. 
Potrivit specialistului, banii fara cost au creat distorsiuni majore in toate economiile, in ultimul deceniu. Dobanzile au fost aproape de zero, ceea ce inseamna ca numai cine n-a vrut n-a putut sa se imprumute. "Practic, orice afacere a reusit sa primeasca bani, indiferent cat de viabila sau de neviabila a fost. Aceasta aruncare cu bani in nestire duce la eliminarea ciclurilor economice, respectiv la disparitia acelui proces distructiv-constructiv care permite economiei sa se reinventeze la un alt nivel", a explicat Radu Craciun.
 
Epoca erorilor de evaluare si noi oportunitati
Potrivit economistului, crize precum cele recente au mai fost in istorie, dar nu toate coagulate si potentate reciproc ca acum. Aceasta suprapunere duce la erori de prognoza, pentru ca sunt aproape imposibil de anticipat efectele acestor crize suprapuse. Asa se explica de ce evolutia economiei romanesti, de exemplu, e mult mai buna decat toate prognozele economistilor.
"Ca in multe alte momente, oportunitatea exista mai ales pentru cei care au resurse. Cine este capital rich poate identifica acele oportunitati de achizitie a unor idei de afaceri care n-au lichiditati si care ar putea sa ofere un raport valoare-pret foarte bun. A doua oportunitate este cea legata de repozitionarea lanturilor de furnizare, supply chain-ul - companii sau tari care nu mai vor sa fie atat de dependente de ce se intampla si se produce in China cauta vecinatati cu aceleasi valori democratice si economice, unde sa-si transfere afacerea. O alta oportunitate, mai degraba pentru intreprinderile mici si mijlocii, este programul de redresare si rezilienta, prin intermediul caruia ar trebui sa ajunga la startup-uri si antreprenori, un fond de peste 400 de milioane de euro", a subliniat specialistul.
 
Inegalitatea porneste din educatie
Cresterea de 788% inregistrata de Romania in ultimii 20 de ani, cea mai mare din Europa, a fost distribuita complet disproportionat in anumite zone. "Suntem pe locuri fruntase in Europa la lipsa de sanse pentru tineri, la numarul de tineri care abandoneaza scoala, pe ultimele locuri la numarul de oameni care se duc catre studii tertiare, care fac facultatea. Prima si principala cauza a acestei situatii este inegalitatea in educatie. Aceasta duce la inegalitatea de oportunitati, respectiv la inegalitatea de venituri. In acelasi timp, tabloidizarea media si promovarea cu predilectie a mesajelor negative afecteaza psihicul populatiei, atat consumatori, cat si antreprenori. Suntem mult mai vulnerabili si intram in panica la orice mesaj negativ. Apare o nevroza colectiva care poate avea impact direct si real in economie. Tindem sa devin precauti in orice fel de decizie despre viitor. Minimizarea expunerii la media, si mai ales la televiziune, e o solutie pentru mentinerea echilibrului psihic", a explicat Radu Craciun.
Transcrierea integrala a podcastului poate fi citita aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter