RO EN
السلة فارغة

Adriana Iftime: Ne asteptam ca in viitor sa avem o scoala adevarata de constructori

Aceasta noua abordare nZEB este o schimbare majora, care pune in balanta o noua abordare vizavi de costuri. Este foarte normal ca multa lume priveste aceste tehnologii noi prin prisma banilor si este firesc sa fie asa, numai ca este nevoie de educatie, de o schimbare de concept in ceea ce priveste costurile, acum la inceputul investitiei sau pe toata durata de exploatare a cladirii. Cred ca un rol foarte important il au colegii nostri proiectanti si consultanti. Nu este usor, dar ei sunt cei care ar trebui sa incerce tot timpul sa-i convinga pe beneficiari, inca de la inceput, de la tema de proiectare, care sunt beneficiile acestor abordari noi.
 
In ceea ce priveste pregatirea profesionala pentru noile tehnologii, noi, executantii, suntem cumva mai avantajati, in sensul ca in momentul in care apare o tehnologie noua, un material nou de constructii, furnizorul incearca sa faca si pregatirea pentru punerea in aplicare a tehnologiei sau a materialului respectiv si atunci lucrurile se invata incet-incet. Pentru ceea ce urmeaza in viitor, noi am avut anul acesta o interventie in legislatie si prin modificarea Legii nr. 215 de infiintare a Casei Sociale a Constructorilor. Ne asteptam sa avem o scoala adevarata de constructori. Prin Ordonanta 32 din aceasta primavara, Casei Sociale a Constructorilor i se permite sa faca si pregatire profesionala. In acest moment, la CSC sunt in pregatire procedurile care stabilesc cum sa se faca aceasta pregatire profesionala.
 
Referitor la noile masuri din Planul National de Investitii si Relansare Economica, care a fost lansat de Guvern, in momentul acesta mi se pare ca este doar o insiruire de dorinte. Sa nu uitam, suntem in an electoral si intotdeauna in aceste perioade se intampla astfel de lucruri. Faptul ca Romania a participat la acea negociere privind impartirea banilor europeni, imi da speranta ca acest an va fi regandit si va fi privit mult mai serios prin prisma noilor conditii impuse de Uniunea Europeana. Din cele aproape 80 de miliarde de euro, 46,5 miliarde euro reprezinta granturi nerambursabile din bugetul multianual, deci banii pe care trebuia sa-i primim oricum pentru perioada 2021-2027, 16,7 miliarde euro sunt granturi nerambursabile si 16,8 miliarde euro credite in conditii favorabile. Ce nu se spune sau se spune foarte timid este ca acesti bani trebuie accesati foarte repede.
 
In acest context, am incercat ma informez care este situatia ghidurilor pentru accesarea fondurilor si in ce stadiu se afla Ministerul Finantelor Publice (MFP) cu pregatirea documentatiilor pentru accesarea finantarilor. Este trist ca, in momentul acesta, cand noi am fi crezut ca la MFE si la ministerele care gestioneaza fonduri europene ar trebui sa fie o agitatie formidabila, sa se scoata ghidurile, sa se lanseze consultari pe programe, nu exista aceasta efervescenta. Din ce am inteles, pana in octombrie trebuie prezentate la Bruxelles planurile acestea de relansare, de redresare. Daca in continuare facem ghiduri, documentatii greoaie care doar sa-i descurajeze pe solicitanti, evident ca programele si proiectele acestea vor ramane pe hartie. Sa speram ca, totusi, lucrurile se vor clarifica in momentul in care vor aparea aceste ghiduri si noi trebuie neaparat sa ne implicam in chestiunea aceasta.
 
*** Opinii exprimate de Adriana Iftime, director general al Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC), in cadrul videoconferintei EURO-Constructii, din data de 23 iulie 2020. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter