RO EN
السلة فارغة

THOMSON REUTERS: Topul primelor 100 cele mai inovatoare companii din lume

Un numar de 16 companii din primele 100 cele mai inovatoare firme din lume deruleaza activitati in sectorul constructiilor si instalatiilor, lista fiind publicata anual de gigantul informatiilor financiare media Thomson Reuters si intitulat Top 100 Global Innovators. Topul reflecta importanta inovatiei in competitivitatea si succesul companiilor din intreaga lume, din punct de vedere comercial. Grupul media realizeaza acest top de patru ani, ca o recunoastere oferita companiilor care se remarca anual prin transformarea creativitatii si originalitatii in bunuri tangibile. In selectia celor 100 de companii, reprezentantii Thomson Reuters folosesc o serie de instrumente de monitorizare a patentelor acordate anual pe proprietate intelectuala, precum Derwent World Patent Index, Derwent Patent Citation Index, Quadrilateral Patent Index si Thomson Innovation. Pornind de la aceste resurse, companiile sunt evaluate pe baza mai multor criterii, inclusiv volumul de patente pentru inventii, rata de succes a patentelor depuse, obtinerea protectiei pentru patente pe pietele dezvoltate si influenta acestora asupra altor companii. Lista disponibila pentru 2014 indica mai multe schimbari fata de anii anteriori, reflectand modul in care balanta mondiala in materie de inovatie si comert s-a modificat.
Astfel, anul 2014 a reprezentat prima perioada in care Asia a reusit sa depaseasca America de Nord ca numar de companii reprezentate in clasament si sa devina lider global in inovatie. Numarul firmelor japoneze a crescut cu 39% fata de 2013, de la 28 la 39. China este reprezentata pentru prima data in top, in timp ce Coreea de Sud si Taiwan si-au consolidat prezenta. In acelasi timp, SUA si Franta au pierdut 25%, respectiv 40% din companiile din lista.
Cresterea inovatiei in Asia reflecta strategia adoptata de statele de pe continent precum si sumele alocate de tari pentru sustinerea cercetarii si dezvoltarii. De pilda, Coreea de Sud si Japonia aloca peste 3% din PIB, in vreme ce SUA contribuie cu 2,8%. Din punct de vedere al domeniilor de activitate, cele mai multe companii prezente in top, respectiv 21, sunt active in sectorul componentelor electronice, urmate de cele de elemente hardware. Totodata, 16 dintre cele 100 de corporatii deruleaza activitati in domeniul constructiilor, instalatiilor si al pietelor conexe acestora, respectiv: 3M Company, ABB, Arkema, BASF, Bosch, Daikin, Dow Company, DuPont, Emerson, Honeywell, Kobe Steel, Komatsu, Mitsubishi Electric, Philips Lighting, Saint-Gobain si Siemens.
Pentru a consulta intregul clasament al celor mai inovatoare companii din lume, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter