RO EN
السلة فارغة

TERAPLAST: Rezultat operational EBITDA dublu, estimat pentru 2018

Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor, a incheiat anul 2017 cu un indicator EBITDA ajustat de 41 de milioane de lei, se arata intr-un comunicat al societatii din Bistrita, dat publicitatii la 15 februarie 2018.
Pentru anul in curs, managerii companiei estimeaza o crestere de peste 100% a EBIDTA, dupa ce anul trecut s-au efectuat investitii masive intr-o serie de achizitii strategice importante, care vor avea o contributie majora la rezultatele grupului in 2018, dintre care se disting: participatia de 67% in Depaco, fabrica de panouri sandwich TeraSteel Serbia, business-ul Politub si fabrica de reciclare a PVC-ului.
„Situatia consolidata a rezultatului global a grupului Teraplast pentru anul 2017 prezinta o cifra de afaceri de 427 milioane de lei, in crestere cu +7% fata de precedentele 12 luni, iar pentru 2018 s-a planificat, prin buget, un rulaj de cel putin 970 milioane de lei (+127,17%), pe fondul integrarii complete a noilor afaceri. De asemenea, EBITDA ajustat ar putea urca de la 41 de milioane de lei la 101 milioane de lei (+146,34%), chiar si in conditiile in care marja EBITDA se va mentine la 10%, la fel ca in 2017”, se mai precizeaza in comunicat. Datele financiare aferente anului 2016 certifica, la randul lor, o cifra de afaceri de 399 milioane de lei si un indicator EBITDA ajustat de 62 milioane de lei, cu o marja a EBITDA de 16%. Se precizeaza insa ca EBITDA ajustat constituie rezultatul operational inainte de amortizare si ajustari pentru deprecierea activelor imobilizate, provizioane pentru riscuri si cheltuieli, rezultatul din iesirea si evaluarea la valoarea justa a imobilizarilor corporale si necorporale si a investitiilor imobiliare si a cheltuielilor efectuate in legatura cu achizitia participatiilor in Depaco, TeraSteel Serbia si Politub, in suma de 1,5 milioane de lei in 2017 (in timp ce in 2016 aceste cheltuieli, pentru achizitia participatiilor, nu au existat).
Anul 2017 a insemnat o perioada cu evenimente importante in dezvoltarea grupului
Conducerea Teraplast SA - Bistrita subliniaza, in continuare, ca anul 2017 a fost marcat de o serie de evenimente importante in dezvoltarea grupului. Printre acestea se numara achizitia producatorului de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Cumparata in iunie 2017, aceasta fabrica a necesitat o investitie ce a depasit 6 milioane de euro. „Aceasta este prima fabrica din strainatate deschisa dupa 1990 si aflata integral in proprietatea unei firme romanesti. In 2018, fabrica TeraSteel din Serbia isi propune sa vanda produse in valoare de peste 28 de milioane de euro. Acesta este un obiectiv cat se poate de realist, tinand cont de faptul ca TeraSteel Serbia are o fabrica similara celei din Romania, care a avut in 2017 o cifra de afaceri de 38 milioane de euro si deserveste o piata de 160 milioane de euro, cu fabrica din Serbia. Tot in 2017, grupul a incheiat acorduri pentru achizitionarea pachetului de 67% din Depaco, al doilea operator de pe piata de tigla metalica, prin brandul Wetterbest. Teraplast a preluat controlul Depaco in ianuarie 2018, dupa obtinerea avizului favorabil de la Consiliul Concurentei. La 31 decembrie 2017, Depaco era controlata in comun cu ceilalti asociati, prin urmare societatea este consolidata prin metoda punerii in echivalenta (astfel, Depaco nu a avut o contributie la EBITDA consolidata a grupului pentru anul 2017). Insa, Depaco a fost consolidata, ca subsidiara, incepand cu ianuarie 2018. Seria de achizitii a continuat, anul trecut, cu preluarea Politub, unul dintre cei mai importanti operatori de pe piata tevilor de apa si gaz, care a intrat integral in portofoliul Teraplast incepand cu luna octombrie a anului trecut. Din decembrie 2017, Politub a transferat business-ul catre Teraplast ca un tot unitar, devenind divizia de tevi din polietilena a Teraplast. Pentru 2018, ne propunem dublarea cifrei de afaceri pentru aceasta divizie. In acelasi timp, cifra de afaceri a TeraSteel Romania in 2017 a fost de 173 milioane de lei, cu un EBITDA de 17,8 milioane de lei (iar in 2016 cei doi indicatori s-au plasat la 125 milioane de lei, respectiv la 15 milioane de lei)”, se mai arata in comunicat.
„Am multumirea ca, daca in urma cu zece ani eram operatorul cu numarul 11 in clasament, acum suntem lideri pe piata panourilor sandwich cu spuma poliuretanica din Romania. TeraSteel Serbia a generat EBITDA pozitiv din a doua luna de productie. Cu fabrica din Serbia, actionam pe o piata de 160 de milioane de euro si ne-am propus pentru 2018 sa castigam o cota de piata de aproximativ 20%. De trei ani exportam in Serbia, prin urmare avem cunostinte solide in cadrul acestei piete”, a declarat Cosmin Patroiu, director general al TeraSteel.
In ceea ce priveste planurile pentru dezvoltarea Depaco, oficialii Teraplast arata ca aceasta companie este al doilea operator, ca importanta, pe o piata evaluata la 300 de milioane de euro pe an si isi propune pentru 2018 majorarea cotei de piata, in special in centrul si nordul tarii, unde la ora actuala are o prezenta redusa, dar are in vedere si extinderea prezentei pe piata europeana, motiv pentru care Valeriu Irimescu, director general al Depaco, a subliniat: „Ne-am intarit forta de vanzari si am inceput derularea planurilor de extindere si eficientizare a capacitatilor de productie”.
Lipsa de investitii in infrastructura a generat scaderea EBITDA la nivelul anului trecut
Dupa cum precizeaza conducerea Teraplast, scaderea EBITDA consolidata a grupului se datoreaza lipsei de investitii in infrastructura care a avut un impact negativ semnificativ asupra firmei-mama, Teraplast SA, in particular in ceea de priveste divizia de instalatii si amenajari. Pentru anul 2018 managerii companiei estimeaza, insa, o economie de 1,5 milioane de euro cu materia prima, ca urmare a punerii in functiune a sectiei de PVC reciclat, in noiembrie 2017. De asemenea, Teraplast si-a adaptat politicile de aprovizionare, stocuri si distributie la noile conditii de piata. In vederea mentinerii pozitiei de lider de pe piata canalizarilor exterioare, dar si pentru a-si creste cota de piata pentru sistemele de canalizare interioara, pentru 2018 Teraplast a pregatit lansarea de noi produse.
„Am intrat in 2018 in topul primilor zece reciclatori europeni si cu un portofoliu de produse structurat, astfel incat sa putem raspunde provocarilor actuale ale pietei”, a concluzionat Mirela Pop, director general al Teraplast.
***
Grupul Teraplast include societatea Teraplast (producator de tevi, granule si profile din PVC), filialele TeraSteel Bistrita si TeraSteel Serbia (producatori de panouri sandwich si structuri metalice zincate), TeraGlass (producator de ferestre si usi din PVC), Teraplast Logistic (care, incepand cu iunie 2016, coordoneaza activitatile logistice ale grupului), Teraplast Ungaria (distribuitor), divizia de polietilena (fosta Politub, producator de tevi din polietilena) precum si societatea Depaco (producator de tigla metalica). Grupul Teraplast isi propune pentru anul 2018 o cifra de afaceri de peste 900 de milioane de lei. Portofoliul de produse al grupului este structurat pe sapte linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tamplarie termoizolanta si Tigla Metalica - prin brandul Wetterbest, detinand pozitii de top pe o mare parte din aceste piete. Compania-mama Teraplast este lider de piata pe segmentele de canalizari exterioare si granule si este al doilea operator de pe piata de canalizari interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea operator de pe piata de panouri sandwich si liderul pietei de structuri metalice zincate. Informatii suplimentare, la www.teraplast.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter