RO EN
السلة فارغة

TERAPLAST: Diversificarea activitatii reprezinta o strategie corecta

Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor, a incheiat primul trimestru al anului in curs cu un indicator EBITDA ajustat de 7,59 milioane de lei (+16%), in contextul unei dublari a cifrei de afaceri, se arata intr-un comunicat al societatii din Bistrita, dat publicitatii la data de 2 mai 2018.
Pentru anul in curs, din perspectiva echipei de management, intrucat 2018 a inceput ca un an volatil, nu exista motive sa se considere ca aceasta volatilitate se va reduce in trimestrele urmatoare. In primele trei luni a.c., competitia intre producatori s-a dat mai ales in ceea ce priveste pretul, aspect reflectat in marja EBITDA de 6%, pe care grupul a realizat-o in ianuarie-martie 2018.
„Situatia consolidata a rezultatului global a grupului Teraplast pentru primul trimestru al anului 2018 prezinta o cifra de afaceri de 130,955 milioane de lei, in crestere cu +97% fata de cele 66,578 milioane de lei din aceeasi perioada din 2017. Principala contributie la aceasta crestere au avut-o business-urile intrate in portofoliul grupului in 2017: Depaco - Wetterbest, fabrica de panouri sandwich din Serbia si business-ul Politub. Divizia Steel, TeraSteel Romania, TeraSteel Serbia si Depaco, a generat 56% din cifra de afaceri a grupului din primul trimestru al acestui an. Suntem astfel mai bine pregatiti sa depasim provocarile pietei locale de infrastructura aparute in a doua parte a anului 2016 si care persista si astazi”, se mai precizeaza in comunicat.
O noua orientare a vanzarilor Depaco
Potrivit managerilor Teraplast, una din directiile strategice ale grupului a vizat reducerea impactului politicilor economice ale statului si a investitiilor in sectorul public, obiectiv realizat prin strategia investitionala si M&A. De asemenea, incepand cu anul 2018, situatiile financiare ale grupului includ si activitatea Depaco, societate aflata sub controlul Teraplast din ianuarie a.c. Astfel, Depaco a inregistrat o cifra de afaceri de 25,547 milioane de lei, in crestere cu +13% fata de primul trimestru din 2017. Datorita sinergiilor cu TeraSteel, Depaco a accesat inclusiv proiecte de constructii industriale, pentru care a furnizat tabla cutata, consemnand astfel o majorare cu 65% a vanzarilor pe acest segment. Pe o piata a constructiilor rezidentiale in crestere, Wetterbest isi continua strategia de majorare a cotei de piata, dupa cum sustin oficialii Teraplast. In acelasi timp, segmentul de panouri sandwich a generat o cifra de afaceri de 47,792 milioane de lei (mai mare cu 80%, performanta TeraSteel fiind remarcabila in contextul cresterii EBITDA cu 42%, ceea ce confirma cunoasterea foarte buna a pietei Europei de Est. In primele trei luni din 2018, TeraSteel Serbia a incheiat contracte importante cu clienti din Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia si Croatia, urmandu-si strategia de a deveni un operator regional semnificativ pe piata de profil.
„Divizia de mase plastice a inregistrat o cifra de afaceri de 58 milioane de lei in ianuarie-martie 2018, in crestere cu 44% fata de aceeasi perioada a anului trecut, contributia segmentului de polietilena (prin brandul Politub) in cifra de afaceri fiind de 5 milioane de lei. In prezent, la nivelul diviziei, se afla in curs de implementare strategia de crestere a competitivitatii pe piata de sisteme de infrastructura pentru apa si gaz”, se mai arata in comunicat.
Dupa cum sustin managerii Teraplast, „motorul de crestere a pietei de constructii va fi in continuare reprezentat de sectorul privat, pentru sectorul de infrastructura, care ar trebui sa contribuie cu 12% la cifra de afaceri a grupului, planificata pentru 2018, neexistand previziuni clare. In acest context, se dovedeste ca diversificarea activitatilor a fost o strategie corecta, iar pe termen scurt se va proceda in continuare la integrarea afacerilor achizitionate, in scopul cresterii eficientei business-ului”.
***
Grupul Teraplast include societatile TeraSteel Romania si TeraSteel Serbia (producatoare de panouri sandwich si structuri metalice zincate), Teraplast (producatoare de tevi, granule si profile din PVC), Depaco (implicata in fabricarea tiglei metalice marca Wetterbest), TeraGlass (producatoare de ferestre si usi din PVC) si compania distribuitoare Teraplast Ungaria.
Daca in 2017 Teraplast a raportat, la nivel de grup, o cifra de afaceri de 427 milioane de lei, in crestere cu +7% fata de precedentele 12 luni, pentru 2018 s-a planificat, prin buget, un rulaj de cel putin 970 milioane de lei (+127,17%), pe fondul integrarii complete a noilor afaceri. Informatii suplimentare, la www.teraplast.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter