RO EN
السلة فارغة

SICERAM: Pentru 2010 nu se intrevad sanse de revenire a pietei

Raspunzand unor intrebari referitoare la evolutia segmentului de materiale pentru zidarie, Nicolae Neag, director comercial al firmei Siceram, a apreciat ca anul trecut s-a inregistrat o diminuare de circa 35% (din punct de vedere cantitativ) si 45% (valoric) fata de anul anterior, iar pentru anul curent se anticipeaza o alta scadere cantitativa de circa 15%, respectiv de 20% ca valoare, fata de 2009. Totodata, oficialul companiei apreciaza ca, cel putin pe termen scurt, nu se intrevad sanse de revenire a pietei.

Nicolae Neag, director comercial al firmei Siceram: “In 2009 ne-am confruntat cu efectele recesiunii ca urmare a scaderii drastice a cererii, precum si a situatiilor limita in care au ajuns unii dintre clientii nostri. In aceste conditii, am luat masuri cu privire la : scaderea costurilor, acordarea de promotii pentru a mentine vanzarile cantitative, acordarea de bonusuri suplimentare la platile efectuate in momentul livrarii pentru a elimina riscurile etc. Totodata, am renuntat la unele produse care aveau rentabilitate scazuta. In prezent persista problemele generate de diminuarea cererii si, implicit, de scaderea pretului de vanzare. Cel putin pe termen scurt, nu se intrevad sanse de revenire a pietei.
In ceea ce priveste evolutia segmentului specific, nu avem suficiente date pentru a face o estimare exacta, dar apreciem ca anul trecut s-a inregistrat o diminuare de circa 35% (din punct de vedere cantitativ) si 45% (valoric) fata de anul anterior, iar pentru anul acesta anticipam o alta scadere cantitativa de circa 15%, respectiv de 20% ca valoare, fata de 2009. Structura cererii nu s-a schimbat foate mult fata de anii anteriori, dar se observa o tendinta de a creste vanzarile la produsele economice. Furnizorul nostru principal este Petrom Gaz, iar dintre cei mai mari distribuitori pot fi amintiti: Ambient-Sibiu, Comkim-Odorhei, Unimat-Sibiu, Recobol-Brasov etc. In 2009 am realizat o cifra de afaceri de 54 milioane de lei, iar pentru anul acesta anticipam o scadere cuprinsa intre 10% si 15%. Cel mai vandut produs de zidarie din oferta proprie, este reprezentat de Termobloc T30, care are o pondere de circa 60% in totalul livrarilor. Strategia de dezvoltare a companiei pe termen scurt prevede, inceperea productiei la caramida pentru pereti (de 19 cm), iar pe segmentul de invelitori vom lansa primele variante de tigle glazurate. In prezent se afla in curs de achizitie instalatia de glazurare a tiglelor, iar pentru viitor ne gandim serios la o alta gama dimensionala de caramizi. Deoarece tehnologia este relativ noua, nu se intrevad, deocamdata, investitii majore.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter