RO EN
السلة فارغة

MIHAI ROHAN: Se mentin instabilitatea legislativa si lipsa de predictibilitate

Principalele dificultati cu care se confrunta, in continuare, intreaga economie a Romaniei si, implicit, piata cimentului raman instabilitatea legislativa si lipsa de predictibilitate, potrivit lui Mihai Rohan, presedintele Patronatului din Industria Cimentului si altor Produse Minerale (CIROM). "Nu stim daca «taxa pe stalp» se va elimina sau nu (se pare ca, desi trebuia eliminata de la 1 ianuarie 2017, aceasta se va mentine). Nu stim daca se va aplica cota de TVA de 19%, nici care va fi salariul minim pe economie si nici care vor fi noile redevente", a explicat presedintele CIROM.
O alta problema se mentine cea a deseurilor de ambalaje. "Fiecare producator care pune pe piata produse ambalate este obligat sa suporte costurile pentru reciclarea unei anumite cote anuale. In cazul in care cotele de reciclare nu se realizeaza, atunci producatorii sunt penalizati si platesc la fondul pentru mediu 2 lei/kg, respectiv circa 450 de euro/ tona. Aceasta penalitate nu numai ca este exagerat de mare, dar nu poate fi evitata, orice ar face producatorii, in conditiile in care nu exista o infrastructura functionala de management integrat al deseurilor. Atat timp cat nu se face o colectare selectiva a deseurilor, in special a celor provenite de la populatie, tinta de reciclare este imposibil de realizat. Producatorii au fost penalizati pentru anul trecut cu suma de aproape 60 milioane de euro si pentru 2016 estimam ca vor plati mult mai mult si, daca nu se face nimic, probabil tot cam aceeasi suma se va achita si in 2017. Din pacate, sumele imense adunate la Fondul de Mediu nu au fost utilizate in scopul reciclarii deseurilor de ambalaje, ci in altele, sau au ramas neutilizate", a explicat Mihai Rohan.
 
Consumul de ciment din Romania se stabilizeaza la 8 milioane de tone, in 2016
Potrivit presedintelui CIROM, anul 2016 a reprezentat o perioada atipica pentru producatorii de ciment. "Pana acum, in anii electorali se forta terminarea unor lucrari importante atat pe plan local, cat si la nivel central, pentru a stimula alegatorii sa voteze cu partidul aflat la putere. Anul acesta, fiind angajat un Guvern tehnocrat, nu s-a mai intamplat asa. S-au continuat lucrarile incepute si care aveau finantare, dar nu s-au demarat proiecte noi. In consecinta, daca in primele sase luni din 2016 consumul de ciment a crescut cu 10% fata de aceeasi perioada din 2015, in a doua jumatate a anului livrarile au incetinit, astfel ca, la 9 luni, am inregistrat chiar o usoara scadere fata de aceeasi perioada a anului anterior (conform datelor INS). Estimam ca anul se va incheia la un consum similar celui din 2015, respectiv de circa 8 milioane de tone. In 2017, daca pe piata constructiior se estimeaza o crestere de 5,8%, noi nu suntem atat de optimisti ca aceasta cifra se poate realiza, mai ales ca inca se discuta de studii de fezabilitate si mai putin de lucrari noi. De aceea, nu consideram ca pe piata cimentului va fi o crestere reala anul viitor, ci mai degraba un consum apropiat de cel din 2016", a explicat Mihai Rohan.
Referitor la fuziunea Lafarge-Holcim, presedintele CIROM a precizat: "Nu vedem nicio consecinta pe piata cimentului care sa fie determinata de fuziunea Lafarge-Holcim. Cum era de asteptat, s-au schimbat actionarii, dar fabricile, piata si zonele de distributie au ramas aceleasi ca inainte de fuziune. Desigur ca managementul s-a modificat si, daca apar schimbari, acestea vor fi vizibile in 2-3 ani, daca noii manageri vor schimba strategiile si politicile de piata".
***
Conform datelor publicate de Comisia Nationala de Prognoza (prognoza de toamna) si citate de Mihai Rohan, se prevede o crestere a volumului lucrarilor de constructii de 5,8% in 2017, comparativ cu 2016. Pe tipuri de lucrari, constructiile noi vor creste cu 6,3%, cele de reparatii capitale cu 2%, iar cele de intretinere si reparatii curente, cu 6,7%. Din punct de vedere al tipurilor de constructii, sectorul cladirilor rezidentiale va spori cu 4,3%, piata imobilelor nerezidentiale se va majora cu 2,5%, iar cea de constructii ingineresti, cu 7,6%. Motorul, pe termen scurt si mediu, va fi reprezentat, conform opiniei lui Mihai Rohan, de constructiile noi, in special de cele rezidentiale si, mai ales, de cele ingineresti, de infrastructura.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter