RO EN
السلة فارغة

LAFARGE: Se estimeaza o stabilizare a vanzarilor in 2011

Piata de ciment din tara noastra se afla la un nivel similar celui din primele sase luni ale anului trecut atat din punct de vedere al productiei, cat si al vanzarilor, potrivit directorului general al companiei Lafarge Ciment (Romania), Phillipe Questiaux. O imbunatatire a conditiilor din industria de profil este previzionata pentru anul 2012. "Rezultatele financiare din acest an vor fi similare celor din 2010, intrucat nu ne asteptam la o evolutie spectaculoasa in domeniu pana la finele acestui an. Romania este pe cale de a iesi din criza si acest lucru va deveni vizibil incepand cu anul viitor", a declarat managerul societatii. Societatea a finalizat, recent, implementarea proiectului "Calitate si productivitate prin asigurarea sanatatii si securitatii angajatilor", finantat prin intermediul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 - 2013, Axa Prioritara 3, ce se refera la cresterea adaptabilitatii lucratorilor si a intreprinderilor. Valoarea totala a investitiei este de 0,7 milioane de lei, de rezultatele acesteia beneficiind peste 500 de angajati ai producatorului de ciment. "Acest proiect s-a incadrat in politica de sanatate si securitate a companiei si a venit in completarea activitatilor anuale pe care le desfasuram pentru stabilirea celor mai eficiente actiuni de prevenire a riscurilor la locul de munca. Aplicam si imbunatatim continuu procedurile de siguranta si implementam proiecte de exersare a comportamentelor sigure ce implica direct angajatii si contractantii, prin participarea la activitati specifice, inclusiv de sensibilizare, cu ajutorul unor materiale de informare adecvate", a precizat Philippe Questiaux. Unul din rezultatele imediate ale implementarii proiectului a fost reprezentat de cresterea productivitatii in fabrici. In intervalul urmator, compania are in vedere noi investitii, pentru realizarea carora vizand analizarea posibilitatii accesarii de fonduri europene. Informatii suplimentare, la www.lafarge.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter