RO EN
السلة فارغة

HORNBACH spera sa-si mentina vanzarile la nivelul raportat in precedentul an fiscal

Grupul Hornbach si-a imbunatatit secvential profitul in al treilea trimestru al anului fiscal in curs, prin cresterea marjei brute datorita preturilor mai mici la marfuri si la achizitii, precum si a gestionarii eficiente a costurilor. In contextul provocator al prudentei continue a consumatorilor in ceea ce priveste cheltuielile mari si discretionare, vanzarile nete consolidate au scazut la 1,485 miliarde euro (-4%). Incasarile nete afernete primelor noua luni au fost usor inferioare celor din anul precedent, totalizand 4,926 miliarde euro (-1,7%), iar EBIT ajustat a fost de 269,4 milioane de euro (-17,4%). Evolutia vanzarilor si a profiturilor a fost influentata in mod semnificativ de un prim trimestru mai slab, vremea rece si umeda intarziind inceputul principalului sezon de bricolaj si gradinarit. Conducerea concernului a afirmat ca in pofida contextului incert si a conditiilor macroeconomice dificile, s-a constatat un angajament bun din partea clientilor in magazinele fizice, online si in aplicatia software. Operatiunile se deruleaza bine, in special in afara Germaniei, unde grupul a continuat sa-si consolideze cota de piata. Hornbach Baumarkt AG, cel mai mare subgrup operational de retail a gestionat un total de 171 de magazine DIY cu centre de gradinarit si unitati online in noua tari europene, vanzarile nete la nivelul primelor noua luni fiind de 4,608 miliarde euro. Pe o baza comparabila si ajustata in functie de cursul de schimb, vanzarile subgrupului au scazut cu 2,2%. In Germania, incasarile nete au scazut cu 2,9%, ajungand la 2,225 miliarde euro, iar in afara spatiului federal au crescut cu 0,4% pana la 2,383 miliarde euro. Cota internationala a vanzarilor subgrupului a crescut de la 50,9% la 51,7%. Livrarile online (inclusiv Click & Collect) au reprezentat 12,9% din total si s-au mentinut cu mult peste nivelurile prepandemice. Estimarile curente indica vanzari la nivelul intregului an fiscal situate in intervalul mediu sau inferior al previziunilor publicate la 15 septembrie 2023, ce indicau o cifra de afaceri similara celei din anul precedent si o scadere a EBIT ajustat de 10% pana la 25%. Pe plan national, Hornbach detine in prezent noua magazine, care sunt amplasate in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti), Brasov, Timisoara, Sibiu, Oradea, Constanta si Cluj-Napoca.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter