RO EN
السلة فارغة

HORNBACH: Managerii grupului anunta realizari conform previziunilor anuale

Grupul Hornbach (Hornbach Holding AG & Co. KGaA) s-a pozitionat optim pe piata in primul semestru al exercitiului financiar 2018-2019 (in perioada 1 martie - 31 august 2018), membrii Consiliului Director confirmand, printr-un comunicat dat recent publicitatii, previziunile anuale. Performanta companiei s-a imbunatatit semnificativ mai ales in al doilea trimestru. Astfel, in perioada iunie-august 2018 (al doilea trimestru), Hornbach - care continua sa fie cel de-al treilea operator important de magazine de bricolaj din Germania - si-a crescut vanzarile consolidate cu 4,4%, pana la 1,163 miliarde euro, dupa un salt de de +2,8% in primul trimestru al anului fiscal in curs. In prima jumatate a anului fiscal 2018-2019, vanzarile consolidate ale Hornbach au crescut cu +3,5%, pana la 2,391 miliarde euro, iar EBIT ajustat a coborat cu -7,7% pana la 161 milioane de euro, fata de cifra-record din anul precedent, datorita activitatii mai precare din primul trimestru al actualului an fiscal. Cifrat la 82 milioane de euro, profitul operational (EBIT) ajustat s-a plasat la nivelul anului precedent.
„In ansamblu, putem raporta o performanta robusta in prima jumatate a anului, consumatorii fiind mai interesati in ceea ce priveste abordarea proiectelor de constructii noi sau de renovare. In acest context, cresterea ajustata a vanzarilor, de +3,4% (fara efectele cursului de schimb), generata de magazinele noastre de bricolaj si de centrele pentru gradinarit in al doilea trimestru este cu siguranta optima”, a precizat Roland Pelka, director financiar (CFO) al corporatiei, la conferinta semestriala de la Bornheim, in cadrul careia au participat investitorii institutionali.
Potrivit comunicatului, vanzarile nete ale Hornbach Baumarkt AG, cel mai mare subgrup operational (specializat in retail) al corporatiei, au crescut cu +4,3%, pana la 1,088 miliarde euro in al doilea trimestru. In primul semestru, vanzarile au crescut cu +3,5%, ajungand la 2,250 miliarde euro (fata de cele sase luni similare din exercitiul fiscal 2017-2018, cand s-au plasat la 2,173 miliarde euro). Cea mai puternica dezvoltare s-a datorat inca o data activitatilor de vanzare cu amanuntul in regiunea celorlalte tari europene, unde compania isi concentreaza activitatea in opt state din afara Germaniei. Astfel, vanzarile din restul Europei au crescut cu +6,8%, ajungand la 1,076 miliarde euro. Ponderea internationala a vanzarilor la sase luni ale subgrupului s-a majorat de la 46,3% la 47,8%. Aceasta crestere a fost cauzata si de extinderea continua a companiei pe plan international, cu doua noi magazine DIY in Olanda si Elvetia, deschise in prima jumatate a anului. Magazinele DIY de pe piata interna a companiei (adica din Germania) si-au majorat vanzarile la sase luni cu +0,7%, pana la 1,174 milioane de euro. Pe o baza asemanatoare de comparare si fara efectele de curs valutar (LFL), vanzarile subgrupului au crescut cu +3,4% in al doilea trimestru si cu +2,8% in prima jumatate a anului. Tot pe baze LFL, in magazinele din Germania s-au remarcat sporiri de +1,2% (in trimestrul al doilea) si de +0,5% (in primul semestru), in timp ce ratele de crestere echivalente (de +5,8% si +5,5%) in alte tari europene au fost semnificativ mai mari.
In acest context, consiliul de administratie a confirmat previziunile privind vanzarile totale si profitul anului financiar 2018-2019. Managerii companiei se asteapta ca deficitul veniturilor din primul trimestru sa fie complet recuperat in a doua jumatate a anului. In acelasi timp, rezultatul operational consolidat al grupului Hornbach (EBIT ajustat) ar putea fi similar celui precedent, cifrat la 165,6 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter