RO EN
السلة فارغة

ETEX: Crestere de 6,7% a veniturilor semestriale, datorata diviziei de gips-carton

Grupul belgian Etex, ce detine in Romania brandurile Siniat, Creaton, Equitone si Promat, a raportat o crestere de 6,7% a veniturilor comparabile (LFL) din primele sase luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada din 2018, pana la 1,51 miliarde euro. Ajustata in functie de impactul ratelor cursului de schimb valutar si alte efecte conjuncturale, evolutia vanzarilor a fost de +4,4%. Potrivit datelor grupului, cresterea s-a datorat mai ales diviziei Etex Building Performance, specializata in productia si comercializarea de placi din gips-carton. Cea mai noua divizie a companiei, Etex Residential Roofing (creata la 1 ianuarie 2019) a raportat progrese importante fata de anul anterior, la fel ca Etex Industry. Cealalta divizie infiintata la inceputul acestui an in cadrul grupului belgian, Etex Exteriors, a inregistrat o contractie a vanzarilor, mai ales ca urmare a scaderii cererii de placi din fibrociment pentru acoperisuri din America Latina, dar si a celei de placi pentru fatade din Europa. Aceste scaderi au fost compensate partial de cresterea puternica a vanzarilor de placi din fibrociment pentru acoperisuri din Europa. 
"In prima jumatate a anului, am inregistrat rezultate foarte bune ale veniturilor si profitului operational recurent (REBITDA), care s-a majorat cu 17,3% in intervalul analizat, ajungand la 225 milioane de euro. Evolutia s-a datorat mai ales cererii foarte puternice de pe majoritatea pietelor unde activam, motorul principal fiind divizia Etex Building Performance. In ceea ce priveste performantele operationale, trebuie mentionata reducerea datoriei financiare nete cu peste 181 milioane de euro, in ultimele 12 luni. Ne asteptam ca in a doua jumatate a anului sa beneficiem de aceleasi conditii de piata favorabile ca in primul semestru si sa mentinem ritmul de crestere a vanzarilor si indicatorilor de profitabilitate", a comentat Paul Van Oyen, CEO al grupului Etex.
Potrivit datelor grupului, vanzarile diviziei Etex Building Performance au crescut cu 9,1% (LFL) in prima jumatate a anului, pana la 916 milioane de euro, in special datorita sporirii cererii de placi de gips-carton in toate tarile unde compania activeaza. In plus, afacerile Promat si vanzarile de placi din fibrociment au avut contributii favorabile la aceasta evolutie.
Veniturile diviziei Etex Exteriors au scazut cu 0,7% (LFL), la 302 milioane de euro, cele ale Etex Residential Roofing s-au majorat cu 7,9%, la 208 milioane de euro, in timp ce vanzarile Etex Industry au avansat cu 6,8%, la 92 milioane de euro, in intervalul ianuarie-iunie 2019.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter