RO EN
السلة فارغة

ELPRECO estimeaza o crestere cu 10% a vanzarilor din acest an

Producatorul de elemente prefabricate din beton Elpreco SA - Craiova si-a propus o crestere cu 10% a cifrei de afaceri din acest an, dupa ce in 2013 vanzarile companiei au scazut cu 10% fata de nivelul de aproximativ 21 milioane de euro inregistrat in 2012. Din punct de vedere cantitativ, livrarile de prefabricate realizate anul trecut s-au diminuat cu 5%, primele cinci luni din 2014 indicand, potrivit datelor societatii, "o crestere promitatoare a volumelor vandute". "Piata materialelor de zidarie, in ansamblul anului 2013, a inregistrat o contractie de 5%, fiind afectata in special de cererea redusa pe segmentul cladirilor rezidentiale nou-construite. Pentru intervalul 2014-2015 prognozele sunt mai optimiste, indicand o crestere cantitativa cu 5%-10%, in stransa legatura cu relaxarea conditiilor si costurilor de creditare a persoanelor fizice, precum si cu revenirea increderii acestora in economie", a declarat  Adrian Bezerghianu, directorul general al Elpreco SA. Printre dificultatile pe care le intampina, in continuare, producatorii de materiale pentru zidarie, se afla majorarea constanta a pretului energiei si, in special, al gazelor naturale, inconsecventa masurilor fiscale si instabilitatea taxarii. Totodata, managerul companiei indica drept ingrijoratoare tendinta consumatorilor finali de a achizitiona materiale de constructii exclusiv pe baza criteriului pretului, respectiv de orientare a acestora catre produse de slaba calitate.
Elpreco SA este unul dintre principalii producatori de elemente prefabricate din beton pentru zidarie, acoperisuri, sisteme de canalizare, pavaje si borduri, din zona de sud a tarii. O pondere importanta din cifra de afaceri o detin produsele adresate segmentului de infrastructura (sisteme de canalizare si de pavaj), domeniu care se confrunta, in continuare, cu intarzieri la plata arieratelor catre constructori, in special in cazul proiectelor finantate din fonduri europene. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter