RO EN
السلة فارغة

CEREREA redusa impiedica producatorii sa creasca preturile la polimeri si PVC

In luna august 2019, pe plan european, cotatiile materialelor termoplastice standard nu s-au modificat, piata specifica fiind caracterizata de supraoferta si de abundenta importurilor. Mai mult, activitatea cumparatorilor s-a situat sub asteptari, cu precadere in Europa de Sud, unde majoritatea unitatilor de procesare din industria materialelor plastice au fost inchise, ca urmare a vacantei din sezonul estival.
Aceasta este doar una dintre concluziile celui mai recent raport cu privire la evolutia pretului polimerilor, elaborat de analistii de la Plastics News Europe (PNE), in cadrul careia se mai arata ca, in prima parte a lunii august a.c., principalii producatori au fost obligati sa recurga la o stabilizare a pretului (la cotele foarte reduse din iunie si iulie) in cazul majoritatii produselor polimerice. Initial, acestia au anuntat cresteri de pret, care sa acopere eventualele fluctuatii ulterioare ale costului monomerului, pentru a-si maximiza profitul, dar cumparatorii s-au opus puternic acestui plan. Insa, cresterea cu +10 euro/tona a pretului la etilena a fost surprinzatoare, ca de altfel si majorarea costului titeiului, cu aproape +5%. Fiind nevoiti sa-si ajusteze din nou marja de profit, producatorii de polietilena de joasa densitate (L/LDPE) au reusit in august 2019 sa-si transfere doar limitat in pretul de comercializare majorarea de +10 euro/tona, majoritatea contractelor fiind, insa, incheiate, la cotatiile foarte reduse din lunile anterioare. Tot pe fondul sporirii cotatiei etilenei cu +10 euro/tona, ca urmare a majorarii cu 5% a pretului petrolului, producatorii de polietilena de inalta densitate (HDPE) au incercat sa-si ajusteze preturile in consecinta, in medie cu +10 euro pe tona, pentru a-si imbunatati marjele de profit. Aceasta tentativa a reusit doar partial sa se transforme in realitate, din cauza ajustarii ofertei, pe fondul unui regres al cererii si manifestarii unei atitudini laxe la achizitie, din partea clientilor, toate coroborate cu o crestere a HDPE din import, ceea ce a dus la supraoferta. Este de asteptat ca, la inceputul lunii septembrie, cel putin pe acest segment, situatia sa revina la normal, iar producatorii din UE sa nu mai recurga, pentru a vinde cu orice pret, la tot felul de „oferte speciale”.
Pretul polistirenului se ajusteaza corespunzator cresterii cotatiei monomerului stiren
In raportul citat se mai arata si ca producatorii de polipropilena (PP) au reusit, intrucatva, sa-si mentina profitabilitatea, odata cu incheierea sezonului de mentenanta operationala si cu stabilizarea pretului contractului C3 la propilena (respectiv, 910 euro/tona in august 2019). Si de aceasta data, acestia au fost, insa, obligati sa recurga la ajustari in sens negativ ale pretului, ca urmare a formularii de „oferte speciale” de la competitori. O combinatie de factori, precum lipsa cererii si oferta neadecvata acestei situatii, au restrans, mai ales in august, ambitiile producatorilor si astfel clientii si-au exercitat din nou cerintele in conditii de superioritate, mai ales ca aprovizionarile masive pentru reconstituirea stocului au avut loc in lunile anterioare – si cu precadere in iulie, cand s-au cumparat cantitati mai mari decat erau necesare, pentru a se preveni o eventuala scumpire.
Insa, pretul polistirenului (PS) s-a majorat usor in august 2019, ca urmare a unei sporiri a cotatiei de referinta a monomerului stiren, care a fost cu +33 de euro/tona mai crescuta, fata de luna precedenta. Pe termen scurt, s-au anuntat astfel posibile sporiri ale pretului la PS, de vreme ce cotatia de referinta a monomerului stiren s-a stabilizat la circa 1.027 de euro pe tona. Producatorii nu au reusit totusi sa-si mentina marjele actuale, intrucat cumparatorii au refuzat sa accepte majorari ce depasesc sporirea cotatiei monomerului stiren, astfel practicandu-se pe piata inclusiv stabilizari la preturile PS cu destinatie generala.
Producatorii de policlorura de vinil (PVC) au reusit in prima faza sa-si mentina marjele de profit, cu precadere in prima parte a lunii august, ca urmare a sporirii cotatiei de referinta pentru etilena si, implicit, sporirii cu aproape 5 euro/tona a pretului rasinii de baza S-PVC. Ulterior, acestia au incercat sa creasca preturile peste majorarea cotatiei de referinta a etilenei, dar partenerii lor (procesatorii de PVC) nu au acceptat o asemenea strategie si pretul la PVC s-a stabilizat. Cererea a fost extrem de slaba pentru aceasta perioada a anului, mai precis a fost afectata de factorul sezonier, cu un impact mult mai ridicat ca in august 2018. Multe unitati de procesare s-au inchis temporar, din cauza vacantei estivale, precum si ca urmare a deciziei unor manageri de a efectua in august procedurile de mentenanta. Ingrijorarile privind dinamica specifica economiei mondiale au restrans, de asemenea, comenzile. In schimb, alte fabrici nu si-au intrerupt operatiunile, in timp ce oprirea intempestiva a productiei la anumite unitati din Franta si Ungaria nu a afectat cererea.
In luna august, preturile la polietilena tereftalata (PET) s-au stabilizat intrucatva, dupa ce in iulie au scazut cu -85 de euro/tona, ca urmare a costurilor foarte reduse ale materiilor prime, in conditiile unei cereri extrem de slabe. Dupa mai multe cresteri anterioare, cotatia paraxilinei a scazut abrupt inca din luna iunie a.c., iar in august este posibil sa se fi stabilizat (momentan, media nu a putut fi calculata), in timp ce cotatia glicolului monoetilenic a continuat sa se diminueze. Cererea sezoniera a fost relativ scazuta, dupa cum era de asteptat, pentru ca sezonul specific realizarii recipientelor nu este nicidecum cel estival, desi, cel putin pentru luna august, cu temperaturi toride, producatorii de PET s-ar fi asteptat ca, odata cu sporirea consumului de bauturi, sa fie necesara si fabricarea mai multor sticle PET, ceea ce nu s-a intamplat, intrucat aprovizionarea suplimentara s-a efectuat, punctual, pe baza importurilor de PET din Asia (ale caror preturi nu au mai fost, tocmai din acest motiv, la fel de competitive ca in trecut), dupa cum se concluzioneaza in raport.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter