RO EN
السلة فارغة

BASF: Scadere a veniturilor din 2023, pe fondul preturilor si volumelor mai mici

Intr-un mediu de piata modelat de incertitudine economica, in anul de afaceri 2023 Grupul BASF a raportat vanzari de 68,9 miliarde euro, comparativ cu 87,3 miliarde euro in anul precedent. Aceasta evolutie a vanzarilor a fost determinata in principal de preturile si volumele considerabil mai mici. Preturile mai scazute ale materiilor prime, in special, au condus la preturi mai scazute in aproape toate segmentele. Volumul vanzarilor a scazut in toate segmentele, ca urmare a cererii slabe din partea multor industrii cliente. Cu toate acestea, BASF a demonstrat putere economica, cu fluxuri de numerar din activitatile operationale in crestere cu 5,2% de la un an la altul, ajungand la 8,1 miliarde euro.
Compania a publicat deja datele preliminare pentru intregul an 2023 pe 19 ianuarie 2024. Dr. Martin Brudermüller, Presedintele Consiliului Director Executiv al BASF, si Dr. Dirk Elvermann, Director Financiar, au prezentat in detaliu evolutia business-ului in 2023 si au anuntat un alt program pentru platforma de productie de la Ludwigshafen, cu economii de costuri suplimentare, anuale, de 1 miliard euro, pana la sfarsitul anului 2026. Acesta se adauga programului de economisire a costurilor existent in unitatile de non-productie, cu accent pe Europa, si adaptarii structurilor de productie din Ludwigshafen.
 
Evolutia veniturilor Grupului BASF in 2023
Profitul inainte de impozite si dobanzi (EBIT) excluzand cheltuielile exceptionale s-a ridicat, in anul de afaceri 2023, la 3,8 miliarde euro; scaderea de 3,1 miliarde euro in comparatie cu anul precedent s-a datorat, in primul rand, unei contributii considerabil mai mici la venituri din partea segmentelor Produse chimice si Materiale. EBIT excluzand cheltuielile exceptionale a scazut in segmentul Produse chimice, in primul rand din cauza marjelor si volumelor reduse, precum si a contributiilor mai mici din participatiile contabilizate prin metoda punerii in echivalenta. Castigurile au scazut in segmentul Materiale, in mare parte ca urmare a scaderii marjelor de poliamida si amoniac. In segmentele Nutritie si ingrijire si Solutii industriale, EBIT excluzand cheltuielile exceptionale a fost considerabil sub rezultatele anului anterior, in principal ca urmare a unor volume si marje mai mici. In schimb, segmentul Solutii Agricole a avut un EBIT excluzand cheltuielile exceptionale in crestere puternica, in primul rand ca urmare a cresterilor de pret si a primirii unei plati unice. Cresterea usoara a veniturilor din segmentul Tehnologii de suprafata a fost atribuita EBIT-ului excluzand cheltuielile exceptionale, care a fost considerabil mai mare, al diviziei Tehnologii de acoperire, datorita cresterilor de pret si de volum, care au compensat scaderea semnificativa a veniturilor diviziei de Catalizatori. EBIT excluzand cheltuielile exceptionale atribuibil diviziei Altele s-a imbunatatit considerabil, in principal ca urmare a veniturilor mai mari din alte afaceri si a costurilor mai mici de cercetare corporativa.
BASF a raportat un EBIT de 2,2 miliarde euro in 2023; scaderea abrupta in comparatie cu anul precedent s-a datorat, in principal, cheltuielilor exceptionale in valoare de minus 1,6 miliarde euro. Cheltuielile exceptionale au rezultat, in special, din deprecieri in valoare de aproximativ 1,1 miliarde euro. 
Acestea au cuprins deprecieri ale imobilizarilor corporale din segmentele Tehnologii de suprafata si Solutii agricole si ale imobilizarilor corporale si necorporale din segmentul Materiale.
EBITDA inainte de cheltuielile exceptionale a avut, in 2023, valoarea de 7,7 miliarde euro, cu 3,1 miliarde euro sub anul 2022. EBITDA a scazut cu 3,6 miliarde euro, pana la 7,2 miliarde euro. Venitul net a crescut cu 852 milioane euro pana la 225 milioane euro, comparativ cu minus 627 milioane euro in 2022.
 
Fluxul de numerar al Grupului BASF in 2023 si indicatorii financiari cheie la 31 decembrie 2023
Fluxurile de numerar din activitatile de exploatare s-au ridicat la 8,1 miliardeeuro pentru intregul an 2023, comparativ cu 7,7 miliarde euro in anul precedent. Aceasta imbunatatire s-a datorat, in primul rand, intrarilor de numerar din capitalul de lucru net. Numai reducerea stocurilor in 2023 a eliberat numerar in valoare de 1,9 miliarde euro. Fluxul de numerar disponibil, ramas dupa deducerea platilor efectuate pentru imobilizarile corporale si necorporale din fluxurile de numerar din activitati de exploatare, s-a ridicat la 2,7 miliarde euro, in 2023, fata de 3,3 miliarde euro in anul precedent.
Datoria neta in valoare de 16,6 miliarde euro, la 31 decembrie 2023, era apropiata de nivelul de la finalul anului precedent, de 16,3 miliarde euro. Rata capitalurilor proprii de 47,3%, la sfarsitul anului 2023, aproape a egalat procentul de 48,4% din 31 decembrie 2022. „Rata capitalurilor proprii foarte solida si performanta puternica a numerarului sunt dovada continuitatii puterii financiare a BASF, chiar si in vremuri dificile”, a spus Elvermann.
 
Valoare propusa a dividendelor de 3,40 euro per actiune
Un dividend in valoare de 3,40 euro pe actiune, egal cu nivelul anului anterior, va fi propus Adunarii Anuale a Actionarilor, reprezentand o plata de 3 miliarde euro catre actionarii BASF SE. Odata cu dividendul propus, actiunea BASF ofera un randament ridicat de dividende de 7%, pe baza pretului actiunilor de la sfarsitul anului 2023. BASF face parte din indicele actiunilor DivDAX, care contine cele 15 companii cu cel mai mare randament al dividendelor din DAX 40. 
 
 
Castigurile platformei de productie Ludwigshafen slabesc si mai mult in 2023
In 2023, intr-un mediu de piata extrem de dificil, cu cerere scazuta, EBIT excluzand cheltuielile exceptionale a scazut cu procente de doua cifre in toate regiunile. „In termeni absoluti, totusi, echipele noastre au adus o contributie pozitiva la castiguri in toate tarile semnificative – cu exceptia Germaniei”, a spus Brudermüller. Rezultatele din Germania au avut de suferit din cauza castigurilor substantial negative la cea mai mare platforma de productie din Ludwigshafen. Exista doua motive principale pentru aceasta: mediul cu o temporara cerere scazuta afecteaza dezvoltarea volumului atat in ​​afacerile din tip upstream, cat si pe cele tip downstream. Apoi, costurile de productie mai ridicate din cauza preturilor structural mai ridicate la energie ingreuneaza suplimentar afacerile tip upstream.
Brudermüller: „Pe de o parte, aceasta situatie demonstreaza competitivitatea ridicata si sanatatea Grupului BASF in conditii dificile la nivel global. Pe de alta parte, castigurile negative de la amplasamentul nostru Ludwigshafen arata nevoia urgenta de actiuni decisive suplimentare pentru a ne imbunatati competitivitatea.”
 
Programul de economisire a costurilor a fost deja initiat in 2022
In octombrie 2022, BASF a fost una dintre primele companii chimice care a initiat un program semnificativ de reducere a costurilor. Si in februarie 2023, compania a lansat un set de masuri concrete pentru a economisi costurile in zonele de non-productie din Europa si pentru a adapta structurile de productie de la unitatea Ludwigshafen. Dupa cum s-a confirmat in raportul BASF din al treilea trimestru 2023, se preconizeaza ca economiile de costuri totale anuale, din toate masurile anuntate anterior, vor ajunge la 1,1 miliarde euro pana la sfarsitul anului 2026. O rata anuala de reducere a costurilor de aproximativ 600 milioane euro a fost deja atinsa pana la sfarsitul anului 2023. Masurile anuntate in octombrie 2022 si februarie 2023 vor genera alte 500 de milioane de euro ca economii anuale de costuri pana la sfarsitul anului 2026.
 
Masuri suplimentare necesare la amplasamentul Ludwigshafen
Cu un program suplimentar de economisire a costurilor, se preconizeaza reducerea costurilor la locatia Ludwigshafen cu inca 1 miliard de euro anual, pana la sfarsitul lui 2026. Programul va genera economii de costuri atat in ​​zonele de productie, cat si in cele de non-productie. Costurile fixe vor fi reduse prin cresterea eficientei in structurile companiei si prin adaptarea capacitatilor de productie la nevoile pietei. Mai mult, compania isi propune sa reduca semnificativ costurile variabile prin reproiectarea proceselor. Brudermüller: „Prin urmare, programul va duce, din pacate, si la reduceri suplimentare de locuri de munca.” Detaliile sunt in curs de elaborare. Reprezentantii angajatilor vor fi in continuare implicati indeaproape in acest proces.
Pe langa reducerile de costuri necesare, BASF va face tot posibilul pentru a creste din nou semnificativ ratele de utilizare a activelor sale competitive din Ludwigshafen. Pentru a genera astfel castiguri solide, compania are nevoie de marje de contributie suplimentare de la nivelurile normale de utilizare a fabricii. La locatia Ludwigshafen, fabricile tip upstream din segmentele Produse chimice si Materiale, in special, functioneaza in prezent la rate de utilizare considerabil sub nivelurile normale.
In paralel cu acest program pe termen scurt, Consiliul de Administratie va actualiza pozitionarea pe termen lung a unitatii Ludwigshafen. Obiectivul pentru amplasamentul principal din Ludwigshafen va fi prezentat in a doua jumatate a anului 2024. Acesta va reflecta atat cadrul de reglementare, cat si realitatile schimbate ale pietei din Europa si Germania.
Brudermüller: „Echipa Consiliului de administratie va ramane ferm angajata fata de amplasamentul Ludwigshafen. Dorim sa dezvoltam Ludwigshafen in principala locatie de productie chimica cu emisii scazute de CO2, cu profitabilitate si sustenabilitate ridicate. Ne vom concentra ca Ludwigshafen sa ramana furnizor al pietei europene si partener de prima intentie al clientilor nostri. Pentru a realiza acest obiectiv, este esential sa implementam programul in mod consecvent si cat mai repede posibil. In acelasi timp, ne conducem in mod sistematic afacerile in acele regiuni ale lumii care cresc mai dinamic si ofera conditii atractive pentru 
investitii. ”
 
Previziunile Grupului BASF pentru 2024
BASF se asteapta ca incetinirea progresului economic global din 2023 sa continue in 2024. Cresterea economica globala este de asteptat sa se accelereze mai tarziu in cursul anului, ceea ce inseamna ca BASF se asteapta ca economia globala sa creasca cu 2,3% per total, in 2024 (2023: plus 2,6%). In Europa, preturile relativ ridicate la energie si conditiile-cadru nefavorabile pentru crearea de valoare industriala continua sa incetineasca dezvoltarea economica.
BASF presupune, de asemenea, ca productia industriala globala se va extinde probabil cu 2,2% per total (2023: plus 1,4%). Productia chimica globala este de asteptat sa creasca mai rapid in 2024, cu 2,7% (2023: plus 1,7%). Acest lucru va fi determinat in primul rand de cresterea preconizata a industriei chimice chineze. Planificarea BASF presupune un pret mediu al petrolului de 80 de dolari per baril (Brent) si un curs de schimb de 1,10 dolari per euro.
Grupul BASF se asteapta ca EBITDA inainte de cheltuielile exceptionale sa creasca intre 8 si 8,6 miliarde EUR in 2024 (2023: 7,7 miliarde EUR). BASF estimeaza ca fluxul de numerar disponibil al Grupului va fi intre 0,1 si 0,6 miliarde euro (2023: 2,7 miliarde euro). Aceasta se bazeaza pe fluxurile de numerar asteptate din activitatile de exploatare intre 6,6 si 7,1 miliarde euro, minus platile estimate efectuate pentru imobilizarile corporale si necorporale, in valoare de 6,5 miliarde euro. Fluxul ridicat de numerar legat de investitii se datoreaza in principal investitiilor in noul site Verbund din China, care va atinge apogeul in 2024, apoi va scadea in anii urmatori.
Se estimeaza ca in 2024, emisiile de CO2 vor fi intre 16,7 si 17,7 milioane de tone metrice (2023: 16,9 milioane de tone metrice). Comparativ cu anul precedent, compania anticipeaza emisii suplimentare de la volumele de productie mai mari, pe baza cererii in crestere. BASF va contracara aceasta crestere prin masuri specifice de reducere a emisiilor, cum ar fi cresterea eficientei energetice si optimizarea proceselor, precum si continuarea trecerii la electricitate din energii regenerabile.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter