RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Piata de agregate, umbrita de practici anticoncurentiale si contradictii

Ponderea mare a cheltuielilor cu materiale in costurile lucrarilor de drumuri si caracterul local al pietei de agregate pot duce la existenta unei practici anticoncurentiale a furnizorilor din domeniu, ce va determina cresterea artificiala a costurilor lucrarilor de constructii in zonele in care participantii la aceste practici detin facilitati de productie. Astfel, lucrarile importante de constructii de drumuri (cum ar fi, in prezent, cele ale tronsoanelor de autostrazi din cadrul Coridorului IV Paneuropean), ar putea da antreprenorului lucrarilor o pozitie de monopson pe pietele geografice locale unde se desfasoara proiectul si un eventual abuz de pozitie dominanta al acestuia poate distorsiona si pietele locale ale agregatelor minerale. Aceasta este concluzia unei analize realizate de Consiliul Concurentei (CC) pe piata locala de agregate, institutia avand chiar in derulare o ancheta privind eventuale intelegeri intre sase companii specializate. "Consiliul Concurentei are in derulare o investigatie privind posibila incalcare a art. 5, alin. (1) din Lege de catre sase intreprinderi active pe una din pietele locale ale extractiei/ prelucrarii si comercializarii de agregate minerale de balastiera", se arata intr-un raport al institutiei. Potrivit art.5 alin.(1), din Legea republicata a concurentei nr.21/1996, sunt interzise "intelegerile intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, deciziile luate de asociatiile de agenti economici sau practicile concertate care au ca obiect sau au ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia". Conform normativului, cele mai grave intelegeri anticoncurentiale sunt reprezentate de carteluri - acorduri secrete incheiate intre agenti economici concurenti - care au ca obiect fixarea de preturi, limitarea productiei, impartirea pietelor, alocarea clientilor si teritoriilor etc.
 
Stabilitatea cererii, principala caracteristica a pietei
Piata locala a agregatelor s-a mentinut pe un trend descrescator constant in ultimii ani, majoritatea companiilor din domeniu inregistrand scaderi semnificative ale cifrelor de afaceri inclusiv in 2013, potrivit datelor Asociatiei Patronale a Producatorilor de Agregate (APPA). Organizatia a fost fondata de patru societati importante din domeniu, respectiv de Lafarge, Strabag, HeidelbergCement si Grandemar, care, in momentul infiintarii asociatiei, detineau 60% din piata legala a agregatelor de cariera si balastiera din Romania. Ulterior, la APPA s-au afiliat firmele Geiger, Holcim, Readymix, Tarmac etc., in prezent avand, in total, 16 membri. Totusi, piata locala de agregate este caracterizata printr-o stabilitate a cererii, care, alaturi de alte trasaturi specifice, poate favoriza aparitia intelegerilor anticoncurentiale, potrivit Consiliului Concurentei. "Din 2009 pana in prezent, cererea de agregate a fost reprezentata, in principal, de intreprinderile care desfasoara activitati de executie a lucrarilor de drumuri si autostrazi pe pietele geografice relevante, de dimensiune locala, iar beneficiarul final este reprezentat de stat, prin programele de investitii in infrastructura de transport. Deoarece informatiile privind lucrarile de constructii de drumuri ce se vor executa sunt cunoscute, cea mai mare parte din necesarul de materiale de constructie este determinat sau determinabil, fapt similar existentei unei cereri stabile de agregate minerale", explica reprezentantii Consiliului Concurentei. Totodata, pe lista factorilor care pot favoriza aparitia de intelegeri de tip cartel se afla omogenitatea produsului, costurile simetrice (acest tip de activitate presupune aceleasi costuri indiferent de intreprinderea care o desfasoara), barierele administrative la intrarea pe piata, fragmentarea geografica a activitatii, ponderea semnificativa a costului transportului in pretul afregatelor, precum si puterea economica a cumparatorului. Conform estimarilor ARACO, piata de constructii se afla in al cincilea an de contractie consecutiva, perioada in care cea mai mare parte a cererii a provenit de la antreprenorii de drumuri. "In general, aceste intreprinderi au o putere economica mai mare comparativ cu aceea a furnizorilor locali de agregate minerale, fapt ce poate favoriza aparitia unor intelegeri anticoncurentiale intre acestia din urma", se mai arata in analiza Consiliului Concurentei. O alta caracteristica a pietei de agregate este reprezentata de integrarea pe verticala, ceea ce inseamna ca, in vederea reducerii costurilor lucrarilor, unii antreprenori de drumuri detin si capacitati de extractie si prelucrare a agregatelor minerale.
 
Contradictii intre cifrele raportate de INS si cele ale companiilor din domeniu
In pofida unei scaderi de pana la 25% a preturilor medii ale agregatelor raportate de reprezentantii companiilor din domeniu in acest an, fata de nivelul din 2007-2008, analizele statistice ale INS indica o evolutie nesemnificativa in in perioada 2008 - 2012. Astfel, conform datelor statistice disponibile, preturile medii anuale ale agregatelor minerale de cariera au crescut cu 1,6% in 2009 fata de 2008, cu 3,8% in 2010 fata de 2009, cu 3,2% in 2011 fata de 2010 si cu 5,5% in primele sapte luni din 2012 fata de anul precedent. In ceea ce priveste agregatele minerale de balastiera, preturile produselor s-au majorat cu 9,2% in 2009 fata de 2008, dupa care in 2010 s-au depreciat cu 3,5% fata de 2009, in 2011 - cu 1,3% fata de 2010 si in primele sapte luni ale anului trecut s-au stabilizat la nivelul lui 2011 (+0,3%). Pentru perioada urmatoare nu exista estimari, avand in vedere faptul ca inca nu a fost fundamentat niciun program concret pentru 2014-2020. Reprezentantii APPA avertizeaza, insa, asupra unui risc ce devine tot mai acut pentru piata de profil. "Pe o piata incerta, cu multe decizii contrare, dominata de proiecte care astazi incep si maine sunt suspendate sau anulate, tendinta de crestere a evaziunii fiscale constituie o realitate. Apar tot mai multi "pirati" in acest domeniu de activitate, societati care nu contribuie cu nimic la bugetul statului sau la cele locale, dar isi permit, in aceste conditii, sa vanda la preturi de dumping. Astfel, sunt defavorizati producatorii care respecta legea si pierd in fata evazionistilor sustinuti politic", a declarat Carmen Ionescu, presedintele APPA, intr-un interviu recent. Totodata, printre problemele pietei de profil se afla extractia/ exploatarea ilegala a rocilor si practicarea preturilor de dumping, urmate de evaziunea fiscala imensa. "Aceasta din urma creeaza o imagine deformata asupra realitatii intregului sector, determinand Guvernul sa propuna cresteri nejustificate ale taxelor specifice suportate de companiile care activeaza legal pe piata agregatelor, fara a tine cont de cuantumul foarte mare de taxe si impozite ce nu se colecteaza de la firmele care lucreaza ilegal. Totodata, situatia devine tot mai dificila in lipsa unor organisme verticale, neimplicate politic, care sa controleze procesele de extractie si valorificare a resurselor minerale. Este greu de crezut ca nimeni nu observa pirateria de pe piata, evaziunea fiscala, transportul ilegal de agregate facut de anumite firme si nici dezastrul creat de exploatarile realizate «pompieristic», ilegal si haotic", a mai precizat reprezentantul APPA.
***
Agregatele minerale de balastiera sunt produse finite - nisipuri si pietrisuri - ce se obtin prin prelucrarea balastului de rau extras din albia sau terasa raurilor. Pentru a desfasura activitati specifice de extractie/ prelucrare, o intreprindere trebuie sa obtina, pentru fiecare perimetru de exploatare concesionat, un permis/ licenta din partea Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, aviz privind pretul maximal practicat eliberat de Ministerul Finantelor Publice, avize privind respectarea conditiilor de mediu eliberate de catre Agentia pentru Protectia Mediului, precum si avizul prevazut de legislatia in vigoare in domeniul gospodaririi apelor. Agregatele minerale de cariera se obtin prin sfaramarea rocilor in bucati mici, obtinute prin concasare, granulare si selectionare, cu ajutorul unor utilaje specifice, in fractii cu dimensiuni standard. Agregatele de cariera sunt produse cu caracteristici fizico-mecanice net superioare agregatelor de balastiera. Pretul acestora este mai mare comparativ cu cel al agregatelor de balastiera, inclusiv din cauza costului mai mare de productie. Totodata, echipamentele si procesul de productie in cazul agregatelor de cariera sunt diferite fata de instalatiile de sortare folosite la producerea agregatelor de balastiera.
Agregatele minerale sunt produse voluminoase, cu costuri de transport ce reprezinta un cuantum semnificativ din pretul de livrare. Prin urmare, nu este eficient din punct de vedere economic pentru cumparator sa isi procure agregatele minerale de la o distanta mai mare de 50 km de locul in care le va utiliza, transportul acestora pe o distanta de 60-70 km fata de sursa de furnizare dubland, practic, pretul final al produsului. Cumparatorul poate fi considerat un "client captiv" pe pietele locale ale agregatelor minerale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter