RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Perspective favorabile pentru industria chimica din UE

Consiliul European al Industriei Chimice (CEFIC) a publicat, recent, noi documente analitice privind dinamica acestui sector de activitate (care include preponderent substantele chimice pentru constructii) aferente primelor doua luni ale anului in curs. "In perioada de referinta, dupa finalizarea celor doua luni analizate, productia s-a majorat cu +1,6% comparativ cu nivelul perioadei similare din 2016, in timp ce vanzarile au continuat sa progreseze cu +4,8% fata de intervalul anterior de raportare (dupa saltul secvential al acestora, de +4%, din trimestrul al patrulea 2016), pe fondul ajustarii in sens pozitiv al pretului stabilit de producatori (+4,9%). Totodata, livrarile la nivelul UE au fost fluctuante, insa, spre deosebire de ultima parte a lui 2016, exportul a consemnat niveluri valorice mai reduse pentru polimeri, produse anorganice de baza si substante chimice speciale, iar importul s-a diminuat, la randul sau, in asa fel incat surplusul comercial net in UE s-a majorat cu +7,5%. Aceasta situatie reflecta, insa, realitatea potrivit careia cresterea surplusului nu se datoreaza unei situatii mai bune la export, ci, dimpotriva, scaderii importului.
Insa, datele certe referitoare strict la productia din ianuarie-februarie a.c. indica faptul ca, in afara de sectorul petrochimic, aproape toate celelalte mari segmente analizate de CEFIC au consemnat situatii pozitive, cum ar fi majorarile raportate la alte substante chimice (+1,7%), respectiv pigmenti (+1,6%), materiale plastice in forma primara (+4,7%), gaz industrial (+8,6%) etc. Chiar daca au avut loc si scaderi, mai ales la cauciuc sintetic (-3,5%), substante de fertilizare (-2,3%) si la petrochimice (-1,5%), productia industriei chimice din UE este cu numai 3,6% mai scazuta decat in primul trimestru al anului 2008.  
Predictiile bazate pe activitatea curenta indica, astfel, faptul ca situatia specifica industriei chimice din UE reflecta perspective mult mai favorabile decat in trecutul apropiat, incepand cu primul trimestru din 2017, desi ritmul de redresare economica ramane, inca, eterogen. Astfel, perspectivele pe termen scurt si mediu, reiterate inclusiv de Comisia Europeana, sunt promitatoare, iar managerii marilor companii din industrie sunt optimisti cu privire la evolutia cererii. Mai mult, potrivit IFO World Economic Survey (WES), o analiza complexa citata de CEFIC, in cadrul careia s-au integrat si cele mai recente date privind zona euro, elaborate de INSEE si ISTAT, in trimestrul intai din 2017, climatul economic mondial a continuat sa se imbunatateasca. Astfel, comertul international se va majora in mod cert, ca volum al operatiunilor, urmand sa devina principalul factor-motor al cresterii exponentiale a vanzarilor in 2017. Si in zona euro perspectivele sunt favorabile, pornind de la ratele certe de crestere economica din ultimul trimestru al lui 2016, respectiv +0,4% pe baze secventiale si +1,7% in ritm anual. Rata somajului in regiune a fost de numai 9,6% in ianuarie a.c., fiind cel mai redus nivel consemnat din mai 2009 pana in prezent, iar indicatorul ce prefigureaza modul in care se vor derula afacerile indica un optimism ponderat, de vreme ce indicele ESI a ramas stabil in martie a.c., mult peste media sa pe termen lung.
Revenind la perspectivele industriei chimice din UE, analistii CEFIC afirma ca, in general, cresterea productiei a fost sub 1% in intervalul 2012-2016, ceea ce demonstreaza ca firmele din bransa trebuie sa identifice metode alternative pentru a genera o crestere sustenabila pe termen lung. „Industria chimica din UE pierde constant cote de piata, iar cresterea productiei pe termen lung este periclitata, din cauza fluctuatiilor costului cu energia si a problemelor legate de stocurile cu materie prima, in comparatie cu alte regiuni ale globului, ce sunt mult mai competitive din aceste puncte de vedere”, concluzioneaza expertii CEFIC.
***
Analiza indicatorilor industriei chimice nu include si tendintele specifice sectorului farmaceutic, considerat a fi un domeniu distinct si se refera cu precadere la produsele ce sunt utilizate pe piata de constructii si pe cea auto. Raportul CEFIC - organizatie reprezentativa pe plan european, fondata in anul 1972 si care integreaza 29.000 de companii afiliate, cu aproape 1,2 milioane de angajati, ce genereaza 14,7% din productia mondiala de chimicale si au o contributie de 519 miliarde euro la economia UE - se bazeaza pe datele publicate cu o frecventa lunara de biroul Eurostat privind productia de substante chimice, comertul, preturile si vanzarile totale, precum si pe alti indici, cum ar fi cei cuprinsi in cercetarile periodice ale IFO, Comisiei Europene etc. Informatii suplimentare, la www.cefic.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter