RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Noi trenduri si prognoze pe piata renovarii de locuinte din Europa

Dupa ce, la inceputul anului in curs, au dat publicitatii diverse estimari cu privire la tendintele pietei europene de constructii, expertii companiei olandeze de cercetare si consultanta USP Marketing Consultancy (autori ai studiului Arch-Vision: Barometrul Arhitectural European) au elaborat o noua cercetare, de aceasta data cu privire la piata europeana a renovarii de locuinte in sistem do-it-yourself - DIY si in sistem do-it-for-me - DIFM, acesta din urma bazandu-se pe utilizarea serviciilor unor (echipe de) lucratori independenti. In nota obisnuita si in vederea stabilirii viitoarelor tendinte (inclusiv pe termen lung) ale segmentului de renovare a locuintelor, pentru noua analiza (exhaustiva) s-au utilizat date incluse in alte cercetari multi-client ale USP, focalizate pe constructii, activitati de montaj, sectorul DIY (care include operatorii semnificativi si traditionali pe aceasta piata), bransa lucratorilor independenti (DIFM) etc.
Potrivit studiului, in acest domeniu se va remarca o crestere graduala, de 2%-3% pe an, pana in 2020. „Aceasta prognoza cuprinde atat segmentul DIY, cat si DIFM, mai ales ca, daca luam in considerare cifrele de vanzari raportate pentru 2017 de principalii operatori de retele de bricolaj, remarcam ca si acestea reflecta o ascensiune (Hagebaumarkt, cu +2,9%, Byggmax, cu +2%, Kingfisher, cu +1,7% etc.). Bineinteles, acestea nu pot reflecta cu maxima acuratete evolutia pietei carora li se adreseaza grupurile multinationale din sectorul DIY, dar reprezinta un indicator relevant in acest sens. Principalele motoare ale cresterii sunt, de fapt, veniturile mai mari disponibile in gospodariile populatiei, pornindu-se si de la premisa ca, actualmente, proprietarii de locuinte sunt mai dispusi sa faca investitii in renovarea acestora, dupa ce in perioada recesiunii au amanat astfel de decizii. Pe plan european, se observa clar ca proprietarii de locuinte sunt dispusi, mai mult decat in anii anteriori, sa investeasca in imbunatatirea acestora, concomitent cu reinitierea multor proiecte blocate temporar. In plus, in intervalul crizei economice, tranzactiile de pe piata imobiliara rezidentiala erau foarte putine (cu o scadere dramatica in Olanda, de exemplu), iar acum se inregistreaza tot mai multe contracte de vanzare-cumparare, ceea ce inseamna ca noii proprietari vor efectua cu siguranta investitii pentru renovarea si amenajarea locuintelor, fiind avantajati mai cu seama operatorii de pe segmentul DIFM”, a declarat Dirk Hoogenboom, autorul cercetarii.
Dupa cum se arata in analiza expertilor USP Marketing Consultancy, valoarea actuala a pietei europene a renovarii de locuinte continua sa fie dificil de estimat, dar poate fi calculata intrucatva pe baza unor date disponibile pe plan global. Conform altor studii si cercetari independente, operatorii pietei mondiale de profil au realizat un rulaj insumat de 590 miliarde euro anul trecut, astfel incat Dirk Hoogenboom estimeaza ca nivelul de pe plan european ar fi de cel mult 30% din aceasta valoare.
Vanzarile online pe canalul DIY ar putea ajunge la 20%
In general, potrivit lui Dirk Hoogenboom, piata renovarilor de locuinte este mult mai dinamica si adaptata noilor metode de achizitie decat sectorul de constructii. „Vanzarile online au un impact deosebit in acest domeniu, iar marile retele de bricolaj si-au adaptat strategia la noile trenduri. Actualmente, 7% din vanzarile totale reprezinta cota celor online de produse destinate renovarii unitatilor locative, dar exista inca mari diferente pe grupe sortimentale, pentru ca achizitiile online de unelte de gradinarit depasesc deja 20%, iar cele ce vizeaza cumpararea materialelor de nuantare (vopsea) se plaseaza undeva la 4%. Insa, pe termen mediu, cota medie de achizitie online din domeniul DIY se va situa la 20%. Totusi, un concurent pentru «magazinele online» ale retelelor de bricolaj il constituie gigantul Amazon, care - desi nu este strict dedicat domeniului - are un impact masiv asupra pietei. Deja in Marea Britanie (unde 14,1% din cumparaturile online se fac prin intermediul platformei Amazon) si Germania (11,7%), operatorii DIY au pierdut batalia cu americanii din Seattle, care de altfel constituie cea mai mare companie de comert online cu amanuntul din intreaga lume. Clientii din Germania ofera de altfel raspunsuri relevante in acest sens, atunci cand sunt intrebati de unde si-au achizitionat materialele pentru renovari in mediul online, cu 64% din optiuni ce indica Amazon si numai 26% platformele specializate ale retelelor DIY”, a subliniat Dirk Hoogenboom.
Referindu-se in final la ponderea segmentelor DIY si DIFM in cadrul pietei europene a renovarilor de locuinte, analistul considera ca operatorii DIFM vor avea castig de cauza, pe masura ce generatia celor nascuti in anii 1945-1965, axata pe operatiuni DIY, imbatraneste si nu mai este dispusa sa-si asume realizarea lucrarilor. Noua generatie (Y sau cei nascuti intre 1980 si 2000) va „externaliza” lucrarile catre specialistii DIFM, singurul trend care ar putea impiedica intrucatva dezvoltarea segmentului DIFM intr-un ritm exploziv fiind cresterea costului cu forta de munca, operatorii DIFM solicitand remuneratii adecvate unor profesionisti. De asemenea, segmentul DIFM s-ar putea consolida si cu asa-numitii lucratori multicalificati (recrutati dintre cei ce au dobandit multa experienta pe santierele de constructii). „Dupa cum se cunoaste, a lucra in domeniul constructiilor reprezinta un aspect ce are o imagine cvasi-negativa in Europa. De aceea, lucratorii calificati - sau cei care «se califica» pe santiere - constituie echipe (mici companii) de cel mult trei persoane, ce nu efectueaza doar o categorie de lucrari, ci se ocupa in intregime de tot ceea ce presupune renovarea unei locuinte. La acestia se adauga semi-profesionistii si chiar lucratorii ilegali din Europa de Est, astfel incat oferta operatorilor independenti, ce pot fi deja recunoscuti ca «mesterii cu autodube de culoare alba», va fi in curand predominanta. Acest grup-tinta pentru fabricantii de materiale de constructii este deocamdata putin cunoscut in Europa de Vest, dar devine deja extrem de interesant”, a concluzionat Dirk Hoogenboom. Informatii suplimentare, la www.usp-mc.nl  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter