RO EN
السلة فارغة

EY: Noua din zece salariati isi doresc flexibilitate la locul de munca

Noua din zece angajati isi doresc flexibilitate in alegerea locului de unde muncesc si a programului de munca. Daca ar putea opta, peste jumatate (54%) dintre respondentii angajati ar alege un programul de lucru flexibil, in timp ce pentru 40% ar prima flexibilitatea in privinta locului din care muncesc, conform studiului EY „Work Reimagined Employee Survey. Aceasta cercetare, una dintre cele mai extinse din lume pe aceasta tema, a sondat opiniile a peste 16.000 de angajati din multiple domenii si cu diverse pozitii, provenind din 16 tari. Studiul isi propune sa exploreze atitudinea si experientele angajatilor in ceea ce priveste munca pe durata pandemiei si in „noua normalitate”.
In medie, angajatii si-ar dori sa lucreze in regim de telemunca intre doua si trei zile dupa incheierea pandemiei. Odata cu relaxarea restrictiilor sanitare din tarile lor, 22% ar prefera sa lucreze integral la birou, iar 33% dintre respondentii angajati si-ar dori o saptamana de lucru mai scurta. Mai mult, doua treimi considera ca productivitatea lor poate fi masurata cu precizie indiferent de locul unde muncesc si ca acest proces nu reprezinta un impediment pentru flexibilizare.
Claudia Sofianu, lider regional EY CESA, People Advisory Services, a declarat: „Oferirea unui program de lucru intr-un mediu hibrid este necesara si incontestabila de acum inainte. Intrebarile reale se refera la cum trebuie sa arate acest lucru in practica, pentru a raspunde asteptarilor grupului tinta de angajati si, in acelasi timp, pentru a indeplini si cerintele organizationale.”
Relatia cu angajatorul
Peste jumatate (54%) dintre angajatii care au participat la studiu ar lua in considerare sa plece de la actualul loc de munca dupa incheierea pandemiei, daca nu li se ofera un anumit grad de flexibilitate in privinta locului si programului de munca.
Printre cei mai hotarati in a-si schimba locul de munca daca nu primesc flexibilitatea dorita se numara managerii/liderii, angajatii cu functii in departamentele de tehnologie si financiare si cei cu persoane in ingrijire. Angajatii care cel mai probabil ar ramane la actualul loc de munca sunt membrii generatiei „baby boomers”, persoanele cu o vechime de peste 10 ani la locul de munca actual si cei care activeaza in sectorul guvernamental sau in educatie.
In pofida acestei aparente deschideri spre schimbarea locului de munca in cautarea unor conditii de lucru mai flexibile, majoritatea respondentilor angajati (76%) declara ca sunt multumiti de locul lor de munca, iar 93% intentioneaza sa ramana la actualul loc de munca in urmatoarele 12 luni.
Telemunca si cultura organizationala
Studiul a sondat, de asemenea, atitudinea fata de impactul telemuncii in cultura organizationala. In opinia a aproape jumatate (48%) dintre respondenti, cultura lor organizationala s-a imbunatatit pe durata pandemiei provocate de COVID-19, in timp ce doar 31% considera ca aceasta s-a deteriorat.
Sanatate si siguranta
In privinta vaccinului impotriva COVID-19, 61% dintre angajatii sondati doresc ca organizatia lor sa impuna vaccinarea drept o conditie prealabila pentru lucrul de la birou. Atitudinea fata de vaccinare variaza insa de la o zona geografica la alta. Daca 66% dintre respondentii din America de Sud considera ca organizatiile ar trebui sa impuna vaccinarea tuturor angajatilor, in zona EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India si Africa), procentul celor care sunt de acord cu aceasta conditie scade la 52%.
Online si la locul de munca
Perspectiva adoptarii unor conditii de munca mai flexibile genereaza o cerere mai mare pentru tehnologie, atat la sediu companiilor, cat si la biroul de acasa. 64% dintre respondenti au indicat ca doresc o imbunatatire a serviciilor de tehnologie accesate la locul de munca (de exemplu, conexiuni la internet mai rapide si dotari de videoconferinta), iar aproape jumatate (48%) isi doresc ca organizatiile lor sa le imbunatateasca echipamentele de lucru de acasa (de exemplu, monitoare si casti audio suplimentare). In acelasi timp, un procent asemanator (47%) ar dori sa li se ramburseze costurile cu serviciile de telefonie/conexiunile la internet de mare viteza.
Totusi, in pofida tranzitiei catre noile modalitati de lucru si a adoptarii tehnologiilor pentru intalniri virtuale, 67% dintre respondenti si-ar dori sa calatoreasca in regim moderat spre frecvent in interes de serviciu, dupa incheierea pandemiei provocate de COVID-19, un procent in crestere fata de 49% inregistrat in editia anterioara a studiului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter