RO EN
السلة فارغة

EUROSTAT: Durata vietii profesionale a romanilor, printre cele mai scazute din UE

Durata estimata a vietii profesionale pentru populatia adulta in varsta de cel putin 15 ani din Uniunea Europeana a fost in medie de 36 ani in 2021, cea mai scazuta din randul statelor membre UE inregistrandu-se in Romania, arata datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistica (Eurostat), informeaza Agerpres.
Din 2001, durata estimata a vietii profesionale a crescut semnificativ in UE, apoi a scazut pentru prima data in 2020, in contextul pandemiei (de la 32 ani in 2001 la 35,9 ani in 2019 si la 35,6 ani in 2020), revenind in 2021 la nivelul de dinaintea pandemiei.
In randul statelor membre UE, durata estimata a vietii profesionale variaza semnificativ, in functie de tari si de situarea lor geografica in Europa. In 2021, cea mai ridicata durata a vietii profesionale in UE se inregistra in Ţarile de Jos (42,5 ani), Suedia (42,3 ani) si Danemarca (40,3 ani). In contrast, cea mai scazuta durata a vietii profesionale era in Romania (31,3 ani), Italia (31,6 ani) si Grecia (32,9 ani).
In cazul barbatilor, durata estimata a vietii profesionale era in medie de 38,2 ani in UE, cele mai ridicate niveluri fiind in Ţarile de Jos (44,3 ani) si Suedia (43,6 ani), iar cele mai scazute in Bulgaria (34,6 ani) si Romania (35 ani). La femei, durata estimata a vietii profesionale era in medie de 33,7 ani in UE, cele mai ridicate fiind in Suedia (41 ani) si Ţarile de Jos (40,5 ani), iar cele mai scazute in Italia (26,9 ani) si Romania (27,4 ani).
Desi se estimeaza ca barbatii lucreaza mai mult timp decat femeile, decalajul dintre sexe s-a redus in ultimul deceniu in UE, in urma sporirii participarii femeilor la piata muncii. Daca in anul 2001 barbatii lucrau, in medie, cu sapte ani mai mult decat femeile, in anul 2021 decalajul dintre sexe s-a redus la 4,5 ani.
In 2021, cel mai pronuntat decalaj dintre sexe era in Italia (9,1 ani), Malta (8,4 ani) si Romania (7,6 ani), iar cel mai redus in Estonia (0,1 ani), Letonia (0,8 ani) si Finlanda (1,1 ani).
Lituania era singurul stat membru UE unde decalajul dintre sexe era negativ, femeile lucrand in mod obisnuit cu 1,3 ani mai mult decat barbatii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter