
Crestere a PIB cuprinsa intre 0,6% si 2,2% la nivelul UE-27
Economia nationala a intrat in recesiune in trimestrul al treilea din 2008, odata cu scaderea PIB cu 0,1% in termeni ajustati sezonier, fata de precedentele trei luni. De atunci, indicatorul respectiv a inregistrat un declin in fiecare trimestru, cu exceptia unei cresteri usoare de 0,1% in trimestrul al treilea din 2009 si a unui avans de 0,3% in trimestrul al doilea din 2010. In trimestrul al patrulea al anului trecut, Romania a raportat cea mai redusa crestere economica din UE (fata de trimestrul anterior), in timp ce Marea Britanie, Portugalia si Grecia au inregistrat contractii ale PIB, se precizeaza intr-un comunicat al biroului european de statistica Eurostat. Cresterea modesta de 0,1%, similara cu avansul inregistrat in Italia, plaseaza Romania pe ultima treapta in randul statelor ce au inregistrat date pozitive in trimestrul al patrulea. Cele mai puternice majorari au fost consemnate in Bulgaria si Lituania (1,7% fiecare). Raportat la trimestrul al patrulea din 2009, Romania si Grecia sunt singurele tari care au avut scaderi ale PIB in perioada analizata, iar in acest sens economia elena a consemnat cel mai puternic declin (-6,6%). Economia Uniunii Europene (UE-27) a consemnat o crestere de 2,1% in trimestrul al patrulea din 2010 fata de aceeasi perioada a anului anterior, respectiv de 0,2% raportat la trimestrul al treilea din 2010. In acelasi timp, PIB in zona euro a avansat cu 2%, respectiv 0,3%. Daca se observa seria datelor neajustate sezonier (in care se compara situatia din 2010 in raport cu 2009), documentul publicat de Eurostat arata ca, anul trecut, Uniunea Europeana nu s-a aflat in recesiune, inregistrand in fiecare din cele patru trimestre cresteri ale PIB cuprinse intre 0,6% si 2,2%. Informatia respectiva ar putea sa constituie un impuls pentru marile grupuri de investitii, care – in 2009 – au evitat zona Uniunii Europene si au ales sa aloce fonduri in cadrul altor economii, cu precadere in cele care apartin unor tari asiatice, din America Latina etc. Ca urmare a lipsei datelor aferente celui de-al patrulea trimestru din 2010, care nu au fost comunicate de institutele de statistica din Belgia, Danemarca, Irlanda, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovenia si Suedia, specialistii Eurostat vor da publicitatii numai doua estimari in fiecare trimestru, in loc de trei estimari, ca pana in prezent. Cu toate acestea, baza de date a biroului Eurostat va fi actualizata cu informatii recente, inclusiv cu privire la principalii parteneri economici ai Uniunii Europene (SUA si Japonia), care – la randul lor – nu s-au mai aflat in recesiune in anul 2010. Informatii suplimentare, la www.insse.ro