RO EN
السلة فارغة

Autoritatile cauta solutii pentru scaderea contributiei sociale de la 25% la 20%

Inechitatile din sistemul de pensii si din sistemul de salarizare pot fi rezolvate daca se fac doi pasi importanti, primul pas fiind actul normativ, dupa care este nevoie de impactul bugetar, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budai.
"Dupa cum stiti, aceste doua legi au fost puse din pacate, intre paranteze, plastic vorbind, pentru ca daca ne-am fi dus cu Legea salarizarii la final, acum acordurile pe aceasta lege ar fost mult mai mici si ar fi avut un impact bugetar mult mai mic. Daca Legea pensiilor ar fi fost aplicata, parte din inechitati, daca nu toate, pentru ca nu putem avea pretentia ca toate sunt perfecte, sunt perfectibile, parte din inechitati ar fi rezolvate, parte din impactul bugetar ar fi fost deja trecut si impactul bugetar ulterior ar fi fost sigur mai mic. Ca sa rezolvam aceste inechitati si din sistemul de pensii si din sistemul de salarizare avem nevoie de doi pasi. Primul pas este actul normativ, dupa care avem nevoie de impactul bugetar. Trebuie sa vedem in conditiile actuale, in conditiile de economie globala actuala si studiind foarte bine macroeconomic cifrele la nivel de tara, care este perioada in care Romania isi permite sa rezolve si sa suporte acest impact. Cu siguranta sunt trecute si in PNRR - si aceste reforme vor fi realizate la timp, asa cum Ministerul Muncii pana acum si-a realizat toate reformele", a mentionat Marius Budai, la un eveniment organizat de Confederatia Europeana a Sindicatelor (ETUC), in parteneriat cu Blocul National Sindical.
Ministrul Muncii a participat la unul dintre cele doua workshopuri tematice din cadrul programului intitulat "Viitorul fondurilor europene pentru coeziune si tranzitie echitabila: cu sau fara lucratori?".
Intrebat daca este de acord cu propunerea liberalilor de a micsora contributia sociala de la 25% lua 20%, ministrul Muncii a subliniat ca este nevoie sa se mentioneze de unde vor fi luate fondurile.
"Este foarte important sa fim atenti la nuante, sa nu folosim cifre de dragul de a folosi cifre. Spunea presedintele PSD, Marcel Ciolacu, de acea taxa de solidaritate. Trebuie sa vedem - si sa ne spuna colegii liberali si de unde luam acele fonduri pentru reducerea taxelor - si sa le explicam si noi clar - de ce noi, PSD, spunem ca cei care au facut profituri nemeritate, pana la urma, ca despre acei oameni vorbim, trebuie sa plateasca mai putin impozit decat IMM-urile romanesti care au acel impozit de 1% din venit. Noi nu ne dorim sa mergem peste acel 1% din venit, dar credem ca o echitate, nu numai din punct de vedere social, dar din punct de vedere al business-ului la nivel de tara, este ca sa avem aceasta cat de cat uniformizare a tuturor taxelor, pentru ca nu e normal ca unul sa plateasca 1% din venit si altul, prin tot felul de inginerii financiare, sa nu ajunga nici macar la un 0,50% din impozitul pe venit cu plata impozitului pe profit. Si atunci aceste discutii - si cu siguranta, in ciuda tuturor iesirilor din spatiul public, eu va spun ca in coalitie se discuta cu cifrele pe masa si se iau decizii", a adaugat ministrul Muncii.
El a subliniat ca este o coalitie politica, "formata din partide care au si directii in doctrina diferite, dar la masa dialogului toate se pot rezolva". "Si aici m-am bucurat extrem de mult ca la o actiune a sindicatelor, pentru ca se vorbeste de resursa umana si de locurile de munca, sa fie prezente si patronatele. Este cel mai bine atunci cand ai dialogul, dar dialogul sa fie onest", a mai spus Budai.
Totodata, ministrul Muncii a precizat ca se doreste lansarea mai multor aplicatii care sa fie incluse intr-un hub de servicii la Ministerul Muncii.
"Mi-as dori ca, de exemplu, inregistrarea unui contract de munca sa fie facuta de pe telefon. Toate aceste lucruri trebuie discutate ulterior, gasite solutii. Aplicatiile se pot face. Avem oameni inteligenti in Romania si vom implementa aceste proiecte pentru a veni in sprijinul si angajatorilor si angajatilor", a subliniat ministrul citat.
Intrebat daca va fi lansata o aplicatie pentru angajator ca sa poata sa faca reclamatii, sesizari, ministrul Muncii a sustinut ca astfel de platforme trebuie sa aiba in primul rand scopul de a armoniza discutiile dintre angajatori si angajati.
"Sigur ca vorbim de reclamatii, sesizari. Tot timpul ni se aprind becurile, cum facem sa ne reclamam unii pe altii? Nu. Aceste platforme trebuie sa aiba in primul si in primul rand scopul de a armoniza discutiile dintre angajatori si angajati, nu a ne reclama unii pe altii", a precizat ministrul.
Intrebat despre criza fortei de munca, aceasta fiind una dintre temele principale care se discuta in cadrul evenimentului, ministrul Muncii a precizat ca este nevoie de un efort comun in acest sens.
"Nu trebuie sa dam totul pe angajator sau doar pe angajat. Trebuie sa fie un efort comun. Solutiile sunt la indemana noastra, solutiile le-am promovat si anul trecut si ati vazut ca masurile pe care aceasta coalitie le-a luat pe parcursul anului trecut, acel echilibru, in primul rand intre masurile sociale si economice. Spuneam tot timpul ca este impropriu sa sprijini doar o parte, sa sprijini doar cererea si sa nu sprijini oferta sau sa sprijini oferta si sa nu sprijini cererea si sa ai pretentia ca lucrurile merg foarte bine. Nu, trebuie acel echilibru intre masurile economice si masurile sociale. Mai mult de atat, pe final de an, desi aveam in derulare fonduri europene, am mai identificat o suma care putea fi transferata catre Ministerul Muncii si am accesat inca 2 proiecte finantate prin fonduri europene care sa ne asigure, in primul rand, orientarea in cariera a tinerilor, care sa ne asigure noua ca punem la dispozitia mediului privat o modalitate si financiara trebuie sa spunem direct de a-si apara in primul rand locurile de munca. Iata ca tot aceste eforturi de anul trecut ne-au dus la crearea peste 100.000 de noi locuri de munca in Romania", a subliniat ministrul.
Potrivit acestuia, invatamantul tehnologic trebuie sa fie un capitol extrem de important in Legile educatiei. Totodata, este nevoie de o regandire a programei invatamantului tehnologic, cu mai multe ore de invatamant tehnologic, mai multe ore de practica in fabrici.
"Trecem la etapa urmatoarea - si ati vazut ca un punct extrem de sensibila a fost aici combaterea saraciei in munca. Si atunci trebuie iarasi sa venim in echilibru, pentru ca din punctul meu de vedere totul trebuie sa fie un echilibru - si echilibru ce inseamna? Inseamna ca trebuie sa pregatesc copiii, tinerii, vorbim de voi, de tineri, de copiii nostri, vorbim de o pregatire continua, o invatare continua, dar si o invatare timpurie, o calificare timpurie. Vorbeam si cu doamna ministru al Educatiei si am vorbit si cu fostul domn ministru al Educatiei ca in Legile educatiei invatamantul tehnologic sa fie un capitol extrem de important, o regandire a programei invatamantului tehnologic, pentru ca trebuie sa avem mai multe ore de invatamant tehnologic, mai multe ore de practica in fabricile respective - si sa scoatem intr-adevar invatamantul dual si invatamantul tehnologic, sa fie acel invatamant care sa ne dea personalul calificat, dupa care sa-i punem la dispozitia mediului privat - si sa gasim acele solutii in care sa iesim din paradigma platii pe salariul minim. Sunt lucruri extrem de importante, care vor fi luate in discutie si pe care daca le vom implementa, cu siguranta, usor-usor si piata muncii din Romania va arata altfel", a mai spus Marius Budai.
El a facut referire la un studiu din Germania care arata ca politica abrupta de crestere a salariului minim in Germania din ultimii 10 ani a adus evolutie si cresterea economica. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter