RO EN
السلة فارغة

CNSC a anulat licitatii in valoare de peste 282 milioane de euro

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a inregistrat, anul trecut, un numar de 5.997 de contestatii formulate de operatorii economici, pentru contracte in valoare totala de peste 13,88 miliarde euro, ponderea documentelor admise fiind de 29,12% (insumand peste 4 miliarde euro). Dintre acestea, autoritatea a anulat licitatii in valoare de 282,75 milioane de euro, in timp ce pentru contracte totalizand 3,76 miliarde euro au fost dispuse masuri de remediere a neregulilor inregistrate. Din totalul contestatiilor formulate la CNSC in 2012, 2.448 (40,82%) au vizat documentatia de atribuire, in vreme ce 3.549 (59,18%) au fost indreptate impotriva rezultatului procedurii. Totodata, din cele aproape 6.000 de contestatii cu care a fost investit anul trecut organismul de solutionare, 2.295 (38,27%) au vizat proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica finantate din fonduri europene, in timp ce 3.702 (61,73%) au fost formulate in cadrul unor proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica finantate din fonduri publice interne. Ca urmare a formularii celor 5.997 de contestatii, CNSC a emis 5.782 de decizii, din care 1.014 (17,54%) au impus suspendarea procedurii de atribuire pana la solutionarea pe fond a contestatiilor (in maximum 20 de zile), iar 4.768 au vizat fondul contestatiilor. Dintre acestea din urma, in cazul a 1.585 (33,24%) decizii, Consiliul a dispus admiterea contestatiilor, iar prin 3.183 (66,76%) de hotarari s-a hotarat respingerea acestora. Din cele 1.585 de decizii admise de CNSC si care au vizat fondul contestatiilor, in 1.404 de documente s-a dispus remedierea procedurilor de atribuire, in vreme ce prin 181 de hotarari s-a impus anularea procedurii de atribuire, remedierea fiind imposibil de efectuat fara incalcarea prevederilor legale in vigoare. Valoarea licitatiilor contestate in 2012 a reprezentat circa 62,5% din totalul documentatiilor publicate in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), evaluat la peste 22,22 miliarde euro. Informatii suplimentare, la www.cnsc.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter