RO EN
السلة فارغة

DAIKIN: Eficienta energetica sporita, prin sistemul VRV IV

Tehnologia de conditionare a aerului cu flux refrigerant variabil din clasa VRV promovata de Daikin Industries a ajuns la generatia a patra. Solutia lansata de expertii niponi reuseste, prin caracteristicile sale, sa stabileasca din nou standardele in acest domeniu, mai ales in ceea ce priveste eficienta sezoniera a functionarii, confortul utilizatorilor si facilitatea procesului de instalare. Astfel, VRV IV este fabricat in conformitate cu exigentele strategiei Europa 20-20-20, asigurand o imbunatatire de aproximativ 25% a eficientei energetice in raport cu modelele anterioare. Gratie controlului complet automatizat, echipamentul se adapteaza in mod dinamic la cerintele specifice fiecarui imobil individual, reducandu-se in mod considerabil costurile operationale de functionare. De asemenea, noua solutie permite specialistilor reglajul fin al modului in care sistemul reactioneaza la schimbarile de temperatura din interior/exterior. 
 
Inovatii multiple ce impun noi standarde de calitate
In versiunea "Powerfull" se permite, practic, dublarea capacitatii instalatiei, temperatura de refrigerare putand cobori sub limita inferioara (in faza de racire) sau urca peste cea maxima (in cea de incalzire). Acest mod de lucru acorda prioritate vitezei de reactie, gratie capacitatii agentului de refrigerare de a asigura mentinerea temperaturii la nivelul stabilit de utilizator. In ceea ce priveste modul "Quick", se pune accent mai ales pe rapiditate, in vreme ce varianta "Mild" asigura o sporire a eficientei (temperaturile se modifica in mod gradual, ceea ce determina o diminuare a consumului energetic). Imbunatatirea cu 25% a performantei sezoniere este posibila in modul automat de functionare, in cadrul caruia sistemul ajusteaza in mod constant parametrii tehnici pentru a se obtine o concordanta cu nivelul solicitat al capacitatii si cu conditiile specifice de mediu. De exemplu, in sezonul de primavara, atunci cand cererea de conditionare a aerului este minima, iar temperatura din incinte este apropiata de nivelul solicitat de utilizatori, sistemul regleaza parametrii respectivi la cote mai inalte, astfel incat consumul de energie se diminueaza. Astfel, Daikin respecta cerintele de "ecodesign" stipulate in cadrul directivei europene referitoare la produsele consumatoare de energie, ce impun ca eficienta acestora sa fie masurata la nivelul intregului spectru de operare. Referitor la functia de incalzire, solutia VRV IV reprezinta o alternativa optima la sistemele traditionale. Tehnologia de asigurare a continuitatii ciclului de furnizare a agentului termic permite functionarea inclusiv pe parcursul intervalului de dezghetare a instalatiei, care poate dura aproximativ 10 minute. Prin instalarea unui element de acumulare a caldurii realizat din materiale cu schimbare a starii de agregare (PCM) se asigura operatiunea de eliminare a ghetii, fara ca aceasta operatiune sa induca o scadere a temperaturii in incinta. 
 
Echipamente cu agent frigorific R32
Gama de solutii rezidentiale complete Ururu Sarara ce asigura functii de racire, incalzire, purificare a aerului, ventilare, umidificare si dezumidificare a fost recent dotata cu noul agent de refrigerare R32, fapt ce permite clasarea produselor in categoria de eficienta A+++, obtinand punctaje de 9,54 in sistemul SEER (rata de eficienta energetica sezoniera) si de 5,9 in SCOP (coeficient sezonier de performanta). Instalatia are un design inspirat din evantaiul traditional japonez "Ogi", fapt ce asigura o aparenta naturala si, in acelasi timp, sofisticata, complementara dotarilor tehnologice de exceptie. Controlul nivelului de umiditate relativa a aerului reprezinta o caracteristica esentiala a unui mediu interior confortabil, in cazul Ururu Sarara functia de dezumidificare neimplicand o schimbare a temperaturii incintei. Toate unitatile sunt dotate cu filtre de purificare a aerului care indeplinesc functia de absorbtie a microparticulelor din atmosfera, precum si de indepartare a mirosurilor neplacute si de reducere a potentialului alergen. De asemenea, functia de curatare automata a filtrului genereaza o reducere de 25% a consumului energetic. Unitatile interioare prezinta o functionare silentioasa si furnizeaza un flux de aer constant, ce ajunge in toate zonele camerei. In plus, dotarea cu doi senzori vizuali "inteligenti" faciliteaza orientarea fluxului de aer astfel incat sa nu creeze curenti ce ar putea afecta confortul utilizatorilor. In cazul in care nu se detecteaza prezenta umana, sistemul activeaza in mod automat modul economic de lucru, reducand, astfel, consumul. Prin folosirea agentului R32, pompa de caldura Ururu Sarara se incadreaza in gama produselor nepoluante, prezentand un indice GWP (potential de incalzire globala) de 675 unitati - net inferior variantei initiale R410 care se situa la un nivel de 2.088 GWP. Totodata, R32 contribuie la imbunatatirea performantelor de eficienta (atat in cazul incarcarii partiale, cat si totale) si este usor de reciclat, fiind un material refrigerant monocomponent. 
 
{adauga_php file=formular.php}
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter