RO EN
السلة فارغة

ROCKWOOL: Economie circulara prin strategia de reciclare Rockcycle

De pe pozitia sa de lider mondial pe segmentul izolatiilor profesionale pe baza de vata minerala bazaltica, grupul ROCKWOOL domina in mod autoritar piata de profil, raportand pentru semestrul intai din acest an vanzari de 1,783 miliarde euro. Desi rezultatele au suferit o oarecare corectie data de conjunctura economica actuala care a afectat cererea de pe piata internationala a constructiilor in special in zona Europei de Est, veniturile operationale brute au sporit cu 4% atingand 358 milioane de euro, pe fondul mentinerii preturilor de livrare la un nivel ridicat si scaderii costurilor cu energia. Subsidiara din Romania a reusit sa faca fata cu succes tuturor provocarilor curente si sa-si consolideze pozitia competitiva, desi provocarile nu au fost putine. Pentru a detalia modul in care au fost gestionate operatiunile pe plan local si a contura o perspectiva pe termen mediu si lung in ceea ce priveste evolutia cererii de materiale specifice si a sectorului constructiilor, in general, a fost solicitata opinia managerului ROCKWOOL Romania, Florin Popescu.
 
 - Care au fost produsele cele mai solicitate in acest an si la ce proiecte ati participat prin livrarea de sisteme de termoizolare?
- Observam un interes tot mai mare al oamenilor catre solutii de izolare sigure si eficiente, precum si un grad de constientizare ridicat asupra beneficiilor produselor din vata bazaltica: securitate la incendii, proprietati termice si fonice de izolare. Noi continuam sa livram produsele din gama CASA, dedicata segmentului DIY, produse pentru fatade si izolatii generale. Sistemele ETICS pentru izolarea fatadelor reprezinta cea mai mare cota din intregul volum de materiale pe care le comercializam intr-un an. Astazi suntem implicati in programele de renovare a scolilor si spitalelor si consideram esentiala renovarea acestor tipuri de cladiri cu vata bazaltica, pentru ca ne referim la performanta energetica, protectie fonica si, un aspect esential, la securitatea in caz de incendiu. In ceea ce priveste proiectele, in prezent, suntem implicati in cea mai mare investitie din acest moment, vizand unitatea de productie Nokian Tyres, din Oradea. Tot recent, am demarat poate unul dintre cele mai frumoase proiecte de CSR, prin furnizarea de sisteme de izolatie pentru cea mai noua tabara Magic Camp, din Branesti, Dambovita. Este locul in care sunt organizate tabere pentru copiii cu afectiuni oncologice, cu arsuri grave si pentru cei care au pierdut pe cineva drag din cauza acestor boli teribile. In sectorul privat, am livrat pentru obiective de referinta precum: Casa Nobel Brasov, MHB Residence Maurer, Concept Noua, Qualis Residence, Noua Residence, Casa Nobel Victory sau reabilitari termice ale diverselor sedii de institutii publice din Romania. Suntem parteneri constanti pentru marile retele de retail Kaufland, Lidl, precum si pentru producatori industriali precum Bosch, Continental AG, Michelin, UAC. De asemenea, livram in mod constant catre principalii dezvoltatori de parcuri logistice, precum: Global Vision, CTP, VGP, WDP si altii.
 
- Ce s-a schimbat pe piata de constructii, odata cu intrarea in vigoare a directivelor pentru constructii NZEB?
- Directiva privind constructiile NZEB a asteptat mai bine de doi ani sa fie elaborate normele metodologice nationale, care au intrat in vigoare abia la 1 ianuarie 2023. Standardul NZEB stipuleaza ca, pentru ca locuinte individuale sa fie incadrate in clasa energetica A, valorile limita maxim admise ale consumului total de energie primara trebuie sa se situeze la 130 kWh/mp/an, iar pentru locuinte colective, valorile maxime care sa corespunda clasei energetice A, trebuie sa fie de circa 100 kWh/mp/an. Pana in 2030, valorile existente vor trebui sa fie si mai mici, acest lucru ducand la atingerea obiectivului cladirilor ZEB, adica "zero emission buildings". Din acest punct de vedere, putem observa o intelegere precara a normelor. Consum redus de energie nu este egal cu montarea panourilor fotovoltaice. Reducerea consumului de energie se poate face doar prin utilizarea unor materiale termoizolante performante, montate corect. Odata diminuat, se poate trece intr-un mod fezabil si la producerea de energie din surse regenerabile. Noi ne concentram pe educarea pietei si a partenerilor nostri privind tintele de eficienta energetica si decarbonizare din legislatia nationala si europeana. In acest sens, derulam campanii de constientizare, seminarii online, conferinte si evenimente in care am promovat ideea de cladiri verzi, sustenabile, sigure la incendii. In cadrul companiei noastre, am simulat diverse scenarii de calcul, pentru a afla care sunt grosimile de izolatie din vata bazaltica necesare obtinerii normelor de locuinte NZEB, pentru mai multe tipuri de aplicatii. In felul acesta, putem oferi clientilor finali detalii clare si specifice despre cum sa foloseasca produsele noastre pentru atingerea standardului NZEB. Dupa aproximativ 9 luni de la publicarea in Monitorul Oficial a metodologiei de calcul, putem spune ca observam un trend in crestere al produselor din vata bazaltica potrivite pentru atingerea standardelor NZEB.
 
- Nominalizati cele mai noi solutii din oferta companiei.
- Trebuie subliniat ca piata de termoizolatii din Romania respecta reglementarile si politicile publice stabilite la Bruxelles cu privire la combaterea schimbarilor climatice. Normele si directivele europene, precum si finantarea externa pun un accent deosebit pe reducerea consumului de energie primara, care ar trebui asigurata din productie proprie de energie verde. De aici vine tendinta voluntara, dar si obligatorie de a monta panouri fotovoltatice pe cladiri si locuinte individuale. In contextul in care oamenii si companiile se indreapta catre statutul de prosumator, vedem un interes sporit pentru gama de produse Hardrock, realizate prin tehnologia Dual Density din doua straturi integrate, patentata de grupul nostru. Placile Hardrock 1000, cu o rezistenta la incarcare punctuala foarte mare de 1.000 N, sunt indicate pentru izolarea termica, protectia fonica si la foc a acoperisurilor tip terasa cu panouri fotovoltaice. Desigur, continuam sa ne imbunatatim produsele, tinand pas cu evolutia tehnologica din domeniu, dar si cu evolutia politicilor privind eficienta energetica, reducerea emisiilor de carbon sau reciclarea. De mai bine de un an, am implementat programul Rockcycle, care inseamna recuperarea si reciclarea deseurilor de produse marca ROCKWOOL, care ne permite sa recuperam paletii si resturile de vata bazaltica de pe santierele de constructii si sa le ducem inapoi la fabrica, unde le procesam si reciclam in vata bazaltica noua cu calitatea, durabilitatea si proprietatile originale, impiedicand astfel deseurile sa ajunga la groapa de gunoi. In acest moment analizam oportunitatea de a produce placi Hardrock 1200 la fabrica din Aricestii Rahtivani, un produs cu rezistente mecanice sporite, recomandat pentru izolarea termica, protectia fonica si la foc a acoperisurilor tip terasa, dotate cu panouri fotovoltaice.
 
- Cum gestionati provocarile intampinate in desfasurarea activitatii?
- Cele mai mari dificultati sunt legate de modificarea regimului fiscal. Codul Fiscal a fost modificat de peste 550 de ori in ultimii 8 ani, spun economistii. Au fost situatii cand, timp de doi ani schimbarile au fost implementate prin 20 de ordonante de urgenta, legi de modificare a Codului Fiscal sau legi de aprobare a ordonantelor. Acestea dau peste cap orice operatiune economica in Romania, indiferent daca vorbim despre marile corporatii sau IMM-uri.
Provocarile pe termen mediu sunt legate de accesarea fondurilor externe pentru implementarea proiectelor din PNRR, RePower, fondurile de coeziune din exercitiul multianual 2021-2027 sau banii de la BEI pentru spitalele regionale. Infrastructura de cladiri din Romania va primi, estimam noi, peste 7 miliarde de euro pana in 2030, fiind vorba despre proiecte de renovare sau fondul de cladiri nou construit. Aici este esentiala capacitatea autoritatilor la nivel central si local sa acceseze acesti bani. Este primordial sa ne indeplinim jaloanele din PNRR pentru obtinerea cat mai rapida a transelor de care depinde rata de renovare in Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter