RO EN
السلة فارغة

BAUMIX: Majorare cu 40% a productivitatii, pe fondul masurilor de eficientizare

Compania Baumix si-a majorat cu 40% productivitatea, datorita proceselor de eficientizare a activitatii aplicate in ultimele luni. Masuri cum ar fi auditarea fluxului de productie, cresterea randamentului fabricatiei si relocarea unitatii de la Gherla s-au impus dupa ce piata materialelor de constructii, potrivit estimarilor companiei, a scazut cu 20% - 30% in trimestrul al doilea, fata de intervalul similar din 2009. Conform oficialilor Baumix, segmentul materialelor de constructii s-a diminuat, in 2009, cu aproape 27% fata de 2008, respectiv cu 30% in primul trimestru a.c. (comparativ de perioada similara a anului trecut) si ar putea inregistra o scadere de pana la 30% in 2010, in lipsa proiectelor noi. “Cand piata se afla pe un trend ascendent, cea mai buna metoda de a contracara efectele negative este aceea de a te concentra pe eficientizarea activitatii. In acest sens, 2009 si 2010 sunt ani de cotitura in care am facut analize temeinice din punct de vedere economic si tehnic si am decis eliminarea tuturor costurilor care nu se mai justificau”, a declarat Razvan Bobe, director in cadrul companiei Baumix. Cea mai importanta masura luata pentru eficientizarea procesului de productie a fost relocarea fabricii de la Gherla, prin extinderea unitatii de la Ploiesti, care a dus la reducerea importanta a costurilor de chirie, regie, transport si a permis o mai buna coordonare a proceselor. „Piata materialelor de constructii s-a contractat cu 30% in primul trimestru a.c. si, deocamdata, estimarile raman negative si pentru urmatoarea perioada. Inca de la inceputul declinului, din 2009, am apelat la renegocierea conditiilor contractuale cu furnizorii, la managementul stocurilor, la monitorizarea si reducerea pierderilor in procesul de fabricatie, pentru ca actuala criza sa afecteze cat mai putin atat compania, cat si angajatii,” a adaugat Razvan Bobe.
Baumix este unul dintre cei mai importanti producatori de materiale de constructii, prezent pe piata din Romania din 2003. Compania are, la ora actuala, sase linii de productie la Ploiesti, cu o capacitate lunara de 35.000 de tone. Informatii suplimentare, la www.baumix.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter