RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Avansul constructiilor duce la cresterea cererii de materiale de izolare

Pentru ca petrolul si gazul sunt foarte pretioase si nu ar trebui utilizate excesiv pentru incalzire, constructiile eficiente energetic si lucrarile ce presupun reabilitarea termica a imobilelor existente au devenit extrem de importante, inregistrand, in ultimul timp, un avans considerabil pe plan mondial. Guvernele tarilor din intreaga lume au stabilit, astfel, diverse programe de sustinere a unor asemenea lucrari, tocmai pentru a diminua gradul actual de consum al combustibililor fosili si a creste nivelul de protectie a mediului. Indispensabile pentru astfel de constructii, materialele de izolare (termica si fonica - din vata minerala bazaltica sau de sticla, polistiren - EPS si XPS si poliuretan - PUR) au, pe termen mediu, sansa unei cresteri exponentiale a cererii. Din analiza datelor referitoare la piata globala de materiale specifice, rezulta ca valoarea acesteia a ajuns la un prag psihologic important, iar in continuare vanzarile se vor inscrie pe un trend ascendent. De asemenea, pana in anul 2025, se estimeaza o crestere continua si sustinuta, pentru a se ajunge la un prag cantitativ de aproximativ 578 milioane de metri cubi a vanzarilor de materiale izolatoare. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile unui studiu specializat, aflat la cea de-a doua editie si realizat pentru acest domeniu de expertii agentiei de consultanta si cercetare a pietei Ceresana, cu sediul central in Constanz - Austria.
„Actualmente, vata minerala este cel mai frecvent utilizat tip de material de izolare, in intreaga lume. Astfel, pentru vata minerala bazaltica si cea din sticla cererea combinata s-a plasat la 52% din total in 2017, sortimentul pe baza de sticla fiind si cel mai folosit. Materialele de izolare din polistiren au si in continuare o cota semnificativa de piata, iar consumul de materiale de tip PUR este notabil mai redus. Cu toate acestea, cererea pentru tipuri specifice de materiale izolatoare difera de la o tara la alta, preferintele fiind considerabil diferite. In afara de factorii climatici si optiunile consumatorilor, alti factori importanti de influenta sunt reprezentati de costul achizitiei, imaginea produsului si proprietatile tehnice. Pe termen mediu, se estimeaza continuarea unui trend deja vizibil - si anume cresterea volumului de produse organice pe piata sistemelor si materialelor de izolare. Aceste produse sunt deocamdata unele de nisa, dar cererea pentru materiale izolatoare «bio» este in continua crestere. Materiile prime pe baza de paie, canepa, pluta, lana sau aschii din lemn, integrate in compozitia materialelor izolatoare, pot fi achizitionate la nivel local sau regional, prelucrate usor si eliminate cu usurinta, sunt ieftine si au valori ideale din punct de vedere al impactului ecologic. Cu toate acestea, reglementarile si standardele neunitare (de la un stat la altul) din domeniul constructiilor complica in prezent introducerea si utilizarea pe scara larga a materialelor izolatoare ce au compusi integrati de natura organica”, se arata in studiul Ceresana.
In fine, potrivit cercetarii, piata globala a materialelor de izolare este relativ fragmentata, autorii studiului identificand cel putin 137 de producatori importanti, carora le-au realizat un profil complet. Dintre competitorii care conteaza cu adevarat, ca vanzari, pe plan global, se disting: BASF SE, China National Chemical Corp, Compagnie de Saint-Gobain SA, Covestro AG, DowDupont Inc, PetroChina Company Limited, Rosneft OJSC, Saudi Basic Industries Corp, Sumitomo Chemical Co Ltd, Synthos SA si Total SA. Informatii suplimentare, la www.ceresana.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter