RO EN
السلة فارغة

AKZO NOBEL: Obiectiv de atingere a unei cifre de afaceri de 20 miliarde euro

Compania Akzo Nobel - Olanda, lider mondial in productia de vopsea pulbere a dat publicitatii rezultatele financiare aferente trimestrului al patrulea din 2011, conform carora cifra de afaceri realizata in intervalul analizat a fost de 3,78 miliarde euro, in crestere cu 5% fata de perioada corespunzatoare din 2010. La nivelul intregului an fiscal, vanzarile au totalizat 15,69 miliarde euro, fiind cu 7% mai mari fata de exercitiul financiar precedent. Veniturile nete rezultate din operatiuni continue au fost de 469 milioane de euro, in scadere de la 664 milioane de euro, pe fondul inregistrarii unor pierderi de 62 milioane de euro in ultima parte a lui 2011. Pe segmentul de vopsele decorative, incasarile au cumulat 5,29 miliarde euro (+7%), iar pe cel al sistemelor speciale de finisaj 5,17 miliarde euro (+8%). In ceea ce priveste divizia de produse chimice, aceasta a livrat materiale in valoare de 5,35 miliarde euro (+8%). Conducerea societatii a reamintit ca 2011 a fost un an dificil, caracterizat prin deteriorarea conditiilor economice pe plan international si printr-o inflatie fara precedent in domeniul preturilor la materii prime. Cu toate acestea, prin implementarea unei strategii corecte de reducere a costurilor si imbunatatirea competitivitatii s-a reusit obtinerea unor performante acceptabile. Pe termen mediu, principalul obiectiv al firmei este atingerea unei cifre de afaceri de 20 miliarde euro si a unei marje a profitului de 13% - 15%. Principalele elemente sensibile pentru 2012 raman: riscul instalarii recesiunii in Europa, intarzierile inregistrate de SUA in procesul de redresare si incetinirea ritmului de crestere economica in China. Informatii suplimentare, la www.akzonobel.com  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter