RO EN
السلة فارغة

SYSCOM 18: Sunt necesare investitii majore in infrastructura de transport al gazelor

Putin peste 50% din gospodariile din Romania sunt conectate la reteaua nationala de gaze naturale, fiind necesare investitii masive in reabilitarea si extinderea sistemului centralizat, potrivit celor mai recente studii nationale citate de reprezentantii companiei Syscom 18, unul dintre principalii furnizori de solutii industriale integrate pentru sectorul gazelor, lider national in automatizari industriale si sisteme de masura. Mai mult, retelele nationale existente sunt caracterizate prin grad ridicat de uzura a conductelor si bransamentelor, circa 40% din totalul acestora avand durata de utilizare depasita, potrivit raportului intitulat "Strategia Energetica a Romaniei pentru perioada 2011 - 2035", publicat de Ministerul Economiei. Avand in vedere ca 27% din numarul total al statiilor de reglare si masurare se afla in functiune de peste 25 de ani, iar retelele de distributie prezinta un grad avansat de uzura fizica (circa 30% din instalatii fiind echipate cu aparataj produs in anii '60), sunt necesare investitii masive in reabilitarea si modernizarea acestora. Totodata, cererea de gaze naturale la nivel national este in crestere, devenind tot mai necesara infiintarea unor noi retele de distributie si, implicit, extinderea sistemului pentru a permite racordarea unor noi consumatori, in contextul in care estimarile privind consumul din Europa Centrala si de Vest indica o crestere anuala medie de 1,4% in urmatorii 20 de ani, iar retelele de distributie se afla in curs de extindere. "Romania se aliniaza, deja, trendului european de crestere a consumului de gaze si de dezvoltare a infrastructurii energetice. O retea eficienta de alimentare cu energie este esentiala pentru ca piata interna sa poata functiona corespunzator si pentru a atinge obiectivele europene privind dezvoltarea durabila, competitivitatea si securitatea. De asemenea, proiectele de extindere si reabilitare necesare antreneaza tot mai multe lucrari pentru furnizorii de echipamente si sisteme de masura a gazelor", a declarat Ion Andronache, presedintele companiei Syscom 18.
Au fost demarate doua proiecte majore de infrastructura
Proiectele de extindere si modernizare a sistemului de distributie a gazelor naturale presupun derularea unor lucrari complexe si precise, cu un grad tehnic ridicat. Cele mai importante investitii demarate in acest an sunt proiectul AGRI (interconector destinat transportului gazelor naturale in stare lichefiata din Adzerbaidjan in Romania) si conducta de tranzit Giurgiu - Ruse, avand ca termenul de finalizare stabilit pentru 2012. Conducta de interconectare Bulgaria - Romania va avea o lungime totala de circa 26 km (dintre care 7,2 km se afla pe teritoriul tarii noastre, iar 4,14 km reprezinta subtraversarea fluviului Dunarea) si o capacitate maxima de transport de 1,5 miliarde metri cubi/an. Totodata, vor fi construite si doua statii de masurare a gazelor naturale (SMG Giurgiu si SMG Ruse), compania Syscom18 urmand a realiza, instala si pune in functiune sistemul de masurare - contorizare pentru statia de la Giurgiu.
Peste 192.000 km de conducte de gaze se realizeaza la nivel mondial
La inceputul acestui an se aflau in executie aproximativ 192.000 km de conducte de gaze la nivel mondial, din care circa 70% reprezentau proiecte aflate in faza de planificare, iar diferenta - lucrari in diverse stadii de constructie. Potrivit datelor publicate intr-un raport al publicatiei de specialitate "Pipeline & Gas Journal", intitulat "2011 Worldwide Pipeline Construction Report" (citat de oficialii companiei Syscom 18), proiectele respective se realizeaza in contextul in care consumul de gaze de pe mapamond a crescut cu 7,4% in 2010, pana la 3.169 miliarde metri cubi, in timp ce productia a inregistrat un record de 3.193 miliarde metri cubi (+7,3% fata de nivelul din 2009). De asemenea, potrivit datelor companiei britanice din domeniul energiei - British Petroleum (BP) - rezervele dovedite de gaze naturale au sporit, anul trecut, la 187.100 miliarde metri cubi (de la 186.600 miliarde metri cubi in 2009). Informatii suplimentare, la www.syscom.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter