RO EN
السلة فارغة

LINDAB tinteste in 2021 o crestere de 20% pe segmentul de sisteme de ventilatii

Lindab Romania, subsidiara locala a grupului suedez Lindab, mizeaza pe o crestere de 20% a diviziei de ventilatii in acest an, dupa ce a incheiat 2020 cu o majorare de cateva procente a business-ului. Compania livreaza produse si solutii de ventilatie mecanica pentru o varietate de tipuri de cladiri, printre proiectele realizate in ultima perioada aflandu-se fabricile Varta, Autoliv, Koyo, Michelin, Bosch, Inna Schaefller, Continental, Fabrica de Biciclete de la Timisoara, noile cladiri de birouri ale celor de la Banca Transilvania, Fiald Bacau, Arobs Cluj-Napoca, majoritatea centrelor comerciale Penny Market, hotelul Radisson din Cluj-Napoca, precum si sala de sport din Pitesti si bazinul de inot de la Targu Mures.
"Pentru Lindab, 2020 a fost un an al contrastelor, cu un start bun si o continuare timida in prima parte a anului. Finalul lui 2020, a insemnat o crestere a vanzarilor cu cateva procente fata de 2019, pe fondul unor proiecte muncite in anii precedenti. In contextul pandemiei, Lindab declara 2020 drept un an bun, care putea fi foarte bun daca mergeau inainte toate investitiile anuntate la inceputul anului. In acest moment am o idee despre cum ar putea arata anul 2021, cu speranta ca lucrurile merg spre mai bine si tintim o crestere cu 20% fata de 2020", a declarat Catalin Petca, directorul de vanzari al diviziei Ventilatii, din cadrul Lindab Romania.
Pe termen mediu si lung, perspectivele pentru piata locala de HVAC, pe segmentul de ventilatii mecanice, sunt favorabile, mai ales in contextul in care toate cladirile noi ce vor fi construite incepand din acest an vor trebui sa fie conforme standardului nZEB.
"Piata locala de HVAC se afla intr-o continua dezvoltare in ultimii ani, dar nici nu ar avea cum sa nu fie, avand in vedere ca suntem codasii Europei la ventilatie cu recuperare de caldura, spre exemplu. Avem foarte mult de recuperat fata de tarile dezvoltate, in care este de neconceput constructia oricarui tip de cladire publica, rezidentiala fara aport de aer proaspat. Calitatea aerului interior este un lucru complet neglijat de multi dintre noi, uitam de faptul ca ne petrecem aproape 90% din timp la interior, unde de multe ori, aerul este de 2-5 ori mai poluat decat la exterior. Suntem obligati sa grabim putin lucrurile pentru ca, incepand cu 1 ianuarie 2021, cladirile construite trebuie sa respecte standardul nZEB, adica sa aiba un consum de energie aproape zero, asigurat in mare parte din surse regenerabile de energie, dar si printr-un grad ridicat de eficienta energetica", a precizat reprezentantul Lindab.
Pentru a-si mentine si consolida pozitia de lider pe piata de ventilatii mecanice, Lindab continua sa investeasca in productie si forta de munca.
"Daca anul trecut am investit masiv in tehnologizare, am adus o linie complet noua de productie sisteme de tubulaturi rectangulare standard si de desfumare, anul acesta vom investi in oamenii pe care ii avem, pentru ca ne dorim stabilitate si continuitate", a conchis Catalin Petca.
***
Lindab Romania detine o fabrica la Stefanestii de Jos, langa Bucuresti, si investeste continuu in utilaje de productie pentru imbunatatirea calitatii produselor, pentru dezvoltarea de noi sortimente si pentru cresterea productivitatii. Pe langa sistemele complete de ventilatii, Lindab produce si comercializeaza produse pentru constructia de hale metalice si invelitori metalice. Anul trecut, compania a lansat pe piata locala si o gama de cosuri de fum, in parteneriat cu Kaminhorn.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter