RO EN
السلة فارغة

FLUIDIQA: Se prognozeaza o majorare de 40% a cifrei de afaceri

Pentru societatea Fluidiqa – Timisoara, implicata pe piata echipamentelor destinate retelelor de alimentare cu apa, anul 2012 a insemnat o perioada de stabilizare a afacerii, existand totusi o usoara tendinta de crestere in domeniul pompelor si sistemelor de pompare. “In pofida conditiilor economice dificile si binecunoscute, prin activitatea desfasurata, am reusit sa atragem noi colaboratori si speram ca - prin tot ceea ce intreprindem – sa ne consolidam pozitia pe piata. Avand relatii optime cu furnizorii si partenerii nostri traditionali, la care se adauga experienta in domeniu, putem in continuare sa indeplinim exigentele beneficiarilor la nivelul sporit de performanta pe care acestia il solicita, iar in consecinta, pentru 2013, estimam o crestere de cel putin 40% a cifrei de afaceri, pana la 0,25 milioane de euro, comparativ cu 2012, cand incasarile au insumat 0,15 milioane de euro. In ceea ce priveste evolutia segmentului specific, consider ca domeniul va fi afectat de implementarea noilor prevederi legislative EuP 2013, care stipuleaza ca doar pompele de circulatie eficiente energetic vor fi acceptate pe piata europeana. Chiar daca in Romania armonizarea normelor specifice nu constituie un proces rapid, in pofida faptului ca exista un cadru legislativ bine conturat, este tot mai evident ca, in curand, vor fi declansate proceduri de aliniere in acest sens. Deocamdata, cerintele din partea utilizatorilor finali din segmentul casnic se indreapta preponderent pentru modelele anterioare de pompe, datorita pretului redus, iar distribuitorii mizeaza, in general, pe faptul ca multe stocuri care includ produsele respective nu s-au epuizat momentan. Cred, insa, ca multi furnizori din bransa, desi vor promova sistemele eficiente energetic, ar putea intampina dificultati in procesul de vanzare, din cauza pretului necompetitiv. De pilda, chiar in cazul achizitiilor publice, daca bugetele au fost stabilite inca din 2012 pentru proiecte ce includ pompe din vechea generatie (precum cele de recirculatie cu rotor umed), iar licitatiile nu s-au organizat inaintea intrarii in vigoare a noii legi, atunci este foarte posibil sa se amane anumite proiecte pana la suplimentarea bugetului sau la identificarea unor solutii alternative”, subliniaza ing. Liviu Petcov, administratorul companiei. Referindu-se la nivelul implicarii Fluidiqa in cadrul obiectivelor de extindere si reabilitare a retelelor de alimentare cu apa, managerul firmei a aratat ca exista cel putin un proiect major accesat in fiecare luna la care se furnizeaza echipamente de pompare si se presteaza servicii conexe. “Zonele in care activam preponderent sunt constituite de Banat, Crisana si Oltenia, avand contracte cu precadere in judetul Hunedoara, desi au fost multe situatii in care am reusit sa indeplinim comenzi si in alte regiuni ale tarii. Ca structura a livrarilor, trebuie precizat faptul ca promovam exclusiv pompe din import (respectiv de la producatori din Germania, Danemarca, Ungaria, Italia, Belgia etc.) si am reusit in egala masura sa includem in sistemele furnizate pompe marcile Grundfos, Wilo, Pedrollo, Dab, WellPumps sau ZDS. Totodata, putem integra si alte echipamente in cadrul sistemelor, precum cele de la Danfoss, Elbi, Varem si Mitsubishi, iar intr-o proportie mai redusa utilizam produsele Franklin Electric”, a concluzionat administratorul companiei. Informatii suplimentare, la www.fluidiqa.ro
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter