RO EN
السلة فارغة

DAIKIN: Predictiile de crestere au fost depasite in prima parte a anului

In anul fiscal 2015 (incheiat la 31 martie 2016), Daikin Romania a raportat o cifra de afaceri de peste 19 milioane de euro, inregistrand o crestere de 19% fata de anul anterior. Cu toate ca in primul trimestru din 2016 rezultatele obtinute au fost cu mult peste cele prognozate, compania isi pastreaza obiectivul de consolidare a pozitiei competitive, tintind o majorare a vanzarilor cuprinsa intre 5% si 10% pentru exercitiul financiar in curs. Din cauza contextului socio-politic, predictibilitatea este foarte scazuta, inclusiv pe termen scurt, intrucat mediul economic este foarte sensibil la aceste semnale, iar repercusiunile sunt imediate. In cele ce urmeaza, Daniel Vasile, Managing Director al companiei, realizeaza o scurta analiza a activitatii pe piata de profil. 
 
-Caracterizati piata HVAC din Romania.
-Acest domeniu isi continua trendul ascendent in 2016, fiind direct influentat de evolutia generala a sectorului constructiilor. Cele mai multe investitii amanate au fost reluate si mai multi dezvoltatori planuiesc extinderi sau au demarat deja proiecte noi. Fiind reprezentanta liderului mondial in domeniu, suntem la curent cu tot ce se intampla in alte tari si putem face comparatii. Caracteristica pentru Romania este multitudinea de optiuni pe care o au clientii. Desi poate parea surprinzator, acesta nu este neaparat un lucru bun, deoarece de foarte multe ori acestia sunt pusi in dificultate si nu stiu ce sa aleaga. Exista inca foarte multe firme cu o oferta necorespunzatoare si, din pacate, mai putine companii profesioniste, axate pe produse si, mai ales, pe servicii premium. Gradul de interes al utilizatorului si nivelul de informare fac diferenta insa intre o alegere buna si una gresita.
 
-In ce masura reuseste piata sa absoarba noile produse si tehnologii?
-Nu mai este o surpriza ca inovatiile sunt adoptate rapid de profesionistii din domeniu. Daikin a fost intotdeauna o companie apreciata de specialisti pentru ca reuseste sa impinga limitele tehnologiei, prin dezvoltarea de solutii care stabilesc noi standarde de eficienta si confort. Pe segmentul rezidential in acest an remarcam deja o cerere exploziva pentru echipamentele noastre, ca rezultat direct al eforturilor de promovare a brandului inclusiv catre aceasta categorie de clienti, precum si ca efect al diversificarii portofoliului. Reprezentativ este, de pilda, conceptul Daikin Home Comfort Expert, un program unic in industrie, constituindu-se intr-o retea de parteneri la nivel national, care au fost atent selectionati si specializati pentru a oferi cel mai inalt nivel de servicii de consiliere in procesul de selectie, montaj si mentenanta.
 
-Ce prevede strategia de dezvoltare a companiei in Romania?
-Viziunea noastra este sa devenim cel mai dezirabil partener si sa depasim asteptarile clientilor, indiferent daca ne referim la beneficiari finali, care au nevoie de un aparat simplu de aer conditionat sau la profesionisti, ce solicita solutii complexe. Ne vom axa in continuare pe promovarea echipamentelor cu eficienta crescuta si impact redus asupra mediului. De asemenea, ne vom implica, la fel cum am facut-o in ultimii 20 de ani, alaturi de universitatile si asociatiile de profil, in cresterea nivelului de profesionalism din industrie atat prin instruiri si seminarii adresate specialistilor, cat si prin comunicarea directa si permanenta cu toate categoriile de clienti.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter