RO EN
السلة فارغة

CEREREA de tubulatura din PVC creste cu 3,7%, fiind inlocuitor al solutiilor clasice

La momentul actual, exista o tendinta clara de inlocuire a tubulaturii din aluminiu, beton, fier, cupru sau otel cu modele din PVC, care, gratie masei lor scazute si a rezistentei sporite la coroziune si actiunea diversilor agenti chimici, inregistreaza o cerere tot mai mare pe piata mondiala. Folosite in mod preponderent pentru aplicatii de canalizare, alimentare cu apa si protectia cablurilor, aceste produse au perspective certe de crestere, estimarile expertilor Ceresana fiind ca ritmul anual de majorare a cererii va fi de aproximativ 3,7% pana in 2025. Cea mai mare evolutie se va inregistra in perioada urmatoare in domeniul agriculturii si nu in cel imobiliar, cum era de asteptat, datorita consumului sporit in domeniul retelelor pentru irigatii (unde rata anuala de crestere se situeaza, pe termen mediu, la 5,7%). De asemenea, aplicatiile de drenaj genereaza o cerere tot mai mare, pe fondul intensificarii fenomenelor naturale care genereaza apa pluviala in exces. Unul dintre avantajele nete ale tubulaturii din PVC este dat de faptul ca pentru instalare nu necesita utilizarea unor echipamente de mare capacitate, iar operatiunile de transport sunt facile gratie masei scazute a acestora. In plus, elementele individuale pot avea lungimi mai mari datorita stabilitatii deosebite a materialului, in aceste conditii diminuandu-se costurile aferente fitingurilor, precum si timpul de punere in opera. In general, se considera ca cererea nationala depinde in mod direct de intensitatea proceselor de constructii derulate in tara respectiva, elemente precum incertitudinea politica, scaderea cheltuielilor publice sau lipsa investitiilor private avand un rol negativ pentru un segment care se adreseaza unui singur sector industrial, respectiv cel al constructiilor. Un factor catalizator al pietei i in perioada urmatoare ar putea fi cel legat de extinderea retelelor de fibra optica, in aceste conditii perspectivele pentru state cum ar fi China sau Federatia Rusa - confruntate cu multe dintre impedimentele metionate anterior - redevenind pozitive.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter