RO EN
السلة فارغة

ARISTON: Stabilizare a veniturilor anuale si estimari pozitive pentru 2017

Ariston Thermo Group, companie ce deruleaza afaceri anuale de peste 30 milioane de euro in Romania, a raportat un business de 1,43 miliarde euro anul trecut, in contextul unei majorari de 3,8% a profitului, pana la 83 milioane de euro. Vanzarile din 2016 s-au stabilizat la un nivel similar celui din 2015, in pofida unui impact negativ al ratelor de schimb valutar, de 2%.
Lider mondial pe piata de echipamente de incalzire si producere a apei calde menajere, Ariston Thermo si-a continuat trendul de crestere la nivel global, afirmandu-se atat pe pietele mature, cat si pe cele emergente datorita extinderii prezentei la nivel international, dar si a investitiilor continue in dezvoltare si cercetare, a caror valoare a ajuns la 69 milioane de euro in 2016. In total, in perioada 2014-2016, investitiile grupului au depasit 200 milioane de euro.
Tot anul trecut, grupul a finalizat achizitia a 79% din titlurile companiei NY Thermal Inc., ce detine brandul NTI, lider in America de Nord pe piata de centrale termice murale in condensare si de pardoseala, atat cu functionare pe gaz, cat si pe combustibil lichid, domestice sau comerciale. Compania, cu sediul central in Saint John, Canada, are 120 de angajati si doua unitati de productie, inregistrand o cifra de afaceri de 32 milioane de euro in 2016. Achizitia reprezinta o importanta oportunitate pentru Ariston Thermo de a intra pe piata nord-americana si de a-si consolida prezenta la nivel international.
Unul dintre principalele obiective stabilite de companie pentru anul 2017 vizeaza continuarea cresterii la nivel global, atat pe pietele unde este deja prezent, cat si prin explorarea unor noi piete, cu intentia de a oferi o gama extinsa de produse.
Recent, compania a inaugurat noul centru de dezvoltare si cercetare Ariston Thermo Innovative Technologies, in Agrate (Italia), unitate cu o suprafata de 1.500 mp si o capacitate de peste 100 de persoane.
"Anul 2016 a creat premise solide pentru continuarea trendului de crestere, incheindu-se cu rezultate pozitive. Ariston Thermo Innovative Technologies va juca un rol cheie in pozitia competitiva a companiei in ceea ce priveste dezvoltarea de tehnologii avansate, consolidand pozitia grupului pe piata globala de profil", a declarat Paolo Merloni, presedintele Ariston Thermo Group.
De la inceputul anului 2017, functia de CEO al grupului este ocupata de Laurent Jacquemin.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter