RO EN
السلة فارغة

POLON-ALFA: Perspective optimiste cu privire la evolutia pietei de automatizari

Cu o experienta de 12 ani in sectorul local al sistemelor de securitate la incendiu, compania Polon-Alfa pune la dispozitia partenerilor sai din Romania un portofoliu complet de solutii specifice, aplicatii software de management, si consultanta de specialitate la filialele sale din Bucuresti si din intreaga tara, suport tehnic in fiecare etapa a proiectului, training gratuit si workshop-uri pentru eficientizarea personalului tehnic al partenerilor, documentatie completa pentru fiecare produs, servicii de analiza si dezvoltare de proiecte, precum si oferte pentru toate tipurile de sisteme de securitate etc. Produsele promovate sunt in conformitate cu toate standardele legale, beneficiind de toate certificatele, aprobarile si licentele necesare pentru piata din Romania. Compania pune la dispozitia colaboratorilor sai profesionisti informatii complete cu privire la produse, sub forma de cataloage pliante, brosuri etc., acestia avand posibilitatea de a contacta in mod direct inginerii Polon-Alfa pentru a clarifica orice aspecte ce pot aparea in timpul configurarii si functionarii sistemelor achizitionate. Centrul de service din Varsovia beneficiaza de personal cu inalta calificare si echipamente moderne, ceea ce il face capabil sa rezolve orice potentiala problema tehnica. In cele ce urmeaza, Florin Joacabine, General Manager al Polon-Alfa, se refera la situatia actuala a pietei de profil, la perspectivele de dezvoltare a acesteia, precum si la cele mai importante noutati din portofoliul de produse.
 
- Cum a evoluat piata de automatizari si sisteme de securitate in 2022 si in prima parte a acestui an. Precizati ce tipuri de sisteme au fost solicitate si pentru ce tip de proiecte.
- Analizand evolutia vanzarilor Polon-Alfa Romania, in 2022 si 2023 piata sistemelor de detectare si alarmare la incendiu a avut o crestere accelerata atat prin prisma proiectelor cu finantare publica (este vorba, in principal, despre renovarea de spitale, scoli, unitati administrative, aeroporturi etc.), cat si a obiectivelor de constructii finantate din fonduri private (complexuri rezidentiale, hoteluri, spatii de productie si depozitare).
 
- Care sunt perspectivele de dezvoltare a segmentului pe care activeaza Polon-Alfa, pe termen scurt, mediu si lung? Ce tendinte majore identificati pe aceasta piata, din punct de vedere al noilor tehnologii, eficientei si sigurantei in utilizare?
- Din punctul nostru de vedere, domeniul in care ne desfasuram activitatea nu a atins inca 50% din potentialul sau maxim de dezvoltare, luand in considerare numarul urias de spatii de utilitate publica ce nu au inca in dotare sisteme functionale de detectare si alarmare in caz de incendiu si, implicit, carora le lipseste si avizul de functionare eliberat de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU). De asemenea, in zona investitiilor private, datele de care dispunem in prezent ne indica faptul ca in momentul deschiderii noilor autostrazi ce vor lega regiunea Moldovei de Capitala si de zona de vest a Romaniei vom asista la un boom masiv, concretizat prin cresterea spatiilor de productie si depozitare atat in Transilvania, cat si nord-estul Romaniei. Segmentul de piata vizat de compania noastra este foarte bine reglementat la nivel european si national. Polon-Alfa are colaboratori peste 700 de firme autorizate in toata tara, asigurandu-ne, impreuna cu partenerii din zona de design, ca toate proiectele sunt duse la bun sfarsit, intr-un mod corect si eficient.
 
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de compania pe care o administrati in primul semestru al actualului exercitiu financiar si realizati o estimare pentru intregul an.
- Polon-Alfa Romania a crescut constant in ultimul deceniu, iar dupa primele sase luni ale acestui an suntem siguri ca vom depasi cu mult rezultatele din perioada corespunzatoare a lui 2022. Planul nostru este ca, la finalul lui 2025, sa atingem un nivel al cifrei de afaceri de peste 15 milioane de euro.
 
 
- Oferiti detalii despre principalele marci pe care le comercializati si pentru ce categorii de produse aveti cele mai multe solicitari. Care sunt, la acest moment, proiectele de anvergura pentru care livrati sisteme specifice?
- Polon-Alfa Romania acopera cu succes o gama extinsa de sisteme in zona echipamentelor de securitate, prin aplicatia software de integrare VENO aducand la un loc sistemele de detectare si alarmare la incendiu, stingere, desfumare, detectie prin aspiratie sau cablu termic, supraveghere video, control al accesului sau detectarea tentativelor de efractie. In 2023, alaturi de partenerii nostri, suntem implicati in proiecte de mare anvergura, dintre care pot fi mentionate: terminalele noi de la aeroporturile din Iasi si Kogalniceanu (Constanta), proiectele rezidentiale ale unora dintre cei mai importanti dezvoltatori activi pe piata din Romania (One United Properties, Nordis, Novum), la care se adauga numeroase spatii de productie si depozitare (WDP, Carrefour) etc.
 
- Ce obiective aveti pentru anul in curs? Vizati extinderea portofoliului de produse sau a furnizorilor de materiale in viitorul apropiat?
- In perioada urmatoare avem programata lansarea unei serii noi de sisteme de detectare si alarmare la incendiu, ce vine ca raspuns la cererea partenerilor nostri de solutii in zona de sisteme de dimensiuni mici si medii. Echipamentele sunt de ultima generatie, dotate cu functii adaptate cerintelor actuale manifestate pe piata de profil. De asemenea, ne propunem cresterea prezentei noastre in tara, astfel incat, pe langa birourile din Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara, am deschis doua noi sedii la Craiova si Brasov, pentru a fi mai aproape de partenerii din zonele respective.
 
- Care sunt principalele dificultati pe care le intampinati in desfasurarea activitatii, in aceasta perioada?
- Din fericire, compania noastra nu a avut probleme cu stocurile in ultimii ani, datorita investitiilor majore facute in noua fabrica din Polonia. Trebuie precizat ca rezultatele extraordinare obtinute in ultimii patru ani sunt inclusiv o urmare a faptului ca am putut livra din stoc solutii pentru proiectele generate de partenerii nostri. In perioada urmatoare, vom continua sa ne concentram atentia pe cresterea prezentei echipei Polon-Alfa in tara, pe eficientizarea comunicarii in companie si cu mediul extern al intreprinderii, pe imbunatatirea vitezei de raspuns la cererile primite si pe cresterea nivelului de suport acordat colaboratorilor din zona de proiectare si instalare.
 
- Ce oportunitati intrevedeti pe piata de profil in anii urmatori?
- In mod cert, in viitor vom asista la o crestere a cererii de sisteme de detectare si alarmare la incendiu in zona de institutii de stat, in incercarea de a reduce numarul foarte mare de cladiri ce functioneaza, la momentul actual, fara avizul eliberat de ISU. Totodata, ne asteptam la o dezvoltare a zonei de productie si depozitare in sectorul privat, precum si la o crestere a numarului de proiecte cu destinatie rezidentiala si hoteliera.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter