RO EN
السلة فارغة

ELECTROGLOBAL: Reasezare si adaptare pe piata instalatiilor electrice, in 2023

Dupa o usoara crestere a volumului de activitate si afacerilor pe piata de echipamente electrice de joasa si medie tensiune, in 2022, sustinuta de redresarea economica post-pandemica, investitii, inovatii si strategiile de diversificare a operatiunilor companiilor de pe piata, in primele noua luni din 2023 piata a aratat semne de stagnare. Potrivit lui Radu Ciorba, directorul general al companiei Electroglobal, furnizor clujean de echipamente electrice pentru sectorul industrial, activitatea din 2023 de pe piata de instalatii electrice a fost afectata de o saturare a pietei, dupa o perioada indelungata de crestere, de incertitudinile care persista, de concurenta in crestere, dar si de evolutia rapida a tehnologiei, avand in vedere faptul ca noile tehnologii pot aduce o rezistenta temporara in piata, in timp ce consumatorii si companiile asteapta lansarea urmatoarelor inovatii.
"Chiar daca 2022 a fost marcat de optimism si crestere, primele 9 luni din 2023 sugereaza o perioada de reevaluare si adaptare pentru piata de echipamente electrice de joasa si medie tensiune. In acest context, in prima jumatate a acestui an, cifra de afaceri realizata de companie a evoluat in aceeasi linie ca si in 2022, ceea ce sugereaza ca, in ciuda diverselor provocari si schimbari din peisajul economic global, strategiile adoptate de companie si adaptabilitatea sa au permis mentinerea unui ritm stabil al performantei financiare. In ceea ce priveste estimarea pentru 2023, ne asteptam ca trendul actual sa continue. Daca extrapolam performantele din prima jumatate a anului, avand in vedere si factorii externi precum dinamica pietei si potentialele perturbari economice, previziunile noastre indica ca cifra de afaceri pentru 2023 va fi comparabila cu cea din 2022.
Este esential sa subliniem ca, intr-un mediu economic caracterizat prin volatilitate si incertitudine, mentinerea unei performante constante este, de fapt, o realizare notabila. Eforturile continue ale echipei si adaptarea rapida la schimbari au fost cheia succesului nostru in aceasta perioada", a declarat Radu Ciorba.
 
Noi proiecte de anvergura si obiective de digitalizare
In aceasta perioada, Electroglobal participa la cateva proiecte de anvergura, concentrandu-se in special in domeniul producatorilor de materiale de constructii. "Acest sector, fiind unul vital pentru dezvoltarea infrastructurala, are nevoie de solutii avansate, iar colaborarea noastra cu liderii din acest domeniu a adus valoare adaugata ambelor parti", a precizat Radu Ciorba.
Printre obiectivele stabilite la nivelul companiei pentru perioada urmatoare se afla implementarea unor solutii digitale avansate care sa eficientizeze comunicarea si sa accelereze fluxurile de lucru, formarea si educarea personalului prin asigurarea accesului acestuia la cursuri axate pe tehnologie si inovatie, pentru a fi mereu la curent cu ultimele tendinte in digitalizare, precum si optimizarea platformelor online ale companiei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter