RO EN
السلة فارغة

ARI: Finantari de 520 milioane euro, disponibile pentru eficientizarea iluminatului

Asociatia Romana pentru Iluminat (ARI) este persoana juridica de drept privat, cu scop nepatrimonial, independenta, apolitica, non-guvernamentala, non-profit. ARI este o structura cu reprezentativitate nationala in domeniul iluminatului profesionist, reunind entitati din domeniul iluminatului, precum si persoane fizice sau juridice, care doresc sa adere la acesta si sa participe la realizarea scopului si obiectivelor Asociatiei. Principalele obiective ale organizatiei sunt dezvoltarea cunostintelor si standardelor de iluminat, promovarea eficientei energetice, contribuind la reducerea consumului de energie si a impactului asupra mediului, facilitarea schimbului de informatii si promovarea colaborarii intre membrii Asociatiei. Scopul principal al acesteia este sa reprezinte si sa sustina unitar interesele economice, profesionale, tehnice si juridice ale membrilor organizatiei in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice sau fizice, in plan national si international.
In prezent, ARI are 12 entitati juridice inscrise in calitate de membri, cu o cifra de afaceri totala de aproximativ 1,62 miliarde lei la finalul anului 2022, reprezentand 40% din piata din Romania. Companiile membre in Asociatie reusesc sa ofere produse, servicii si lucrari de calitate in domeniul iluminatului, cu ajutorul celor 680 de persoane angajate. Organizatia include, de asemenea, 9 persoane fizice inscrise in calitate de membri, reprezentand specialisti recunoscuti in domeniul luminii si iluminatului.
Interviu cu Dan Vatajelu, presedintele ARI si directorul general al companiei Flash Lighting Services (FLS) SA.
 
- Care sunt principalele realizari pe care le-ati avut, la nivel de asociatie, in primele 9 luni din 2023?
- Printre principalele realizari ale anului 2023, mentionam publicarea "Modelului de specificatii pentru controlul iluminatului stradal", lansat in data de 16 mai, cu ocazia Zilei Internationale a Luminii. Acest ghid a fost elaborat in cadrul unui program guvernamental australian si a fost adaptat la cerintele tehnice si standardele europene de mine, alaturi de colegii mei din cadrul ARI. Procesul a presupus un efort de lunga durata, in special pentru adaptarea Modelului la normele europene. Ghidul se adreseaza autoritatilor publice, operatorilor de iluminat public si firmelor de consultanta si proiectare. Pentru cei interesati, puteti descarca gratuit prezentarea si ghidul de aici: https://www.ari-iluminat.ro/.
 
- In ce actiuni/ programe/ initiative sunteti implicati in aceasta perioada si care sunt obiectivele acestora?
- Pentru acest an, avem doua obiective majore. Primul este reprezentat de realizarea unui ghid tehnic pentru iluminatul trecerilor de pietoni. Incepand cu anul 2022, a aparut obligativitatea iluminarii suplimentare a trecerilor de pietoni, in special ale celor nesemaforizate, cu scopul scaderii numarului de accidente in aceste zone si cresterea sigurantei si confortului pentru toti participantii la trafic. In Romania, nu avem momentan un standard in acest domeniu si am considerat ca un ghid inspirat din standardele nationale valabile in alte tari din Uniunea Europeana poate veni in ajutorul autoritatilor pentru a realiza un iluminat util si sigur. Sursele noastre de informatii provin din Franta, Belgia, Germania, Polonia si Marea Britanie, coreland studiile tehnice si experienta acumulata de aceste tari. Invitam, pe aceasta cale, toate persoanele interesate sa isi aduca aportul la acest ghid care va intra in faza de consultare publica la inceputul lunii octombrie.
Iar a doua actiune asupra careia ne concentram, este legata de criteriile ecologice pentru achizitii in iluminatul public. Am trimis, in acest sens, o solicitare catre ANAP in care ne-am exprimat disponibilitatea pentru a contribui la explicarea criteriilor publicate pe site-ul Comisiei Europene, in 2018, ce va deveni cerinta obligatorie si in Romania, incepand cu anul 2024.
 
- Ce obiective aveti stabilite, la nivel de organizatie, pentru 2023 si in perspectiva (2024-2025)?
- In cadrul Asociatiei, pentru lunile ramase din anul 2023 si anii 2024-2025, ne dorim sa obtinem Certificarea ELE - European Lighting Expert, o certificare europeana sub egida ELEA European Lighting Expert Association, obligatorie in majoritatea licitatiilor ce se desfasoara in Uniunea Europeana. Totodata, ne vom concentra pe cresterea competentelor si cunostintelor in domeniul luminii si iluminatului pentru toti membri nostri, dar si pentru orice alte persoane interesate, din domeniu, prin organizarea de workshop-uri si cursuri. Suntem intr-o schimbare si evolutie permanenta a tehnologiilor si consideram ca este datoria noastra sa informam persoanele interesate despre aceste evolutii, pentru a pastra o concurenta corecta si constructiva.
 
- Care sunt principalele probleme pe care le intampinati in desfasurarea activitatii?
- Printre principalele probleme intampinate in ultima perioada mentionam concurenta neloiala, falsificarea documentelor pentru castigarea licitatiilor si cerinte ce restrictioneaza competitia. Totodata, in anumite cazuri, am intalnit obstacole in ceea ce priveste dialogul transparent cu administratiile publice. Desi sunt alocate sume importante pentru investitii in iluminat (peste 520 milioane de euro, dintre care 150 milioane din fonduri europene si 370 milioane de euro provenite din 4 serii de Finantari AFM), nu se sesizeaza un interes privind calitatea lucrarilor realizate si modul in care se fac achizitiile. Pana acum, proiectele realizate au o valoare de sub 200 milioane de euro. O alta problema este si intarzierea platilor din partea AFM - cu termene de plata intre 8 si 12 luni, ce influenteaza cash-flow-ul companiilor din domeniu si evolutia pietei de iluminat, in general.
 
- Ce considerati ca ar trebui facut de urgenta pentru imbunatatirea calitatii si eficientei iluminatului public din Romania? De ce investitii totale ar fi nevoie, aproximativ, pentru adaptarea acestuia la normele actuale?
- Sustinem cu tarie respectarea normelor europene transpuse in standardele romanesti din domeniu, recomandarile Uniunii Europene si ghidurile de buna practica. Suntem una dintre putinele tari europene in care nu se realizeaza masurari in urma instalarii sistemelor de iluminat pentru a intelege daca au fost realizate conform standardelor SR EN 13201-4 si ale proiectului. Pentru iluminatul public, exceptand programele de finantare deja lansate, din estimarile noastre, consideram ca ar fi nevoie de investitii de peste 750 milioane euro. Pentru iluminatul spatiilor de lucru intr-un mod conform, economic, eficient si confortabil (birouri, spatii de invatamant, unitati sanitare, locuri de munca interioare si exterioare) exista standarde specifice si recomandari europene, iar necesarul estimat in acest domeniu ar fi de peste 400 de milioane de euro. In industrie, exista numeroase aspecte ce necesita imbunatatire, iar piata este in continua schimbare, intr-un ritm dinamic si alert. Desi oportunitatile sunt semnificative, apar si produse ce nu respecta standardele si au o calitate scazuta. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter