RO EN
السلة فارغة

SIMTEL: Crestere de 30% a afacerilor, datorita diviziei de energie regenerabila

Simtel Team, companie romaneasca de inginerie si tehnologie listata pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti, raporteaza o cifra de afaceri record de 18,5 milioane de lei in primele sase luni din 2021, in crestere cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut si un profit net de 0,76 milioane de lei, o majorare cu 41% comparativ cu aceeasi perioada din 2020. Proiectele de energie regenerabila au contribuit cu 79% la cifra de afaceri totala.
„In primele sase luni din 2021 am avut parte de o activitate intensa pe toate cele trei linii de business principale, energie regenerabila, telecomunicatii si automatizari. Totodata, este important sa subliniem ca rezultatele din primul semestru din 2021 au fost realizate in mod organic, deoarece capitalul atras in timpul plasamentului privat a intrat in bilant la sfarsitul lunii mai 2021 si nu a fost utilizat inainte de sfarsitul primei jumatati a acestui an. In continuare credem ca ne aflam intr-un moment unic, deoarece contextul este favorabil pentru toate liniile de activitate ale companiei noastre. In urmatoarea perioada avem in plan atragerea de capital nou pentru a ne accelera si mai mult dezvoltarea, prin implicarea in mai multe tranzactii de tip M&A care sa completeze gama noastra de servicii. Ne uitam in special la companii care activeaza in zona de servicii de operare parcuri fotovoltaice, predictie productie/consum energie, statii de incarcare electrice precum si companii care activeaza in nisa de robotica industriala. Le multumim tuturor investitorilor care au decis sa investeasca in actiunile Simtel si sa aiba incredere in planul nostru de dezvoltare a afacerii,” a declarat Iulian Nedea, CEO al Simtel Team.
Divizia de energie regenerabila a companiei a contribuit cu 79% la cifra de afaceri totala, aproximativ 14,6 milioane de lei, pe fondul cererii tot mai ridicate pentru solutiile oferite de Simtel in domeniu. Pe parcursul primelor sase luni ale anului, compania a fost implicata intr-o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea sectorului de energie regenerabila in Romania. Unul dintre aceste proiecte a fost construirea pentru Kaufland Romania a doua centrale electrice ce au presupus instalarea a peste 1300 de panouri fotovoltaice. Acestea au o capacitate de 490,5 KWp si vin in sprijinul mediului inconjurator prin reducerea cu peste 760 de tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon. De asemenea, tot in aceasta perioada, Simtel a realizat constructia unui parc fotovoltaic de peste 0.6MWp in Bucuresti pentru un retailer international de mobila.
Pe langa activitatea de construire de centrale fotovoltaice pe acoperisuri, in prima jumatate a anului, Simtel a realizat servicii de mentenanta totala pentru un numar de 20 de parcuri fotovoltaice construite pe teren, ce insumeaza peste 100 MWp, alte 110 centrale electrice fotovoltaice construite in Romania, pe acoperis cu o putere instalata de peste 25 MWp si mentenanta doar la invertoare in peste 50 de parcuri fotovoltaice ce insumeaza peste 200 MWp. Astfel, Simtel continua sa fie lider de piata in solutii de design, achizitionare, constructie si intretinere centrale electrice fotovoltaice, in Romania.
In ceea ce priveste viitorul acestei linii de business, compania are in derulare, in momentul de fata, contracte pentru constructia a 5 MW de centrale fotovoltaice, ce insumeaza peste 10.000 de panouri fotovoltaice. Aceste contracte includ peste 25 de proiecte realizate pe acoperis, cu dimensiuni cuprinse intre 50kWp si 1000kWp. Totodata, Simtel continua colaborarea in acest domeniu cu clientii fideli ai companiei, precum Dedeman, Mega Image, Rewe-Penny Market si Kaufland.
Divizia de telecomunicatii a contribuit cu 20% la cifra de afaceri totala a companiei, in prima jumatate a anului 2021, si a adus venituri de 3,7 milioane de lei, cu 15% mai mult decat anul anterior. In aceasta perioada, Simtel a continuat colaborarea cu Telekom Romania, fix si mobil, Vodafone Romania la dezvoltarea retelelor de comunicatii sau eficientizarea consumului de energie, dar si la constructia retelei RoNET in parteneriat cu Telekom ce are drept scop construirea unei infrastructuri nationale de broadband in zonele defavorizate. Divizia de automatizari a contribuit cu 1% la cifra de afaceri in prima jumatate a anului 2021, inregistrand venituri de 0,2 milioane de lei. Activitatea Simtel in acest domeniu a fost axata pe lucrari de punere in functiune si mentenanta pentru partenerii companiei, ABB Romania si Nidec.
Pe langa cele trei linii de business principale, compania a dezvoltat si continua sa dezvolte noi domenii de activitate, dar care sunt inca in faze incipiente, respectiv retele de statii de incarcare masini electrice si distributie de echipamente necesare construirii de proiecte fotovoltaice.
Simtel Team este listata pe piata AeRO incepand cu data de 1 iulie 2021. Compania are o capitalizare de piata de peste 230 milioane de lei. Inainte de publicarea rezultatelor financiare din primele sase luni al anului, actiunile SMTL erau tranzactionate la 32,95 lei/actiune.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter